Vlad Mihalcea (16 ani) este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României la categoria lui de vârstă și, de câteva zile, face parte din lotul cu care Mirel Rădoi pregătește Steaua pentru sezonul următor. Transferat fără foarte multă publicitate, Mihalcea a primit recomandări bune de la cei cu care a lucrat și s-a descurcat excelent în amicalul câștigat de Steaua cu 8-0 în fața lui ASF Zărnești, joc în care a dat și o pasă de gol.
Totuși, apropiații puștiului originar din Brașov îl cunosc și dincolo de planul fotbalistic. Asta pentru că Vlad Mihalcea mai are un talent cu care, în vest sau peste Ocean, se pot câștiga bani mult mai mulți decât în fotbal. Puștiul este pasionat de freestyle rap și are mai multe compoziții pe care le-a prezentat prietenilor pe diverse rețele de socializare. Cu una dintre ocazii, în vara anului trecut, Mihalcea s-a și înregistrat cântând câteva strofe compoziție proprie, piesă prezentată drept „scrisă pe loc”.
De altfel, idolii din lumea muzicală a lui Vlad Mihalcea sunt recunoscuți pentru abilitățile de freestyle. Eminem, cel mai mare rapper al epocii în care trăim, este specialist în freestyle, iar românul DOC cu care Mihalcea are și poze pe Facebook, încântă la același capitol.
Iată versurile scrise de Vlad Mihalcea:
Vai, frate, m-a luat amețeala
Ies din club, e căldură mare, zici că-i Sahara
Suntem în Costinești și s-a lăsat seara
Plec cu una mică, la o adică cică o cheamă Clara
Clara cine? Îmi dă al ei Facebook, îmi zice că vrea să-i bag albina-n stup
Apoi să mă sugă ca pe-o acadea
Tu, Claro, ești nebună? Cum să ți-o arzi așa?
Te cheamă Clara, dar mi se pare că nu vezi clar
Că sunt praf, n-am Merțan și nici banu-n buzunar
Stau în cameră cu frații din Brașov, dacă intrăm în tine o să fie potop
Potop, la cât te uzi o să-ți trebuiască prosop
Iar noi vom fi nevoiți să plecăm înot
Se uită adânc la mine, îmi zâmbește
Sper că jos nu o să miroasă a pește
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER