Craiova aleargă după un titlu de aproape trei decenii. De la Adrian Mititelu la Dinel Staicu, de la Gigi Nețoiu pînă la Mihai Rotaru, toți s-au străduit să încerce imposibilul. Acum au fost cel mai aproape dar, dincolo de vis, trebuie să și poți. La 1-0, după golul lui Dan Nistor, au fost și mai aproape. Dar nu și la finalul confruntării cu CFR Cluj.
Trofeul Cupa României ar trebui să meargă acasă la Bogdan Argeș Vintilă, nu la FCSB și la Gigi Becali | De ce crede DANIEL NAZARE că a greșit patronul roș-albaștrilor
Oltenii meritau titlul pentru că…
… au cei mai frumoși și numeroși suporteri. Au cea mai bună medie de spectatori și au fost cei mai afectați de pandemie din acest punct de vedere. Dacă echipa CFR a pierdut câteva mii de fani la meciurile de acasă, FCSB câteva sute, formația din Bănie a pierdut câteva zeci de mii. Ceea ce a fost decisiv. Altfel ar fi fost datele partidei cu 30.000 de oameni în tribune vibrând pentru culorile alb-albastre
… pentru că Universitatea marchează din acțiuni cursive, din centrări sau șuturi de la distanță. CFR Cluj a reușit să înscrie și acum , în ultimul meci, din faze fixe, inclusiv din 11 metri. Fotbalul ofensiv înseamnă creație, asta place publicului. Un fotbal plăcut ochiului. CFR n-a convins nici acum.
… au câțiva tineri de perspectivă: Mihăilă, Bairam, Cicăldău, Vlădoiu și Mateiu. În timp ce Dan Petrescu pedepsește tinerii și-i scoate din minutul 8, Papură și Bergodi, fiecare pe rând, le-au dat credit, iar naționala mare și de tineret, selecționerii Mutu și Rădoi, au de unde alege
… l-au adus pe Cristiano Bergodi într-un moment controversat, un antrenor străin care cunoaște mai bine fotbalul românesc decât autohtonii. De când a venit a câștigat șase meciuri la rând și a pierdut doar unul, finala campionatului, acum, cu CFR Cluj
… rămân în continuare campioana provinciei, în ciuda faptului că UT Arad și CFR Cluj au câte 6 titluri. Asta și poate pentru că au atins semifinalele unei cupe europene, iar cele două rivale n-au mers până acolo
… Sorin Cârțu ar fi meritat să fie cel mai titrat oltean din istorie, să ia titlul ca fotbalist, antrenor și ca președinte. Acum mai are de așteptat
Craiova plânge, dar o va lua de la capăt. Marea temere e că vor juca fără spectatori dacă pandemia continuă. Aici pierd cel mai mult în raport cu celelalte echipe. Cu siguranță, va exista o dată viitoare când vor evolua cu trofeul pe masă. Atunci sigur stadionul va fi plin și nu vor mai da greș. E doar o chestiune de timp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER