Wanda Nara anunță iar divorțul de Mauro Icardi! „Da, ne-am despărțit”. Reacția fabuloasă a fotbalistului de la PSG | GALERIE FOTO
În ultimul an, Wanda Nara (36 ani) și Mauro Icardi (30 ani) au ținut prima pagina a tabloidelor cu relația tumultuoasă pe care o au. Se pare, însă, că telenovela nu s-a încheiat. Wanda a anunțat că s-a despărțit iar de atacantul lui PSG.
Wanda Nara anunță iar divorțul de Mauro Icardi
Celebra impresară Wanda Nara a anunţat că nu mai formează un cuplu cu Mauro Icardi, tatăl copiilor ei. Vedeta a confirmat în cadrul unei emisiuni că s-a despărţit de atacantul lui PSG. Nu este prima dată când aceasta anunță că divorțează de Icardi.
„Da, pot să confirm, ne-am despărțit”, a spus Wanda Nara, citată de Tuttosport.
Reacţia lui Icardi nu a întârziat, fiind amuzat de toată situația creată.
„Telenovela mea turcească. Sau argentiniană”, a scris Mauro Icardi, jucător de fotbal argentinian, pe rețelele de socializare.
La începutul lunii mai, Wanda și Mauro au fost în vacanță și nimic nu prevestea că cei doi se vor separa iar.
Wanda Nara și Mauro Icardi au împreună două fete, pe Francesca şi Isabella. Dintr-o relație anterioară cu Maxi Lopez, primul ei soț, impresara mai are trei copii: Valentino Gaston, Constantino și Benedicto.
Impresara, acuzată că l-a înșelat pe Mauro Icardi
Presa din Argentina a scos la iveală faptul că celebra impresară a fost surprinsă în compania lui Keita Balde, jucător al lui Spartak Moscova, deși ea încă nu este divorțată. În plus, Keita Balde, jucător la Spartak Moscova, a fost coleg cu Mauro Icardi și este însurat.
„Wanda a discutat cu Mauro. Din ceea ce mi s-a spus din anturajul lui Icardi, ea l-a înșelat cu un fotbalist, fost coleg al lui Icardi, Keita Balde”, a precizat fotograful Martin în emisiunea ‘Intrusos’.
Pe rețelele de socializare, Keita Balde a negat că ar avea o aventură cu Wanda Nara și și-a prezentat scuze față de soție.
„Îmi pare extrem de rău că soția mea, Simona, și copiii mei frumoși au ajuns în mijlocul acestei furtuni mediatice. Le cer tuturor să îmi respecte familia, care este total îndepărtată de faptele narate”, a fost mesajul fotbalistului.