Pe la mijlocul anilor 80, pe când eram student la TCM, mașini-unelte, programa școlară existentă aloca fiecărui semestru o lună pentru practica industrială. Aceasta o făceam într-una dintre uzinele bucureștene, multe pe-atunci, în funcție de relațiile de colaborare pe care le avea facultatea.
FOTO SUS: Dan Petrescu, la un pahar de vorbă cu jurnalistul Răzvan Toma și asistentul Paraschiv Seceleanu în 1993
Fostul mare arbitru Dan Petrescu „Fibră” a murit singur într-un sanatoriu din Măgurele pentru că familia nu-l putea vedea din cauza pandemiei. A suferit enorm după pierderea soției acum trei ani | FOTO ARHIVĂ
Nu era o chestie rea, căci astfel se încerca să te învețe pe tine, viitor inginer, cu viața de uzină și totodată să constați că una era teoria, alta practica. Aiurea mi se părea doar timpul prea mult alocat, și nu că aș fi fost nerăbdător să frec băncile amfiteatrelor sau ale sălilor de seminarii, dar se aglomera foarte mult treaba în pre-sesiune.
În acele uzine, vedeai anumite utilaje pe care le știai doar din cărți, putând învăța funcționarea lor, timp în care simțeai mirosuri de metal încălzit, de tot felul de unsori și de nelipsita transpirație. Altceva nu prea aveai ce face, decât să pierzi timpul. De obicei îi încurcai pe angajații de-acolo, ingineri sau muncitori, motiv pentru care unii dintre aceștia mai părăsiți de nervi, ne mai agresau verbal. Nu au fost multe asemenea situații, dar simțeai că nu erau prea bucuroși de prezența noastră acolo.
Unul dintre aceste locuri în care mi-am desfășurat o asemenea practică industrială a fost și IMUAB (Intreprinderea de Mașini Unelte și Agregate București), una dintre multele intreprinderi care după 1989 au fost schingiuite dacă nu omorâte de criminalii economici ai României, prezenți încă liberi printre noi, cei care au fost loviți doar de justiția divină, căci cea a statului român nu le-a atins un fir de păr.
Revenind la IMUAB-ul practicii mele, la un moment dat l-am văzut în hala în care mă aflam, fiind îmbrăcat în obișnuitul halat pe care îl purta toată lumea și având în cap o căciulă mai groasă, căci trăgea rău curentul, pe arbitrul Dan Petrescu. Îl știam bine de la TV, căci era în mare vogă, el alături de Crăciunescu și Porumboiu conducând mai toate derby-urile. Știam totodată că lucra ca tehnician la IMUAB, căci nu cu mult timp în urmă citisem în cotidianul „Sportul” un interviu de-al său în care specifica acest lucru (mai apoi a lucrat și la Girueta).
Dar aveau să-mi confirme și reacțiile celor din hală, unii întrebându-l „ai vreun meci la sfârșitul săptămânii?”. Jovial și modest, răspundea și discuta cu toți, adesea glumind în stilul lui de mucalit. L-am privit cu admirație, fără să bănuiesc atunci că peste doar vreo câțiva ani aveam să mă împrietenesc cu acel om.
Pe la începuturile carierei mele jurnalistice, trimis la un meci de Divizia B, Metalul Bocșa – UTA, disputat la 13 mai 1990, aveam să îl cunosc, el arbitrând respectivul joc. Din când în când, cei mai cotați oameni ai arbitrajului românesc erau delegați și la asemenea meciuri mai mici, fără a însemna aceast lucru o pedeapsă.
Așa cum sunt unii oameni cu care împarți antipatie reciprocă de la prima vedere, există și alții cu care la aceeași primă vedere parcă te-ai fi cunoscut de o viață, având atât de mare apropiere sufletească. Așa am fost eu cu Ștefan Dan Petrescu, așa cum era trecut el în actele oficiale. Cu toate că ne despărțeau două decenii de viață, mi-a permis din prima să-i spun pe nume, ceea ce pentru mine, un puști de 26 de ani abia intrat în meserie, era mare lucru. Mi-amintesc că peste câteva zile era ziua lui, așa că în trenul de întoarcere spre București a dat la vagonul restaurant tuturor celor care fusesem la amintitul meci un rând de bere, ascultând multe din interesantele sale întâmplări pe care le avusese în carieră.
Eu și cei din generația mea care făceam cronici de meci în acei ani, chiar dacă nu am mai prins un Aurel Bentu, un Gheorghe Limona, un Nicolae Rainea, un Ion Igna etc, am avut parte să vedem pe viu de asemenea arbitrii foarte buni, mult-mult peste ceea ce există în prezent. I-am amintit pe Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu, dar au mai fost Gheorghe Constantin, Constantin Gheorghe, Aron Huzu, Cornel Sorescu, ca să dau doar câteva exemple de oameni care ofereau adevărate lecții de arbitraj în direct.
Mie însă Dan Petrescu mi-a plăcut cel mai mult. Dincolo de prietenia pe care i-o purtam, avea un fler și o eleganță aparte pe gazonul verde, totodată o siguranță de a judeca orice fază prin care reușea să se impună cu ușurință pe terenul de joc, neaducându-mi aminte de prea multe vociferări ale jucătorilor la partidele pe care le oficia. Era uns cu toate alifiile, știind să vorbească pe limba fiecăruia. Generația lui însă a fost una ghinionistă, cu toate că mă voi repeta, cei mai mulți membrii ai ei fiind buni meseriași ar fi meritat mai mult pe plan internațional. Mai întâi, faptul că FIFA s-a opus ca la Mondialul italian să arbitreze români, iar apoi introducerea limitei de vârstă, care i-a privat să mai continue, cu toate că valoarea și forma fizică le-ar mai fi permis s-o facă ani buni.
A murit Dan Petrescu „Fibră”, fostul mare arbitru al României! Avea 76 de ani și a condus la centru cinci derby-uri Steaua-Dinamo înainte de 1989. Înmormântarea va avea loc miercuri
Din desele mele discuții cu el din acei ani, am aflat cum a devenit arbitru, de… vină fiind întâmplarea, ca în multe situații din viață. Prin 1971 era încă jucător activ la echipa Mașini-Unelte din Capitală care urma să dispute un meci amical cu concitadina Flacăra Roșie. El era accidentat și nu putea juca. Neajungând la meci arbitrul, a luat el fluierul. Coechipier cu el era pe-atunci și Carol Jurja, cel care avea să ajungă un arbitru apreciat (dar cariera i-a fost stopată de un mare scandal al fotbalului românesc din vara anului 1981, când a fost amenințat cu excluderea, dar a fost găsit nevinovat și repus în drepturi, dar, fiind prea traumatizat de anchetă, a decis să părăsească definitiv lumea fotbalului). Jurja avea deja categorie de arbitru și a apreciat foarte mult felul în care Dan condusese acel meci amical, așa că l-a încurajat să o ia pe această cale, ba chiar l-a și ajutat în acest sens.
După ce a abandonat cariera, a ajuns printre cei care au făcut și desfăcut în arbitrajul românesc, din acest motiv fiind în acei ani o țintă preferată a presei sportive. Probabil că o fi făcut și greșeli, Dumnezeu știe. Însă, în rândurile de față am vrut să-l evoc doar pe cel care a fost excepționalul arbitru Ștefan Dan Petrescu.
Fie-i țărâna ușoară!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER