Șumudică al lui Copilu

Când Marius Șumudică s-a făcut antrenor, puțină lume i-a dat șanse de supraviețuire. A început cu Rocar, Bistrița, Rapid, dar mai mult se discuta de cum ar trebui să parieze microbiștii pe meciurile echipei pe care o antrena. Era asociat, în primul rând, cu jocul de noroc, nu cu cel de fotbal. A și jucat! Nu-i bai! A recunoscut asta. Dar dincolo de adrenalina mizei din pariuri, Marius Șumudică a pariat în primul rând pe el. Ca profesionist.

A existat o perioadă în viața lui pe care a petrecut-o greu. Și prima mare calitate pentru el e că niciodată nu uită experiența aia: „Ceream bani împrumut. Ani dificili în viața mea”. Azi e altceva. Nimic în lumea asta nu-l putea recomanda pe fostul rapidist în afara rezultatelor pe care le-a obținut. Pentru că nimeni nu mai plătește doar pentru o poantă bună sau o replică savuroasă la televizor.

A treia tipologie de antrenor la Cluj

Dar dincolo de calculul riguros, ăla în care un patron zice întotdeauna „stai să văd pe ce dau banii”, apar detaliile care fac diferența. În ultimii ani, CFR Cluj a luat campionatul cu două tipologii de antrenori, dar mai mereu cu aceeași rețetă de jucători, dacă privim echipa. Adică trecuți bine de prima tinerețe. Experimentați, învechiți și intrați într-o rutină despre care s-a tot spus că va fi falimentară. Greșit. Și anul ăsta a fost formula câștigătoare. Revin cu tipul de antrenor.

Sunt patru ani de când CFR domină Liga 1. Dan Petrescu: gomos, riguros, superstițios. Uneori și-a înjurat echipa în văzul tuturor. Rezultatul? Campionul Romaniei. Edi Iordănescu: meticulos, pedant, corect în relația cu jucătorii, profesionist în atitudine. Rezultatul? Și el câștigător. Acum, conducerea clubului le propune altceva suporterilor și jucătorilor. Schimbă tactica. Le oferă un antrenor carismatic, de atmosferă, care probabil că va schimba radical aerul din vestiar. Când a câștigat campionatul cu Astra, Marius Șumudică a avut un grup pe care l-a controlat, dincolo de experiența ca antrenor, cu felul lui de a fi. Oriunde a mers, nu s-a auzit nici măcar o vorbă urâtă despre el.

Cine rostogolește succesul la CFR?

Dar cine face strategia la CFR? Pentru că există acolo o minte care până acum a pus lucrurile pe un făgaș câștigător. La Cluj, la CFR, e un tip de manager altfel. Dacă pe vremuri ieșeau în față și se loveau cu cărămida în piept că au câștigat campionate sau au obținut rezultate, nu jucătorii, ci ei, managerii, țineți minte, Clujul propune modelul invers. Mai puțin despre cine face strategia și mai mult despre actorii principali.

Patronul e discret, dar până la el, adică omul care face tot în club se numește Marian Copilu. La propunerea lui, patronul îl angajează pe Sumudică. De câțiva ani, Marian Copilu, managerul general al ardelenilor, rostogolește succesul. Și nici măcar noi, jurnaliștii, n-am aflat mare lucru despre el. Cred că un astfel de personaj, cu așa performanțe, merită mai multă iscodire din partea presei. Evită expunerea sau noi îl ignorăm? Am vorbit cu el în câteva rânduri. O singură dată fața în față. Mi-a spus că preferă discreția. Dar asta cred că se întâmpla după câștigarea primului titlu la Cluj. Să vi-l descriu. Eu. Adică să-i cunoașteți și un altfel de porteret, în afara unor căutari pe Google.

Un bărbat care se apropie de 50. Are un șarm de actor de la Hollywood. Niciodată, cel puțin asta am remarcat eu, nu l-am văzut îmbrăcat în altceva în afară de costum. E spilcuit, manierat, pare că poate să domine situații prin simpla prezență. Nu epatează. E discret și iubit în general de jucătorii săi, de cei pe care-i are în subordine. Știe să-și apropie oamenii cu care lucrează, dar la fel de bine stăpânește talentul îndepărtării lor. Vezi cazul Iuliu Mureșan. Se retrage când simte că n-ar putea controla lucrurile. A făcut asta la un moment dat când s-a despărțit de CFR pentru câteva luni.

Patronul l-a readus însă rapid înapoi. Un detaliu pe care l-am remarcat. Conducea propria mașină. Cel puțin atunci. Nu una dată de club. O mașină nemțească, între două vârste, care n-avea voie să aibă un firicel de praf nici la interior, nici la exterior. Tot din descriere ar putea face parte și ultima discuție pe care am avut-o cu el.

Despre un eveniment caritabil care se cheamă „Otilia trebuie sa se întoarcă la joacă”. Impresionat de drama micuței și știind că și eu m-am implicat, m-a sunat și mi-a cerut detalii. A promis că va ajuta cu o sumă de bani. „Domnule Marian, pot să fac public dialogul?” „Nu! Vă rog frumos, nu! E o chestiune personală. Categoric, nu! Dacă e de folos, pot implica și echipa. Dar ce e legat de mine, vreau să rămână între noi”.

I-am respectat dorința până azi, când lucrurile probabil că sunt deja consumate. Îmi asum descrierea în sens pozitiv a personajului, situație în care rar mă aflu, dar pe care cred că o merită cel puțin acum, după atâtea campionate câștigate.

Dacă mă va contrazice prin fapte și atitudini la un moment dat că am greșit, voi fi la fel de direct. Mă cunoaște. Oricum va fi interesant de urmărit dacă și de data asta îi iese strategia. Pentru CFR a ales un antrenor care are câte ceva din toți cei pe care i-a rulat până acum. A ales o formulă nouă pentru o echipă uzată în joc, uzată psihic și care avea nevoie de provocarea din interior pentru noi performanțe.