Editorial Cătălin Mureșanu. Statul la stat

Stadionul Steaua-Ghencea din Bucuresti, aproape gol, gazduieste meciul de fotbal dintre CSA Steaua Bucuresti si Minaur Baia Mare, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, duminica 5 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Brian Cristian este vicepreședinte Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților și a realizat un studiu, domnia sa că spune detaliat, în legătură cu „administrarea și sustenabilitatea” stadioanelor din România. Demersul politicianului atinge aproape toate arenele aflate în colajul primăriilor, consiliilor județene sau ministerelor.

Editorial Cătălin Mureșanu. Statul la stat

Concluzia? Una care nu ar fi avut nevoie de vreun studiu, vizibilă, aproape la toate stadioanele cu ochiul liber, la „galantar”. Arenele merg pagubă. Nu produc cât consumă. De ce? Ce irupe din aliajul acestui subiect? Genetic nu ne pricepem să facem profit. Profit cinstit. Mai ales atunci când e vorba de lucrul comun. În cazul nostru…. al nostru, al tuturor, adică al Statului.

Adrian Cefalan este directorul de implementare investiții din cadrul CNI. Angajat la stat. Multe arene ridicate din cernoziomul lipsei de infrastructură sportivă sunt realizate prin Compania Națională de Investiții. Statul ridică stadioane și, după, tot statul trebuie să le administreze. Aici statul nu se mai pricepe. Nu că s-ar fi priceput vreodată. Vă aduceți aminte de mândria socialismului? Industria care duduia de fabrici și uzine. Multe funcționau pe datorie și produceau un singur lucru. Locuri de muncă. Și datorii. Exportam pe troc în țările din Africa sau pe la arabi și asta din cauza calității slabe. În rest, un lung hămăit al propagandei și un furt național la bucată, la sacoșă, la benă. Fiecare pentru el.

„Important este să se administreze stadionul, să producă, să genereze bani, tot ce înseamnă funcțiunile adiacente stadionului, că vorbim de hotel, de muzeu, de cele două restaurante, de acele săli de lupte, box, tenis (n.r. tenis de masă) care sunt sub tribuna a doua. Din punctul meu de vedere asta trebuie să facem noi, să vedem cum aceste stadioane produc bani, să fie utilizate 7 zile din 7, omul să poată să vină să facă un tur al stadionului, să urce skybar-ul de la tribuna I, să aibă un muzeu. Spațiu există, trebuie doar amenajat”, spunea Adrian Cefalan, în vara anului trecut, într-un interviu acordat ProSport.

Muzeul- fantomă din Ghencea și tablourile din biroul lui Adrian Cefalan

Hotel. Restaurant. Muzeu. Skybar. Aproape de biroul deputatului Cristian Brian se află stadionul Steaua. În studiul său, arena din Ghencea figurează, la rândul ei, cu o datorie colectată în anul 2022 de aproape 6 milioane lei. Steaua este clubul din fotbalul românesc care deține cele mai multe motive pentru un muzeu. Ușile spațiului unde ar fi trebuit să existe acest spațiu de etichetă pentru cel mai galonat club din fotbalul românesc sunt sigilate încă de la inaugurarea arenei. Între gingiile oficialilor există, ros de importanță, termenul… proiect.

„7 zile din 7”. În mare parte, stadionul Steaua zace captiv între lacăte.

Mi-au atras atenția, cu un fior de déjà vu, tablourile de pe pereții biroului lui Adrian Cefalan.

Între rame, cadrele trase în sepia redau echipele legendare ale Stelei. Jucătorii care au scris istorie în tricoul roș-albastru. Adrian Cefalan a salvat tablorile, când vechea arenă era înghițită de lama buldozerelor. Altfel, fără să intereseze pe cineva din club, molozul i-ar fi înghițit pe Duckadam, Tudorel Stoica, Anghel Iordănescu, Gabi Balint, Didi Prodan, Ilie Dumitrescu, Ion Alecsandrescu. Și alții. Atunci cui să-i mai pese de 6 milioane de lei?

Finalitatea unui studiu stufos finalizat înainte de alegeri

În Ghencea spațiile există, unele sunt echipate, gata de închiriere, dar totul se înfundă în, ne-o spune tot directorul CNI, „niște probleme din punct de vedere juridic în legătură de închirierea către persoane private a spațiilor, în ce condiții se poate face această închiriere în regim de unitate militară”. Ați auzit domnule Brian?

Finalitate studiului deputatului de Maramureș este, conform spuselor sale,să vedem unde merită construită o arenă sportivă, să vedem eficiența acesteia și, pe termen lung, cum ar putea aceasta să fie sustenabilă”. 

Domnule deputat, de obicei omul sfințește locul. Și la dumneavoastră în Parlament și în administrarea unui stadion. Iar ca o recomandare a unui umil alegător, după un studiu așa stufos, încercați și o inițiativă legislativă. Dar nu pe final de mandat, că miroase a campanie electorală.

Publicat: 18 02. 2024, 15:01