VIDEO | Fernando Varela, în echipa lui Smiley! :) Fostul fundaș al FCSB-ului a dat un recital demn de „Vocea României”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

CLICK pe VIDEO pentru a-l mări!

Lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru Fernando Varela, fostul fotbalist al lui FC Vaslui și al FCSB-ului. Om de bază la PAOK Salonic în ultimele sezoane, fotbalistul din Insulele Capului Verde a câștigat în acest an titlul în Grecia cu echipa lui Răzvan Lucescu și va juca, pe 11 mai, finala Cupei Greciei cu AEK Atena. Starea de bine se vede și în timpul liber, atunci când Varela se destinde la locuința din Salonic alături de familie.

Fundașul și-a distrat fanii cu un clip video postat pe Instagram, clip în care s-a filmat cântând o melodie în portugheză. Este vorba despre „Minha Mulher”, melodie interpretată de portughezul Badoxa.

Varela are semne bune și în ceea ce privește viitorul. Cu toate că era în dubiu, prelungirea contractului cu PAOK pare să fi intrat din nou în discuție. Plătit până acum cu 500.000 de euro pe sezon, Varela are șanse mari să se înțeleagă cu patronul Ivan Savvidis pentru încă doi ani de contract cu un salariu triplu, de 1,5 milioane de euro pe an.

 

 

 

 

 

Publicat: 27 04. 2019, 12:34
Actualizat: 27 04. 2019, 12:38