Canotorii Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan sunt invitații emisiunii ‘‘Drumul spre Paris’’ de joi 31 august, de la ora 19:00
Canotorii Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan sunt invitații emisiunii ‘‘Drumul spre Paris’’, emisiune moderată de jurnalistul Daniel Nazare.
Cei doi sportivi sunt şi campioni mondiali și europeni la dublu rame, în care Cozmiuc este vicecampion olimpic (alături de Ciprian Tudosă).
Împreună formează din 2022 un duet imbatabil în competițiile de mare anvergură, deși se află la primul an al colaborării lor.
Marius Vasile Cozmiuc, legitimat la Clubul Sportiv Dinamo București, a fost desemnat să facă parte din echipajul masculin de 4, care a reprezentat România la Rio 2016, fiind prezent la Paris 2024 pentru a treia oară consecutiv la o întrecere olimpică.
În noiembrie 2017, Sergiu Bejan a fost inclus în „Samurai 2020”, programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediție de vară a JO Tokyo 2020.
România a participat pentru prima dată la întrecerile olimpice de canotaj în 1952, la JO de la Helsinki, și până în prezent nu a lipsit decât de la Jocurile din 1956.
Echipajele noastre feminine au deținut supremația la JO din 1980 până în 2004, punctul culminant fiind atins în 1984, la Los Angeles când canotoarele noastre au cucerit cinci titluri olimpice.
26 iulie 2024 e startul Olimpiadei, iar cu un an mai devreme am început să difuzăm interviuri cu sportivii, antrenorii și oficialii tuturor disciplinelor sportive prezente anul viitor în Franța.
Jocurile Olimpice de vară din 2024 sunt ediția cu numărul 33, cel mai mare eveniment multi-sportiv care are loc o dată la patru ani. Jocurile Olimpice de vară din 2024 sunt cunoscute, în general, sub numele de Paris 2024.
Gazda emisiunii ‘‘Drumul spre Paris’’ este Daniel Nazare, un jurnalist cu o experiență de 25 de ani în presa sportivă românească.
Emisiunea ‘’Drumul spre Paris’’ va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.