Visând la Europa! Fetele de la Navobi Iași se mențin pe podium în Superligă, fiind neînvinse în acest sezon
În ciuda condițiilor financiare precare, echipa feminină de fotbal Navobi Iași continuă să țină steagul sus în Superligă. Echipa pregătită de prof. Adrian Ambrosie nu a pierdut niciun meci în primele șapte etape din acest sezon și ocupă locul 3 în elită, după CFR Timișoara și Olimpia Cluj. Ieșencele speră să continue parcursul fără greșeală și să termine sezonul pe podium, la fel cum s-a întâmplat și în stagiunea precedentă, când au obținut bronzul atât în Superligă, cât și în Cupa Balcanică.
Loredana Nica, patru goluri în meciul cu CSS Târgoviște
În ultimul meci, contând pentru etapa a VII-a, Navobi s-a impus fără probleme pe teren propriu în fața formației CSS Târgoviște, scor 5-0 (2-0). Vedeta partidei a fost ieșeanca Loredana Nica, atacantul lui Navobi marcând patru goluri în minutele 32, 37, 47, 61, primul după o execuție superbă, direct din corner. Al cincilea gol al echipei ieșene a fost marcat în minutul 58 de Monica Bențoiu. În afara celor cinci goluri, gazdele au mai avut trei bare, dar și alte ocazii clare.
Trei echipe neînvinse
După șapte etape, CFR Timișoara, Olimpia Cluj și Navobi Iași ocupă primele trei locuri în ierarhia Superligii, aceste trei formații fiind și singurele fără înfrângere până acum în campionat. Managerul echipei ieșene, Adrian Ambrosie, s-a declarat mulțumit de jocul fetelor sale și speră să încheie prima parte a sezonului pe podium.
„Tratăm fiecare meci cu seriozitate și concentrare, respectând adversarii și încercând să ne facem jocul atât în atac, cât și în apărare. Noi, Timișoara și Cluj suntem singurele echipe neînvinse până acum și avem, după Olimpia Cluj, cele mai puține goluri primite în campionat, ceea ce spune multe despre aceste fete minunate cu care lucrez. Sperăm ca această formă sportivă să o menținem și în ultimele trei meciuri din tur, la Craiova, la Tg. Mureș și acasă cu Olimpia Cluj și să terminăm pe podium prima parte a campuionatului”, a declarat prof. Adrian Ambrosie.
Navobi Iași – CSS Târgoviște 5-0 (2-0)
Au marcat: Loredana Nica (32, 37, 47, 61), Monica Bențoiu (58).
Formații:
Navobi Iași: Mirela Abălașei – Iulia Zamfir, Iulia Mera (căpitan), Anca Nina, Vasilica Nadejda – Ilaș Georgiana, Claudia Dollorenzo, Colesnicenco Nadejda, Monica Bențoiu – Teodora Plăcintă, Loredana Nica. Au mai jucat: Ana Foia, Andreea Grigoraș, Ana Proca, Ștefana Ciobanu. Antrenor: Adrian Ambrosie.
CSS Târgoviște: Moraru – Cercelaru, Preda, Ilieș, Lipioasca – Coman, Sumedrea, Dorobanțu, Hamlaser – Ghergu, Târzioru. Rezerve: Negulescu, Tomescu, Dobre, Palanta, Ionescu, Gurău. Antrenor: Mihai Tătăranu.
Clasamentul Superligii de fotbal feminin după etapa a VII-a: 1. CFR Timișoara 19 puncte (7 jocuri); 2. Olimpia Cluj 18 puncte (6j); 3. Navobi Iași 14p (6j); 4. ASA Tg. Mureș 12p (6j); 5. CS Real Craiova 9p (7j); 6. CSS Târgoviște 7p (7j); 7. Asociația „Fotbal Club Fair-Play” 6p (7j); 8. Vasas Femina Odorhei 4p (7j); 9. Independența Baia Mare 4p (7j); 10. Heniu Prundu Bârgăului 3p (7j).