Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au decis să aplice un spor de pedeapsă de șase luni, în urma contopirii pedepselor primite de Gheorghe Copos în dosarele Loteria I și cel al transferurilor de jucători, măsura fiind însă contestabilă.
Judecătoria Sectorului 5 a contopit pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care Copos a fost găsit vinovat că a făcut evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, cu cea de trei ani și opt luni primită în dosarul transferurilor de jucători. Instanța a decis ca el să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani, la care a adăugat încă șase luni, având în vedere că cele două infracțiuni sunt concurente.
Decizia JS5 nu este definitivă, motiv pentru care poate fi contestată la o instanță superioară.
În 25 august, Tribunalul București l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul cunoscut cu numele de Loteria I.
În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani și opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri „profitabile” cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu și-a plătit obligațiile fiscale, el ascunzând faptul că deține 38 de spații comerciale, prin așa-zisa vânzare a acestora către Compania Națională Loteria Română.
În cel de-al doilea dintre dosarele în care Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie, el s-a dovedit a fi vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacții ilegale în cazul transferurilor unor fotbaliști către cluburi din străinătate. Alături de ceilalți oameni de fotbal implicați în acest caz – Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
articol scris de Otilia Ciocan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER