Melissa Reddy a pigmentat viața fanilor din Premier League, în ultimul sezon, în care a fost prezentă mereu la meciuri și în studiourile postului Sky Sports.
Ea s-a alăturat Sky Sports ca reporter de fotbal în 2022, după ce a părăsit rolul de corespondent principal de la The Independent.
Jurnalista de 36 de ani născută și crescută la Johannesburg, în Africa de Sud, a devenit rapid una dintre cele mai îndrăgite figure din media britanică, popularitatea sa în continuă creștere fiind vizbilă și pe rețelele sociale, acolo unde a ajuns la peste 204.000 de urmăritori,
Imediat după încheierea sezonului de fotbal, Reddy a schimbat studioul de știri și terenurile din Premier League cu o vacanță în Croația, de unde a împărtășit un fotografii picante
Ea a dezvăluit că este „obsedată” de Croația, detaliind locurile în care a fost în această țară și recomandând câteva dintre cele mai bune locuri pentru viitorii călători.
Melissa este singură, nevând iubit în acest moment, și a fost în vacanță alături de două prietene, în programul lor intrând și o vizită la Veneția, unde s-au pozat în gondola pe celebrele canale din fermecătorul oraș italian.
Reacționând la aceste fotografii, un fan a spus: „Ești uimitoare Melissa”. Un al doilea a scris: „Arăți minunat”, iar apoi comentariile au continuat în aceeași notă, concluzia fiind trasă de un fan, care a scris simplu: „Zeița Premier League”.
Melissa va reveni pe sticlă în noul sezon din Premier League, care începe la 11 august și va fi deschis de meciul Burnley – Manchester City. Prima etapă din Anglia va programa deja un derby, Chelsea – Liverpool.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER