Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo pe apă a României, și sportivul Marius Țic, vor fi invitații emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.
Tema discuției o reprezintă participarea României la Jocurile Olimpice 2024, unde naționala s-a calificat obținând locul 10 la Mondiale și a devenit astfel singurul sport de echipă din România prezent la marea competiție de la Paris.
Tricolorii şi-au aflat şi adversarele din turneul olimpic, urmând să evolueze în Grupa A, alături de Croaţia, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii şi Muntenegru.
Bogdan Rath este cel mai titrat jucător român de polo pe apă din toate timpurile. A fost component al echipei naționale a României, cu care a avut 250 de meciuri, între 1991 și 1999 și, ulterior, al reprezentativei Italiei, cu care a avut 125 de meciuri, între 2001 și 2005.
Portarul naţionalei României, Marius Țic, susține că reuşita calificării la Jocurile Olimpice reprezintă cel mai frumos moment al carierei jucătorilor antrenaţi de Bogdan Rath.
Echipa României a participat ultima dată la Jocurile Olimpice în 2012, când s-a clasat pe locul 10. Cea mai bună clasare a sa a fost la ediţia din 1976, când a fost pe locul 4.
Din 1952, de la JO de la Helsinki, reprezentativa Romaniei a mai fost prezentă la încă opt ediții ale JO, în 1956, 1960, 1964, 1972, 1976, 1980, 1996, 2012.
Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER