Vestea pe care o aștepta toată lumea! Ce au descoperit cercetătorii de la Oxford după ce au testat vaccinul anti-COVID
Oamenii de știință de la Universitatea Oxford arată că vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă pare să fie „sigur”, arătând că acesta „învață sistemul imunitar uman să se lupte cu boala”.
Prima fază a testării s-a încheiat, aceasta desfășurându-se pe 1.077 oameni. Primele rezultate arată că persoanele respective au dezvoltat anticorpi și celule albe de sânge care pot lupta eficient cu noul coronavirus, conform BBC.
Descoperirea este promițătoare, dar mai avem de așteptat
Descoperirea este una extrem de promițătoare, însă este prea devreme să aflăm dacă doar dezvoltarea anticoprilor și a celulelor albe de sânge sunt necesare pentru a combate, la nivel global, mult temuta boală.
Marea Britanie a comandat deja peste 100 de milioane de doze de vaccin, având în vedere că cercetările desfășurate de Universitatea Oxford sunt printre cele mai avansate în lupta pentru dezvoltarea vaccinului.
Un oficial al OMS trage semnalul de alarmă: „Peste 50 de milioane de oameni ar putea muri în valul al doilea de COVID”
Zeci de milioane de oameni ar putea muri dacă începe un nou val de infecții cu noul coronavirus, anunță un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Anunțul a fost făcut de oficialul OMS vineri, adăugând că răspândirea COVID-19 s-a produs până acum exact așa cum a fost anticipată de experții OMS.
„Comparăm situația actuală cu cea din urmă cu un secol, în timpul pandemiei de Gripă Spaniolă. Boala de atunci s-a purtat exact la fel ca pandemia din prezent. Numărul de îmbolnăviri a coborât în vară și s-a întors puternic în lunile septembrie și octombrie. În al doilea val au murit peste 50 de milioane de oameni, la fel s-ar putea întâmpla și acum. Pandemia s-a purtat exact așa cum ne așteptam”, a spus doctorul Ranieri Guerra, director-general adjunct pentru inițiative strategice al OMS, pentru televiziunea italiană Rai.
Remarcile făcute de doctorul Guerra vin după ce mai multe țări din Europa și din jurul lumii au început să își relaxeze măsurile stricte impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Declarațiile oficialului OMS vin în contextul în care Germania și Franța au promis că vor suplimenta fondurile alocate organizației cu 356 de milioane de euro, după ce Statele Unite au decis să taie finanțarea pentru organizație, acuzând că OMS a colaborat cu guvernul Chinez pentru a ascunde informații referitoare la noul coronavirus.
„Noi susținem OMS cu un total de 266 de milioane de euro în plus”, a anunțat ministrul Sănătății german, Jens Spahn, la Geneva, joi.
Franța a anunțat că va contribui și ea cu 90 de milioane de euro în plus la finanțarea OMS.