Walter Zenga și-a găsit aliat în războiul cu fiul său: „Mi-am dorit ca acești copii să poată avea o relație exclusivă cu tatăl lor”

Walter Zenga și-a găsit aliat în războiul cu fiul său: „Mi-am dorit ca acești copii să poată avea o relație exclusivă cu tatăl lor”
walter zenga probleme copii
  • Publicat:

Walter Zenga, fost antrenor al celor de la FCSB sau Dinamo, se află în proces de divorț cu Raluca, iar unul dintre copiii săi, din relațiile anterioare, a făcut o serie de declarații defăimătoare la adresa tehnicianului.

Andrea Zenga este fiul pe care Walter îl are alături de Roberta Termali, fostă prezentatoare tv. Bărbatul în vârstă de 28 de ani susține că nu a mai vorbit cu tatăl său în ultimii 14 ani.

Dar, una dintre fostele iubite ale Zenga, Hoara Borselli, susține contrariul și afirmă că ex-portarul legendar al lui Inter Milano e de fapt un părinte iubitor.

„În cele ma importante momente din viaţa mea, şi nu spun asta cu răutate, el nu a fost acolo. Mama mea era, la fel şi fratele meu. După părerea mea nu este o obligaţie să fii tată, este o dorinţă. La 27 de ani nu trebuie să primesc un mesaj pe lună, trebuie mai mult de atât. Nu am simţit niciodată nevoia să mă duc să-l caut”, a declarat Andrea.

Walter Zenga, apărat de Hoara Borselli

Am un mare respect pentru Walter şi am amintiri extrem de plăcute alături de el. Am intervenit pentru a-i apăra imaginea care este distorsionată faţă de cea a omului pe care l-am cunoscut şi alături de care am trăit timp de şase ani. Am urmărit problemele pe care le-a avut în timpul divorţului cu fosta soţie Roberta Termali, acestea fiind cauzate de faptul că muncea în străinătate.

Vorbesc acum despre anii în care am trăit alături de Zenga. Abia aştepta să se întoarcă din Statele Unite şi să îşi îmbrăţişeze copiii, să petreacă mai mult timp împreună cu ei. Ne-am cumpărat un apartament în Milano ca să îşi poată vizita fiii. Eu am încercat să fac un pas în spate pentru că mi-am dorit ca aceşti copii să poată avea o relaţie exclusivă cu tatăl lor, atunci când puteau fi împreună” a spus Hoara Borselli, conform presei italiene.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×