Plângem după Marco Rossi, dar l-am izgonit pe Cristiano Bergodi! Ipocrizie, prostie sau amândouă la pachet?

Cel mai în vogă antrenor al momentului este italianul Marco Rossi. A făcut din Ungaria bici, iar lăudătorii fac coadă după salvatorul fotbalului maghiar. Care putea, susțin ei, să fie al nostru înainte să fie al lor.

Mulți poate nu știu, dat italianul de 57 de ani n-a aterizat în Ungaria precum marele manager, nedescoperit pînă să ajungă în centrul capitalei țării noastre, Mario Nicolae, zis Che Guevara de la Dinamo. Chiar nu.

Fostul elev al lui Mircea Lucescu la Brescia a antrenat pe Honved Budapesta timp de patru sezoane, un detaliu important. După ce condusese anterior Lumezzane, Pro Patria, Spezia, Scafatese și Cavese, nume care pot fi confundate, chiar și pentru un parior, cu branduri de parmezan.

EDITORIAL DANIEL NAZARE | Plângem după Marco Rossi, dar l-am izgonit pe Cristiano Bergodi! Ipocrizie, prostie sau amândouă la pachet?

A știut ce se întâmplă în fotbalul maghiar, l-a simțit, a fost în interior, trecuse și dăduse BAC-ul la timpul potrivit și a construit o echipă națională din ce a văzut de foarte aproape.

Noi l-am avut pe italianul Cristiano Bergodi pe care l-am persiflat, dar care a antrenat, de vreo 15 ani încoace, cu rezultate bune spre foarte bune – Progresul, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, ASA Tg. Mureș, FC Voluntari și CSU Craiova.

Un cunoscător al fotbalului românesc, care a simțit „fițele” lui Gigi Becali și ale lui George Copos și s-a făcut că nu vede cum apasă „pe butoane” Mihai Rotaru și Gino Iorgulescu.

Nu l-am luat în calcul niciodată pe Bergodi pentru echipa națională, dar l-am numit pe Christophe Daum, care avea cu fotbalul românesc cam ce are Victor Pițurcă vizavi de limba română și de pronunția jucătorilor străini sau Mitică Dragomir cu modestia și cu bunul simț. Sau măcar cu una dintre ele.

De ce n-a fost luat în cărți niciodată Cristiano Bergodi?

Dar Bergodi știa jucătorii români la perfecție, era la curent cum se joacă în Liga 1 și dispunea de „școala italiană” pe care o invocă toți azi la tv mai ceva ca bilanțul Covid-19 la nivel național.

Italianul era modest, calculat, nu vorbea de arbitraj, nu stătea la șpriț cu Mihai Stoichiță, nu depunea cv-uri la Răzvan Burleanu, nu trecea pe la LPF să ridice osanale despre cât de bun manager e Justin Ștefan, nu apărea la tv să demonstreze cât de bun e el și câte oferte are de pe patru continente după modelul Marius Șumudică.

Azi ne închinăm la Marco Rossi și ne rugăm să mergem la un turneu final unde să scoatem un egal după ce jucătorii își dau viața pe teren. La fel ca maghiarii acum – la 4 minute de calificare, la fel ca noi în 2008 când am fost la 8 minute de o calificare atunci când Adrian Mutu a ratat un penalty în fața lui Buffon.

Noi trăim din amintiri, ungurii trăiesc prezentul. Ei au bătut Slovenia la baraj, noi nu. Noi îl avem pe Mirel Rădoi, care joacă mai ofensiv decât Rossi cu tot fotbalul maghiar în timp ce echipa noastră inițiază pase de la portar spre apărare mai multe ca niciodată după cum ne anunța grav selecționerul nostru.

Ciao Bergodi! Hai România!