Minciuna pozitivă

Citesc şi mă crucesc. Câţiva oameni din Occident crescuţi în libertate, democraţie şi pluralism pretind presei sportive din ţara lor să spună că oul clocit miroase a parfum francez şi că hepatita aduce multe foloase corpului omenesc. Cetăţenii în cauză, señores de vază în regatul lor, fac parte din conducerea Ligii Spaniole de fotbal şi, dacă nu cumva s-a strecurat un viciu de traducere în varianta românească a ştirii, le cer comentatorilor de meciuri să mintă publicul de la obraz. Catifelarea acestei brutalităţi se face prin recursul la formula „comentarii pozitive”, soluţia pescuită din heleşteul corectitudinii politice pentru netezirea asperităţilor factuale şi pentru castrarea eficientă a gândirii. Nu-i vorbă, e de dorit să formulezi şi comentarii pozitive, însă numai şi numai în situaţia în care e ceva pozitiv de semnalat. În caz contrar, pretenţiile cetăţenilor de la Liga Spaniolă nu sunt doar ridicole, ci periculoase de-a binelea. Pentru toată lumea. După cum urmează:

Pericolul pentru comentatorii care acceptă să-şi facă spinarea preş în faţa unei asemenea aberaţii (tot  cred sau sper că e la mijloc o eroare de traducere) e decredibilizarea. Când va spune basme la microfon şi va vorbi în răspărul a ceea ce se întâmplă pe teren, comentatorul îşi va deschide singur calea spre oprobriu. Pe bună dreptate, publicul va crede despre el una din două (sau poate ambele): 1. Că îşi consideră auditoriul nevăzător. 2. Că îşi consideră auditoriul idiot. Îndrugând „comentarii pozitive” în situaţii în care realitatea obligă la spirit critic, ironie bine dozată şi fermitate, comentatorul în chestiune va rupe contractul şi cu meseria, şi cu cei în folosul cărora o prestează. Şi fiindcă teoria fără praxă e ca roata fără axă, poate se îndură distinşii señores din conducerea Ligii Spaniole să ne smulgă din ignoranţă exemplificând prin forţe proprii valoarea acestei tulburătoare găselniţe. De pildă, cum ar „comenta pozitiv” dumnealor agresiunea săvârşită de cetăţeanul Reinildo Isnard Mansava asupra cetăţeanului Rodrygo Silva de Goes în meciul Atletico Madrid-Real Madrid de duminica trecută? Dar aserţiunea cetăţeanului Pedro Bravo, şeful Asociaţiei Spaniole a Agenţilor de Jucători, formulată în cadrul emisiunii „El Chiringuito” şi vizând comportamentul primato-simian al cetăţeanului Vinicius José Paixão de Oliveira Júnior? Dar refrenele prea puţin curtenitoare ale publicului de pe Cívitas (fost Wanda) Metropolitano la adresa aceluiaşi Vinicius?

Radu Paraschivescu scrie despre minciuna pozitivă

Dacă operaţiunea specială împotriva creierului de telespectator spaniol de fotbal se va concretiza, va avea de pierdut şi publicul. El va primi o imagine deformată a realităţii şi va avea, fatalmente, judecăţi deformate. Aici domnii de la Liga Spaniolă ar putea fi trimişi la cuvintele lui Confucius – „Cel mai important pas este să numeşti corect lucrurile” – , deşi există teama ca nu cumva filosoful antic chinez să fie considerat de señores de-un leat şi de-o meserie cu Vinicius. Ştiind că i se vor spune minciuni, privitorul din fotoliu ar putea da televizorul pe mut, renunţând cu ocazia asta la vuietul tribunei, ceea ce tot pierdere se cheamă. Credulii care vor rămâne totuşi cu sonorul în funcţiune şi care nu pot gândi cu mintea lor vor avea o imagine flauşată a competiţiei, în care nu există acute sau stridenţe, ci doar pasteluri şi bezele, în care lucrul cel mai violent e bătaia cu flori, ca pe vremuri la şosea, şi în care la sfârşit jucătorii, arbitrii şi toţi cei din arenă intonează „Odă bucuriei” cu lacrima jucând în pupilă. Asta să însemne La Liga? Pentru asta să se joace atâtea meciuri de soi? Pentru „comentarii pozitive”?

Dacă reprezentanţii La Liga vor cere introducerea unei clauze de acest tip în contractul cu postul / posturile care transmite / transmit meciurile, abuzul va fi acompaniat de o zgomotoasă descalificare a celor cărora le-a venit ideea. Şi nu doar atât, ci un pic mai mult. Prin iniţiativa „comentariilor pozitive”, care „să nu afecteze imaginea competiţiei”, La Liga va ajunge în sfârşit, după decenii de neputinţă şi inerţie, pe palierul unde Nicolae Ceauşescu poposise cu patru-cinci decenii în urmă, când presa de partid şi de stat comunist abunda în „comentarii pozitive”. Când criza de alimente, de căldură şi de electricitate era semnul clar că România sprinta „spre noi culmi de progres şi prosperitate”. Dar măcar ştiam că ne duceam zilele cu sârma ghimpată la graniţă şi că ni se aşezase o lespede pe vieţi. Eram supuşii impotenţi şi fricoşi ai unui satrap sangvinar şi ai sistemului său represiv. Fotbalul spaniol, pe de altă parte, ţinea în ochii noştri de mirajul Vestului, de libertate, de iniţiativă privată, de armonie socială şi etică.

Cu un firicel de speranţă, aştept să aflu că a fost totuşi o greşeală în comunicarea sau măcar în traducerea mesajului. Altminteri, Liga Spaniolă devine protagonista unei farse ubueşti. Iar cel care a iniţiat propunerea merită să fie personaj (principal) de film şi să-l joace Sacha Baron Cohen.