Vraciul la care au apelat Gigi Becali sau Nelu Varga anunță că îl poate repune pe picioare pe Novak Djokovici în doar patru ore.
Novak Djokovic s-a accidentat înainte de sferturile de la Roland Garros și a fost nevoit să abandoneze competiția. Medicii i-au dat un vedict dur. Jucătorul poate lipsi o perioadă lungă de timp din cauza unei accidentări la genunchi. Cel mai cunoscut vraci din sud-estul Europei, Marijana Kovacevic, a făcut un anunț „miraculos” despre revenirea mai rapidă pe teren a sârbului.
Unul din cei mai titrați jucători de tenis a fost nevoit să abandoneze la Roland Garros, după ce s-a accidentat în meciul cu Francisco Cerundolo. Novak Djokovic a fost informat de medici că a suferit o ruptură de menisc la genunchiul drept. Accidentarea îl poate ține pe tușă cel puțin 4-6 săptămâni, dar sârbul se poate vindeca chiar la el în țară, într-un mod miraculos, în doar patru ore.
Chiar dacă specialiștii susțin că la o astfel de accidentare perioada de recuperare este de minim o lună, Djokovic ar putea să revină mult mai rapid pe terenul de tenis. Celebrul vraci de la Belgrad, Marijana Kovacevic, a acordat un interviu în presa sârbă în care a promis că îl poate repune pe Novak Djokovic pe picioare în doar patru ore.
„Când sosește jucătorul, se întâlnește cu cel mai bun specialist în diagnostice din țară, se face o scanare inițială și se determină amploarea accidentării. Estimăm exact câte ore va dura refacerea.
Terapiile sunt atât de puternice, încât o oră de terapie înlocuiește o săptămână de tratament cu orice altă metodă din lume. Așa că, dacă se spune că Djokovic trebuie să se odihnească o lună, îi voi rezolva problema în 4 ore”, a declarat Marijana Kovacevic, pentru blic.rs.
Nume sonore din fotbalul mondial au trecut pe la cabinetul celebrului vraci. Printre aceștia se numără Steven Gerrard, Robin Van Persie, Frank Lampard, Vincent Kompany, Nigel de Jong sau Diego Costa.
Marijana Kovacevic este supranumită „vraciul din Belgrad”. Ea și-a clădit o reputație importantă în urma unor recuperări miraculoase pe care le-a reușit cu tratamentele sale chiar și în cazul unor accidentări grave. Celebra sârboaică folosește o metodă inovativă care a dat rezultate foarte bune în cazul a mii de sportivi din toată lumea. Ea nu e văzută tocmai bine de alți terapeuți deoarece folosește o metodă diferită, cu placentă umană. Pentru o singură ședință percepe o taxă de 500 de euro.
Fostul fotbalist Florin Bratu a povestit experiența trăită la vraciul minune din Serbia. Pe vremea când evolua la Litex, în Bulgaria, Marijana Kovacevic a fost chemată la echipă. Deși nu avea probleme, Bratu a făcut un tratament preventiv, dar foarte dureros.
„Eu nu am avut probleme, dar am făcut preventiv o jumătate de oră, dar era dureros. Trebuia să reziști. Te obișnuiai la un moment dat cu durerea, dar nu era ușor.
Nu am avut probleme. La mine a fost ok. Are ea această aură de vindecătoare, mai ales că are mai multe cazuri de reușite decât de nereușite”, a povestit Florin Bratu, potrivit Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER