Joi, 10 octombrie, parlamentarii au votat în majoritate împotriva Guvernului Dăncilă, 238 de voturi au fost în favoarea moțiunii de cenzură, din cele 245 exprimate.
La patru zile distanță, Viorica Dăncilă a făcut un nou anunț pe pagina personală de Facebook.
‘Am citit în presă declarațiile președintelui în funcție, care se închipuie “într-un plin război cu PSD” și care își instigă partidul la ură și la lupte imaginare.
Articolul 80 din Constituție spune că președintele este garantul unităţii naționale. Unde este unitatea, atunci când președintele ne declară în stare de război? Unde este imparțialitatea președintelui care îi îndoctrinează și îi alimentează cu ură pe cei ce urmează să compună viitorul Guvern al României?
Klaus Iohannis se poate închipui în tot felul de războaie, însă adevărul este că președintele se află într-un război deschis cu Constituția României și cu legile, cu munca și bunul simț, într-un permanent război cu românii și cu drepturile lor. Ca și PNL și acoliții, care au adoptat un discurs de extremă dreapta periculos, acest om este într-un război declarat cu bugetarii, cu antreprenorii, cu pensionarii și cu toți aceia ce nu votează PNL și pe care vrea să îi arunce în sărăcie și izolare!
Acestea sunt războaiele pe care le poartă actualul președinte și viitorul Guvern al României – cu legea, cu românii și cu democrația. Pentru că, atunci când un președinte își dorește dispariția unui partid politic, el devine cel mai mare pericol pentru democrație si istoria a dovedit-o de nenumărate ori.
Orice alt om cu responsabilitatea funcției și cu o minimă decență ar fi demisionat de mult din fruntea statului român’, a scris Viorica Dăncilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER