Andrei Trifan, după eliminarea ardelenilor la Sevilla: “Ce FeRicire ar fi putut să fie!”

Era final de meci şi CFR Cluj ataca precum un boxeur cu ochii plini de sânge, în orb, spre un gol care să aducă o calificare ce n-ar fi putut fi visată nici de Baba Vanga. Turnul (mai degrabă turnichetul la cum a blocat inutil mingiile ajunse la el) de control Traore reuşeşte să îşi dezmorţească trupul, de care stăteau parcă atârnate pietrele de moară din tot Ardealul, şi îi trimite o pasă lui Păun. Acesta înaintează vertical şi şutează destul de anemic spre poarta Sevillei, Bounou gafează uluitor şi balonul se scurge în plasa porţii.

Era 23:44 şi am urlat cât m-au ţinut plămânii: “GOOOOOL!”. I-am speriat pe cei din casă şi probabil câţiva vecini, dar ce mai conta? Eram calificaţi! Au fost câteva secunde de fericire pură. CFR elimina Sevilla pe terenul acesteia, pe un teren unde Steaua a scris istorie în fotbalul european.

Bucuria din colţ, cu jucătorii amestecaţi cu oamenii din staff-ul ardelenilor, mi se părea fascinantă. Apoi, ca într-un film prost, cadrul a fost tăiat de urletele de pe chipurile transfigurate ale celor de la Sevilla. Fotbaliştii lui Lopetegui l-au înconjurat pe arbitru şi îi cereau disperaţi să ceară ajutorul VAR. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Timpul s-a dilatat. Reluările au curs. Verdictul comentatorilor Digi suna implacabil: a fost henţ! Oricât am fi privit la fază, mâna lui Traore amortiza de fiecare dată balonul şi îl aşeza cuminte la picior. Involuntar, dar ideal. Deznodământul a fost previzibil. Golul a fost anulat. Fi-V-AR tehnologia de râs!

Au urmat câteva minute de prelungire în care sufletul mi s-a umplut de mândrie. Am văzut cum o echipă în inferioritate numerică, aşa cum ajunsese CFR după eliminarea lui Bordeianu, făcea să sufere teribil un gigant al fotbalului spaniol. Frica din gesturile şi degajările jucătorilor Sevillei au însemnat tot atâtea motive de laudă pentru ai noştri. Ne-au luat calificarea, dar nu ne-au luat onoarea! Şi pentru asta trebuie să îi mulţumim în special lui Dan Petrescu. Rămân cu glasul răguşit şi cu un gând. Ce fericire ar fi putut să fie!