Cine e atacantul tău?

”Tata, e atacantul, nu? Ăsta e chiar atacantul, așa e?” Vocea puștiului se ridică triumfător peste zgomotul de fond al semințelor sparte, simfonie serioasă întreruptă până atunci doar de râsete muncitorești după vreo tentativă de banc. E tribuna a doua, oraș de provincie cu Dunărea lenevind în misterul monotoniei din oameni. ‘Da, e atacantul, tata”. Confirmarea supremă. Îl zărisem la colț când am fost să cumpăr înghețată, ne-am mai întâlnit pe o trecere de pietoni la intrarea Bărăganului în Univers. Îl știam. Era al meu. Atacantul meu.

Ale cui sunteți voi?

Lipsa de identitate e cea mai dureroasă afecțiune a fotbalului nostru de azi, pentru mine. Știu, au murit echipele din poveste legate de fabrici, de mine, de muncă. Au dispărut cu epoca lor și cele de mai târziu, întreținute de îmbogățiții post 1990. Cum-necum, toate acestea aveau însă, în doze diferite, o identitate. Născută din raportarea generațiilor orașului la jucători.

Să nu fim visători până dincolo de zenit, la jucători. Ei întrupau casa și fotbalul în aceeași duminică. Nu era vorba atât de mult de sigle, de embleme, de palmares. În magie, până la urmă, locul gol fascinează împreună cu cel care îl prezintă glorios. Nu bagheta, nu pelerina, nici porumbelul plecat. Azi, dintr-o mie de factori, controlabili și globali, identitatea se risipește. Ale cui sunteți voi, până la urmă, echipelor de azi? Dincolo de suporterii pătimași, de peluze, ale cui ați rămas?

O rezonanță în mijlocul palmei

Milioane de euro se îndreaptă hotărât din bugete locale spre cluburile de fotbal. De la Superliga spre primării de sat pustiit, cu copiii legănând iluzii de trudă pe oriunde altundeva. Ale comunităților sunt oare acele echipe? Păi cum, când nici pe stadion, nici la televizor, nu se vede legătura?

Spre exemplu, și e doar un exemplu și-atât, FC Voluntari face inclusiv fotbalul pentru copii și juniori. Bravo! Dar unde este esența legăturii, dincolo de asta, între comunitate și fotbalul echipei mari? Se vede, se simte, chiar și după ce o Cupă a României a ajuns în vitrine? Poate că da. Dar dacă noi, cei de dincolo de Voluntari nu o percepem, merită toate pentru o rezonanță cuibărită în mijlocul palmei?

Fotbalistul versus jucătorii

Firește că s-au dus vremurile când te întâlneai cu atacantul în provocarea măiastră a drumului spre înghețată. Sau bere, după vârstă. Dar întrebări feroce îmi întristează amiezile concrete și nu mă pot convinge că n-ar trebui să o facă.

Uite, poți ține cu o echipă, copil fiind, dacă nu te leagă nimic de fotbaliștii ei de acum? Și când nimic nu te păcălește că te va putea lega, nici de azi înainte? Dacă nu sunt doi-trei prin vestiar care să creadă și în orașul tău, trăind cu el și cu tine, dacă marea majoritate din purtătorii tricourilor sunt mercenarii unui fotbal tot mai plat în simboluri și identitate? Fotbalistul versus jucătorii.

În cruciada fotbalului de azi cu zecile, poate sutele de alternative pentru entertainment, poate că șansa de izbândă ar fi tocmai specificul unei umanități. Postarea personajului dincolo de postările social media de PR pur. Poate creșterea fotbalistului în fața ochilor de copil și fixarea eroului din teren în viața de zi cu zi. Prin social media, prin orice.

Poate noi suntem de vină, popor al unui atlas fără patrii

Ne vom bucura totdeauna de victoriile echipei noastre, chiar și când într-o iarnă se schimbă trei sferturi din lotul cu care ne obișnuisem. Ne vom bucura, să nu îl mâniem pe Dumnezeu! Dar euforia unei victorii într-un week-end nu rezistă în carnavalul fără criterii certe al memoriei de tribună. Acolo e necesară povestea, ori ea nu se naște fără fotbalist.

Suntem suporterii amăgiți ai unei cavalcade de nume și numere, la căpătâiul unor formații, nu echipe, cele mai multe dintre ele. Câțiva dintre noi avem noroc, să spunem. Mai sunt și echipe cu fotbaliști, nu doar formații cu jucători.

Dar, până la urmă, poate că nu lipsa identității e problema, ci noi, care am crescut cu fotbalul identității. Poate ne vom retrage într-un atlas fără patrii și ne vom înveli cu nostalgiile noastre vintage spre somnul care să nu mai zgândărească industria fotbalistică de azi. Poate că nu vom fi nici regretați, nici redescoperiți de nepoți.

Dar, totuși, cine e atacantul tău?