Garanția Șumudică

Marius Șumudică este un personaj. Cizelat la locul de muncă, antrenorul de 52 de ani are o carismă de tip Mourinho. E popular prin felul său de a fi, prin modul în care respiră fotbalul despre care vorbește.

EDITORIAL ANDREI TRIFAN | Garanția Șumudică

Aparițiile sale la Digi, acolo unde este un soi de analist, aduc întotdeauna ceva aparte. E glumeț, e hâtru, are un limbaj adresat mulțimii. Dar este și curajos, spune ce gândește, chiar dacă deranjează. Și, mai presus de toate, înțelege fenomenul. Pentru că Șumudică, orice s-ar spune despre el, este un profesionist.

Unul care a demonstrat că știe fotbal, unul care a demonstrat că poate să câștige. Cu mijloacele lui, cu limitele sale, dar cu multă pasiune. A fi campion ca Șumudică, chiar dacă uneori cu momente ilare sau cu „circ ieftin”, cum au catalogat unii ieșirile sale mai puțin ortodoxe, nu înseamnă a fi mai puțin campion. Că efectul său e greu de controlat s-a văzut când turcii au căzut, instant, într-o fascinație cu tente de ură pentru un tehnician cum nu au mai avut în Superlig.

Nu trebuie să îți placă Șumudică pentru a-l asculta și pentru a-i „sorbi” discursul. Știe că e în centrul atenției atunci când nu e „obișnuit” și îi place asta. Știe că Șumi e un alint, dar și un fel de așteptare pe care cei din jur, prieteni sau jurnaliști, conducători sau fotbaliști, o au de la modul său de a reacționa.

Șumudică nu o are mică. Dică e jumătate din Șumudică. Anticârcel. Sunt poveștile lui. Sunt ștampila unică a unui antrenor atipic. Acum, apare la TV mai des decât ar trebui. Ce vreau să spun? Sper să semneze cu U Cluj sau cu orice altă echipă din Superliga și să revină acolo unde îi stă cel mai bine. Pe teren, printre fotbaliști. Acolo, Șumudică e o garanție. A lucrului bine făcut, a luptei pentru obiective importante. Să fie vedetă TV are tot timpul din lume. România are și ea nevoie de propriul ei „The Special One”. Dar mai poate aștepta câteva sezoane.