Cum a ajuns destinul lui Dinamo pe mâna unui fost pretendent la șefia SRI?

Dinamo suferă. Sunt deja ani mulți de când fanii trec constant prin umilințe. Negoiță. Cortacero. Șerdean. Elias. Tararache. Mureșan. Toți au apărut ca salvatori ai clubului și au sfârșit prin a face mai mult rău decât bine. Voit sau involuntar. Lupi în haine de oaie. Greșelile lor au însemnat o groapă săpată tot mai adânc uneia dintre echipele fanion ale României.

Bani investiți prost. Bani dispăruți. Bani transformați în datorii. DDB s-a transformat pentru membrii cotizanți în Degeaba Dăm Bani. O distrugere în masă, sistematică, a tot ceea ce a însemnat Dinamo. Badea, Borcea, Turcu, Cohn, Săvulescu sau Nețoiu au fost transformați în eroi ai suflării roș-albe de incompetența sau meschinăria celor ce le-au urmat la conducere.

Azi, acum, s-a ajuns în cel mai de jos punct al istoriei clubului. Și ce istorie! Azi, acum, e vorba despre supraviețuire. Cine duce această luptă în numele lui Dinamo?

Trecerea abruptă de la Iuliu Mureșan la Vlad Iacob

De nicăieri a apărut un tânăr pe nume Vlad Iacob. Surprinzătoare trecerea de la experiența doctorului Mureșan, „dispărut în acțiune” (are alte probleme pe cap cu procesul din perioada CFR), după ce sub „iscusita” sa conducere echipa a retrogradat pentru prima dată de la înființare, la dorința de a demonstra a noului administrator special. CV-ul lui Vlad Iacob include un „Master in Football Business”, la Institutul Johan Cruyff. În rest, nimic spectaculos.

În contextul în care linia dintre viață și moarte la Dinamo e subțire ca un fir de păr, m-am întrebat atunci cum de s-a ajuns la această soluție. Legăturile erau acolo, dar nu chiar la vedere. Și timpul scurs de la numirea lui Vlad Iacob le-a scos la suprafață.

Dorin Iacob și trecutul său „zgomotos”

Tatăl lui Vlad Iacob este Dorin Iacob. Om de afaceri. Analist politic. Variantele actuale și soft ale descrierii sale. Originar din Șebeș, județul Alba. Același județ atât de drag și lui Dorin Șerdean. Cel care are 72% din acțiunile lui Dinamo și care a insistat pentru numirea lui Vlad Iacob. Dar nu el, tânărul Vlad, este, de fapt, cel care conduce clubul. El e, mai degrabă, un paravan. În schimb, tatăl său e creierul care învârte totul. Există, deci, un fel de conducere paralelă (ironic, nu?).

Cine e Dorin Iacob? Informațiile care circulă în spațiul public, citate de grupul.ro și de alba24.ro, dau câteva coordonate despre trecutul acestuia: fost milițian (un posibil atu la Dinamo), fost șef de cabinet și om de încredere al lui Virgil Măgureanu (fostul șef SRI), fost pretendent el însuși la șefia SRI și fost secretar executiv PD și apropiat al lui Traian Băsescu.

Tot acolo, în trecutul cel puțin tumultuos al omului care se zbate acum să vândă Dinamo, s-ar afla și o conexiune dubioasă cu Bancorex. Pentru cei ce nu știu, falimentul Bancorex a adus o gaură României de 2,4 miliarde de dolari! E, dar trecutul e trecut.

Acum, domnul Dorin Iacob explică pentru GSP de ce au picat negocierile cu cei din grupul One. Dă vina pe Dorin Șerdean. Și dă asigurări fanilor „câinilor” că nu vor mai fi speculații și că se va concentra pe un nou plan de reorganizare și de restructurare! În calitate de ce, domnule Dorin Iacob?

În plus, el cere suporterilor să stea în comunicare DOAR cu conducerea clubului. În traducere liberă, nu citiți și nu ascultați ce vă spun cei din presă, că acolo sunt oameni răi… Mai ales la ProSport, probabil! Adică site-ul care i-a informat pe suporterii lui Dinamo că negocierile cu cei din grupul One au picat, deși sursele oficiale negau vehement, printr-un comunicat postat de club.

Eu vă recomand exact opusul. Nu stați în comunicare doar cu conducerea clubului. Pentru că acolo există interese evidente. Adevărul îl veți afla de la cei care nu au nimic de ascuns! Citiți tot și trageți voi concluziile. Eu încă mă întreb: cum a ajuns destinul lui Dinamo pe mâna unui fost pretendent la șefia SRI?

Publicat: 02 09. 2022, 15:41
Actualizat: 02 09. 2022, 22:11