Spun oameni mai pricepuți la fotbal ca mine că nu poți să tragi concluzii eficiente după 6 puncte cu Andorra și Belarus. Poate că așa e, și serios, și amuzant: mult mai simplu era să ai o perspectivă după doar 4 puncte. Acum, că obiectivul de start al naționalei a fost îndeplinit, ce facem cu parcursul? Ce recomandă România la EURO 2024? Patru argumente-concluzii. Două din interior, două din jur.
Hai să începem din exterior, că e mai ușor de privit mereu în curtea celorlalți. Realitatea fotbalului european la nivel de reprezentative, atât la Mondialul din Qatar, cât și în acest debut de preliminarii EURO 2024, ne arată că avem idee despre ceva, dar nu e tocmai precisă informația noastră. Concret: nu mai există naționale mici? Aș spune că nu mai există, acum, naționale mari!
Exceptând Franța, finalistă la Mondial și cu 6 puncte entuziasmante obținute zilele acestea cu Olanda și Irlanda, granzii continentului sunt în metamorfoză ori picaj. Italia nu mai are resurse, Spania pierde în Scoția după un succes mincinos prin scor cu Norvegia. Olanda e departe de renume, poate Anglia și Portugalia să se mai apropie de ”reclamă”, dar mereu le lipsește ceva. Așadar, numele mari de tot sunt șubrede.
În eșalonul doi, Austria se chinuie cu Estonia. Cehia remizează în Moldova. Croația luptă aprig, dar tot egal face cu Țara Galilor pe teren propriu. Iar Danemarca pierde în Kazahstan. Apusul favoritelor ne arată, mai ales prin egalul extraordinar al Andorrei în Kosovo, că putem, așa cum vom deveni, dacă nu așa cum suntem, să ne calificăm și să nu ne facem tocmai de râs la European.
Avem o grupă foarte bună, un program bun și rezultate ale rivalelor din grupă care împing România la EURO 2024 chiar dacă n-am vrea să mergem acolo! Elveția defilează, previzibil, dar Israel șchioapătă așa cum am visat iar Kosovo e inconstantă și nu știm cum va arăta după acest 1-1 acasă cu Andorra, cum va reacționa, dacă nu se va sparge mitul posibilei revelații kosovare.
Prin prisma calendarului grupei, vom prinde cel mai probabil Elveția cu sacii în căruță, așadar cu șanse tot mai multe la puncte. Ce fel de Israel vom avea în față la toamnă dacă azi are doar un punct după doar două meciuri și nici nu va învinge, să presupunem, Belarusul în iunie?
În misiunea România la EURO 2024, Edi Iordănescu accentuează pe anumite cuvinte. Iar potențialul apare des. Dincolo de potențialul real al fotbaliștilor noștri, se întrevede însă un potențial mai larg, cu poate chiar mai multe semne de speranță.
Da, avem potențialul generat de valoarea pe care o simțim la jucătorii tineri și foarte tineri. E loc de mai bine, de salt, de creștere. Însă nu doar în valoarea propriu-zisă a jucătorilor. Există câteva momente când exuberanța lui Drăgușin te face să crezi că va deveni solid și decisiv, eliminând pe parcurs stângăciile apărute din prea mult curaj. E o liniște încrâncenată la Man care conservă în resorturile ei șansa unei eficiențe sporite.
Și mai e un potențial, aparent fals, un potențial invers, să spunem, la jucători cu experiență deja. Andrei Burcă, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu ori Denis Alibec. Care miros șansa acestui EURO și, raportat la cariera lor, simt mai mult ca oricând că acum se poate, că nu vor să-și lase trecerea prin fotbal marcată de amărăciune la capitolul echipa națională. E un potențial!
Așa cum suntem sau cum am fost, am câștigat 6 puncte. Dar nu poți să nu te gândești că avem o marjă de evoluție, în mai multe scenarii. Cu Moruțan în centrul terenului, Man poziționat în flancul drept, unde se simte cel mai bine, iar pe stânga să revină Mihăilă, impetuos, cu zvâc și viteză remarcabilă.
Trebuie să revină Ianis Hagi, cerebral și tehnic, unul din fotbaliștii la care simt că există mereu un fragment special de talent dedicat adversarilor de top. Vezi golul cu Germania. Cumva, trebuie să rezolvăm și defensiva în partea ei stângă, cu Bancu ori chiar Cristi Ganea de la Panathinaikos, dacă totul va fi bine.
George Pușcaș e un jucător cu care trebuie să ataci EURO 2024, iar el înseamnă o dublură de altă factură la Alibec, ba chiar titular dacă specificul adversarului o impune. Apoi Florinel Coman, Drăguș ori Ivan, poate și Cordea, căci mai avem totuși două luni până la Kosovo și Elveția.
Iar Vlad Chiricheș rămâne important pentru națională, oricând e apt, deși pentru asta e nevoie de o discuție separată, lungă și incomodă. Rămâne.
Dacă atunci când am fost mult mai rău, ne tot uitam spre ceilalți și ne adânceam astfel amarul, acum, cu 6 puncte, să ne gândim și ce-o fi prin Danemarca, Cehia, Kosovo ori Israel. Nu ca să jubilăm steril pe victoriile previzibile pe care le-am obținut. Dar ca să construim, târâș, așa cum merge România spre EURO 2024, o oglindă eficientă.
Până la urmă, dacă am avea de ales între EURO 2024 cu noi dar preliminarii scrâșnite și încă un turneu final la televizor, după 5-0 cu Andorra și 4-0 cu Belarus, am alege biletele de avion spre Germania sau telecomanda?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER