EDITORIAL DANIEL NAZARE | Mai nimic despre togolezul Homawoo, doar pietre pentru Ovidiu Hațegan

EDITORIAL DANIEL NAZARE | Mai nimic despre togolezul Homawoo, doar pietre pentru Ovidiu Hațegan
  • Publicat:

Am dat cu pietre, ca într-o amiază autentică de intifada, în arbitrul Ovidiu Hațegan, în șeful Kyros Vassaras, în ambulanțele care trebuiau să ajungă și mai repede decât au ajuns, dar n-am discutat nimic despre agresor, dinamovistul Josué Homawoo.

N-a fost certat togolezul, admonestat de nimeni, comisiile FRF sau LPF, nici nu contează care, nu s-au sesizat, clubul agresorului s-a limitat la o simplă postare a fostului jurnalist Ionel Culina, Un punct de vedere natural, cu care sunt de acord până la un punct.

EDITORIAL DANIEL NAZARE | Mai nimic despre togolezul Homawoo, doar pietre pentru Ovidiu Hațegan

„Lovit involuntar de Josué Homawoo, aproape de tâmplă, Luca de la Iași s-a trezit și a adormit la loc, cu ajutorul medicilor, la spital”, ni se spune de parcă a înviat Ion Creangă și meciul s-a jucat la Humulești nu pe cochetul stadion Arcul de Triumf.

Involuntar? Poate imprudent, dar și asta e o culpă. Imprudența la volan, de exemplu, se sancționează drastic.

Ce a învățat Josué Homawoo, cel care joacă pe postul lui Ioan Andone ori Mircea Rednic din anii 90, din tot ce s-a întâmplat? Se întâmplă astfel de imprudențe și în campionatul din Togo?

Un fotbalist când preia o minge și e cu spatele la tine, îi dai un cap în tâmplă? Sunt sigur că oficialii clubului Dinamo l-au bătut pe umăr, eram să scriu pe tâmplă, și au făcut, probabil, și o glumă pe seama nefericitului Luca Mihai, internațional de tineret.

Sunt absolut convins că nimeni, de la antrenorul Kopic până la ultimul suporter, nu i-a atras atenția să conștientizeze atacul lui care putea duce la o tragedie.

Ce fac FRF și LPF în cazul Josué Homawoo?

Într-o țară cu fotbal civilizat interveneau comisiile și s-ar fi lăsat și cu câteva etape de suspendare, dar la noi Răzvan Burleanu și Radu Vișan îl vînează doar pe Gigi Becali, în timp ce Gino Iorgulescu mai mult zboară regulat spre italia și Justin Ștefan spre Bali, Maldive ori Singapore.

Suntem însă țara unde nenumărați primari candidează numărând dosarele penale precum numără Meme Stoica partidele adunate în cupele europene.

Ce mai contează un cap în gură, o tâmplă spartă sau nu știu câte zile de spitalizare? Important e să ne salvăm de la retrogradare și să râdem de mldovenii de Poli Iași și de oltenii lui Mititelu.

Nu există respect nici între jucători, dar nici măcar al conducătorilor pentru fotbalul profesionist din care se laudă că fac parte. Golăneala continuă, se schimbă la 20 de ani doar personajele.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×