Fostele mari canotoare Georgeta Andrunache și Viorica Susanu sunt invitatele emisiunii „Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.
Cele două sportive, care fac parte acum din clubul Dinamo, dețin nenumărate medalii olimpice, mondiale și europene. Împreună au 9 medalii de aur strânse la Jocurile Olimpice.
Tema discuției o reprezintă participarea României la Paris 2024 și discuția s-a axat pe canotajul autohton și șansele la medalii.
Georgeta Andrunache este multiplu laureată cu aur la Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008. Împreună cu Viorica Susanu a câștigat proba de două rame fără cârmaci la Campionatele Mondiale din 2001 și 2002 și, de asemenea, la Jocurile Olimpice din 2004 și din 2008.
România a participat pentru prima dată la întrecerile olimpice de canotaj în 1952, la JO de la Helsinki, și până în prezent nu a lipsit decât de la Jocurile din 1956. Echipajele noastre feminine au deținut supremația la JO din 1980 până în 2004, punctul culminant fiind atins în 1984, la Los Angeles când canotoarele noastre au cucerit cinci titluri olimpice.
Emisiunea „Drumul spre Paris’’ este fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER