David Popovici din RSR, cel mai bun al nostru e
Nenumărate dezbateri în mass-media și social media despre originea succesului sportivului David Popovici. Dincolo de meritatele elogii și de felicitări.
La 17 ani a reușit ceva aproape imposibil. Cele mai multe păreri merg pe ideea unui talent, care oriunde s-ar fi născut ar fi făcut performanță. Nu doar România, probabil și în Zimbabwe, în Chile sau în Noua Zeelandă.
Alții susțin că România n-are niciun fel de merit, deși el s-a născut aici, s-a antrenat la Steaua și la Dinamo, merge la școală bucureșteană, a refuzat câteva burse din Statele Unite ale Americii.
Mulți atrag atenția asupra faptului că politicienii sar cu osanalele deși nu au făcut nimic pentru sport, iar oficiali din sport admit o strategie veche de 9 ani a federației de profil.
Unde e adevărul? Cert e că David Popovici e român, vorbește românește, n-a mâncat salam cu soia că e prea crud dar e lângă noi, folosește mijloace de transport în comun, merge la școală în același trafic de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, iar când plouă i se infundă și lui canalizarea din fața blocului.
Daniel Nazare scrie despre David Popovici
Stă la apartament, vara i se oprește apa caldă ca oricărui alt cetățean și consumă legume de origini necunoscute de la supermarket.
Ce-l diferențiază? Poate talentul, poate munca, poate această pasiune. Nu există muncă fără talent și nici invers.
Mulți, ca și mine, s-au întrebat de ce n-a plecat la colegiu în Statele Unite. Azi, dacă ar fi plecat și ar fi ieșit pe locul 1, mulți l-ar fi acuzat că a trădat România pentru o mână de dolari, cum ar fi zis Nicolae Ceaușescu.
Acum, dacă e tot pe locul 1, căutăm să găsim motive că nu e al nostru. A rămas, și-a calculat pașii și a făcut bine. Într-o zi, o să plece peste mări și peste țări. Va trebui să-l prețuim indiferent de decizie, e român.
Polemica în cazul David Popovici mi-a adus aminte de o întâmplare de la un derby Steaua-Dinamo, în Sala Floreasca. Câțiva ani înainte de Revoluția 1989.
Pierduseră steliștii la mare luptă un meci spectaculos. Cele două galerii, nici o comparație cu ultrașii fioroși de azi, se îndreptau spre ieșire. Dinamoviștii au ieșit primii, apoi publicul amestecat, la final fanii din Ghencea.
Supărați de eșec, steliștii au dat-o spre fotbal, unde învinseseră cu vreo două săptămâni în urmă. „Lăcătuș din RSR, cel mai bun al nostru e!”, era scandarea care a închis acel meci.
Așa și cu David Popovici. E cel mai bun și e al nostru.