Ebru Bolat, invitata emisiunii „Drumul spre Paris” de joi, 30 mai, de la ora 19:00

Ebru Bolat, invitata emisiunii „Drumul spre Paris” de joi, 30 mai, de la ora 19:00
  • Publicat:

Ebru Bolat va fi invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.

Sportiva de 24 de ani va reprezenta delegația tricoloră la Jocurile Olimpice 2024 în competițiile de yachting.

Întrecerea olimpică va avea loc la Marseille și nu la Paris unde vor fi celelalte discipline sportive.

La ultima etapă de calificare pentru JO Tokio 2020 neșansa a făcut să i se defecteze o piesă de la cârma bărcii într-un moment cheie, ceea ce a determinat pierderea calificării.

Federația Română de Yachting suferea de lipsă de finanțare și nu a reușit să trimită o dată cu Ebru și un tehnician responsabil pentru întreținerea echipamentului.

„Nu pot da vina doar pe cârmă. Calificarea se câștigă în mai multe curse, dar atunci a fost o cursă pe care o dominam autoritar”, a declarat sportiva.

Ebru Bolat este dublă campioană europeană, la clasele Zoom8 și Optimist, dar și vicecampionă mondială, la Zoom8. În 2015, s-a clasat pe locul 2 la Campionatul European Zoom8 și pe locul 5 la Campionatul Mondial. Un an mai târziu, a încheiat pe locul 6 Campionatul European de Tineret, la clasa 29er. Spotiva din Constanța deține titlul de campioană națională la clasa Ilca 6 la senioare, o clasă olimpică, și se află în top 50 mondial.

Yachtingul are sub 1000 de practicanți în România, dar are o reprezentantă de seamă la Paris 2024.

Este pentru a treia oară în istorie când România va avea la starul competiției olimpice sportivi la yachting. În 1980, la JO de la Moscova, au concurat Mihai Butucaru (ocupând locul 15 la Clasa Finn), Mircea Carp și Adrian Arendt (la Clasa Flying Dutchman – locul 13 și la Clasa Tornado – locul 11), Andrei Chiliman și Cătălin Luchian. La JO de la Atlanta, în 1996, la Clasa Finn, Mihai Butucaru a terminat pe locul 28, iar Horia Ispaș, la clasa Laser, a fost al 48-lea.

Emisiunea ,,Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Dezvăluiri despre Băsescu. Fostul său rival l-a deconspirat: Asta a folosit pentru a face rău
Dezvăluiri despre Băsescu. Fostul său rival l-a deconspirat: Asta a folosit pentru a face rău
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×