Costică Ștefănescu

Costică Ștefănescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Spun unii că era „ministrul apărării”. Legătura e simplă, a jucat la Steaua și a jucat în apărare. Nu degeaba i s-o fi zis așa, chiar dacă nu a prins cea mai fericită perioadă a Stelei. A luat 3 Cupe fără să devină vreodată campion. Avea s-o facă la Craiova.

Editorial de Vali Moraru! Costică Ștefănescu

La ce-a ajuns în ziua de azi noțiunea de ministru, aproape că e o jignire. Pentru mine nu a fost ministru. Momentul în care l-am prins jucând (cam după `80 – `81) și felul în care o făcea m-au convins că meseria lui era una singură: cea de libero.

Adică acel fundaș central care trebuia să vadă tot terenul, să anticipeze atât surpriza pregătită de adversar cât și eventuala boacănă a vreunui coechipier. Pe vremea când portarul avea mai puține replici în spectacol, libero-ul era șeful. El striga, el coordona, el rezolva. Era ultima tranșee înaintea portarului. Era penultima variantă de salvare.
Mi-l amintesc cu alergătura aia a lui apăsată, cu picioarele puse cât mai lateral în pământ pentru un echilibru solid în dueluri, cu privirea de cele mai multe ori sus. Cum acoperea zonele vulnerabile, cum închidea careul, cum ieșea cu mingea la picior în căutarea colegului mai bine plasat.

Mi-l amintesc cu pletele la modă în acele timpuri, cu părul venind buclat peste urechi ca niște căști în care răsuna nonstop ”Muicăăă…”. Și el, și Beldeanu, și Lung, și Cârțu, parcă. Balaci era din alt aluat, avea părul mai ondulat, zulufii lui nu erau căști, erau ca niște mici aripi care-l ajutau în driblinguri sfidătoare la adresa gravitației.

Mi-l amintesc cu Fiorentina, cu Bordeaux, cu Kaiserslautern, cu Benfica doar acasă. Căpitan al Craiovei Maxima. Și căpitan al naționalei. Cu Italia pe ”23”, cu Suedia pe Rasunda și a lui pasă pentru golul lui Cami, cu Cehoslovacia la Bratislava, cu Anglia pe Wembley. Fără el, tot pe ”23”, cu Irlanda de Nord, poate că a contat și asta în ratarea lui Mexico ‘86.

Mi-l amintesc spre retragere, când mintea mea de copil începea să înțeleagă că nimic nu e etern, cum și-a desemnat într-un interviu succesorul. Nu numai că a fost confirmat de realitate, dar succesorul l-a și depășit: Belodedici.

Mi-l amintesc acum vreo 12 ani, într-un live din studioul Digi de la Brașov. În preajma zilei lui de naștere. Serios, foarte serios. Cu vorba cumpătată, fără acute, le folosise pe toate strigând pe teren la ai lui.

„Cineva moare abia atunci când nimeni nu-și mai amintește de el”

„A fost un om serios. Poate prea serios pentru ţara asta, unde nu merge decât cu vrăjeală și caterincă” – zice Marin Barbu, zis „Magiun”, maestru în caterincă, în 2020, pentru Gazetă. Pentru el așa a mers. Cu seriozitate. Cu ea a ajuns unde a ajuns. În inimile multora dintre cei care l-am văzut jucând. Ce privilegiu pentru marii fotbaliști! Să poți atinge atâtea suflete cu bagheta magică a emoției!

Se spune în anumite credințe că cineva moare abia atunci când nimeni nu-și mai amintește de el. Costică Ștefănescu nu mai e de aproape zece ani. Pe 26 martie ar fi împlinit 72 de ani.

Dar mi-l amintesc așa de bine de acum 40, câți s-au făcut de la returul cu Kaiserslautern, câți se vor face curând de la dubla cu Benfica. Mi-l amintesc ca să nu moară nici el și nici eu, cel de atunci.

Acum câteva zile, prea bunul Domn Imi se așază cu greu pe un scaun din sala de la Oradea. Și-a adunat rămășițele de viață pentru a fi părtaș la un meci de baschet. Cine știe, o fi vrut să-și trăiască a 86-a aniversare împreună cu lumea, împreună cu sportul. Are ceva aristocratic în el, impune prin civilizație, decență, bunătate, te stingherește un pic faptul că vine dintr-o lume din ce în ce mai străină ție. Până și bastonul care-l sprijină la deplasare e ținut ca un sceptru de suveranul Imi.

Se uită în jur, se bucură de cei de alături, de lumea din sală, de aplauze. Încerc să apreciez momentul, să mă bucur și eu de el. Să mă agăț cumva de sărbătoarea de a fi, cumva, împreună.

 

Vali Moraru / Autor
Și-a început ”junioratul” în presă încă din timpul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării cu colaborări la Radio Delta și Mediafax. Și-a făcut debutul la ”seniori” în ’94 la Ziua Sport, ca reporter de fotbal, după care e ”ademenit” de o ofertă de la Antena 1 ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×