Je suis Miță

Rapid – FCSB s-a trăit ca un derby. Că e sau nu FCSB adevărata Steaua e treaba instanțelor să decidă, dar fanii au judecata lor și, deocamdată, emulația mai puternică e în jurul echipei lui Gigi Becali. Arena Națională a avut o asistență de gală pentru o partidă din Liga 1 și pe gazon s-a respirat din nou aerul marilor înfruntări.

Acolo, pe una dintre bănci, a stat, impropriu spus a stat că nu prea s-a așezat, Miță Iosif. Dincolo, e de prisos să vorbim că există un antrenor, câtă vreme până și fotbaliștii săi se revoltă, în direct, la TV, într-un soi de cerere a demisiei. Todoran a fost, din păcate pentru el, din nou, nul. Inexistent.

„El Pibe D‘Oro” al Giuleștiului împinge cu răsuflarea sa de taur echipa de la spate

Nu același lucru s-a întâmplat de cealaltă parte a terenului. Miță Iosif este un adevărat spectacol. Pasiunea pe care el o simte pentru Rapid este dincolo de ceea ce se percepe, în general, în fotbalul de la noi. Rar am văzut la un antrenor o asemenea trăire pentru echipa pe care o conduce. Neîmplinirile ca fotbalist, eșecurile vieții și greutățile din meseria de tehnician s-au transformat într-un vis.

„El Pibe D’Oro” al Giuleștiului împinge cu răsuflarea sa de taur echipa de la spate. Ai senzația, uneori, că sub apăsarea săriturilor sale se înclină jumătatea de teren a adversarilor. El, Miță, este ceea ce poate fi mai frumos, acum, în fotbalul românesc. A venit de acolo, din galerie, și urcă, la fiecare meci pe banca Rapidului, spre Olimpul său. Nimeni nu poate să știe când și unde se va sfârși visul său.

Cine ar fi crezut în el? Când a venit, în Liga 4, nu a avut contract. A iubit Rapidul și asta i-a fost de ajuns. A fost la început pe lângă echipă, a fost înlăturat și readus. S-au folosit unii de el? Se prea poate, dar nu i-a păsat. Pentru că glasul roților de tren îi fredona în urechi așa cum cântă el cântecele peluzei rapidiste din anii ’70. Cu patimă și cu încredere că acolo, între ai lui, nimeni și nimic nu îl poate doborî definitiv.

Cămașa vișinie din parcare

Cu FCSB băieții săi au jucat impecabil. Din punct de vedere tactic, Miță i-a predat o lecție rivalului, fie el Dinu Todoran sau Gigi Becali. Conștient de valoarea individuală inferioară, Iosif nu s-a sfiit să pârjolească ogoarele în fața primadonelor fecesebiste. Știa că, la un moment dat, cu puterea zecilor de mii de fani din tribune, „coțofana” va sfârși în „ațele” porții lui Vlad. Și așa s-a întâmplat.

Ați văzut bucuria lui Miță după gol? Dar pe cea de la final? Acea bucurie te face să devii rapidist pentru o clipă sau pentru o viață. E bucuria pură a celui pentru care realitatea bate și imaginația proprie. E inimos și se bucură asemeni unui puștan, nu degeaba Teatrul Giulești s-a trasformat în Opera Comică pentru copii. Acolo, în tribune, și micuții simt energia atât de spectaculoasă a antrenorului-revelație din Liga 1.

În încheiere, vă voi povesti o întâmplare trăită personal cu el. A fost invitat la ProSport Live, la final de mai, după ce Rapid a promovat. Ajuns cu puțin timp înainte ca emisiunea să înceapă, Miță Iosif a parcat mașina. A luat de pe un umeraș o cămașă, a renunțat la tricou și s-a schimbat, pe loc, în parcare. „Mi-am cumpărat-o special”, a aruncat cu un zâmbet larg antrenorul. Atât de simplu și, totuși, atât de complex. Cămașa era vișinie. Pentru omul Iosif, tot respectul meu. Je suis Miță! Ca noi toți de altfel…