Hagi

Emisiunea s-a terminat. Colegii din studio și din regie vin să facă poze. Gică răspunde amabil, dar e concentrat mai mult pe ideile lui. Genericul de final nu-l poate opri când e vorba de fotbal. Despre proiecte, despre obiective, despre încredere, despre muncă, despre pricepere, despre competență, despre dorință. Încep să realizez că emisiunea abia încheiată doar l-a ”încălzit” puțin.

Ne întâlnim în redacție cu Danciu și cu Ionuț Badea, invitați la ”europeanul” de după Brazilia – Serbia. Se îmbrățișează cu amândoi și-mi dau seama că Gică are un respect aparte pentru ”ai lui”, oamenii din iarbă. În preajma lor se simte cel mai bine. Devin un intrus la un colocviu despre antrenorat, psihologie sportivă, management sportiv, relații interumane.

E pauză la Brazilia – Serbia. Discuția alunecă la un moment dat spre Iulian Tameș, fostul fotbalist de la Dinamo. Prilej pentru Ionuț Badea să-și amintească faptul că i-a fost antrenor la FC Argeș prin 2008. ”Jucai 4-3-3 atunci.” – zice Gică. Incredibil, Hagi știe ce sistem juca Badea acum 14 ani la Pitești! ”Cum să nu știu? E treaba mea să știu.” – e replica lui la suprinderea mea.

Vali Moraru scrie despre Hagi

Curg poveștile despre copiii lui. Recunoaște că are momente când simte că nu mai poate. Dar a doua zi o ia de la capăt. E cel mai performant motor hybrid cu autoîncărcare de pe piață. ”Dimineața, când văd copiii la antrenament, sunt ca nou. Să lucrez cu ei e cel mai frumos lucru, să-i modelez, să-i dezvolt.”

”Ce i-ai făcut lui Alibec?” – vine întrebarea din public. ”Nimic. Discuția inițială a fost foarte scurtă, dar lămuritoare. I-am spus că eu vreau, l-am întrebat dacă vrea și el. Mi-a spus și mi-a arătat că da.”

Povestește despre unul dintre puștii pe care i-a debutat în acest sezon: ”E atât de bun încât fac un păcat de fiecare dată când nu-l bag. Dar sunt momente când nu-l bag pentru că simt că aș forța lucrurile. Și n-ar fi bine pentru el”.

Brazilia – Serbia curge liniștit pe monitoarele de pe pereți. Cine să mai fie atent la Neymar când îți vorbește Hagi, aici și acum. Oricâtă resemnare am avea în noi, Hagi reușește să încarce aerul din jur cu optimism. Cu dorința de a fi cel mai bun. Cu o ambiție incredibilă. Realizez cât de important a fost Hagi pentru națională. Nu numai pe teren, ci și în vestiar. Îmi imaginez cum își încărca și coechipierii cu ambiția lui, cu credința că se poate bate cu oricine. Mi-e clar că a fost unul dintre secretele acelei generații.

Continuă să creadă că avem jucători, că avem fibră bună pentru fotbal. Dar că nu știm să-i creștem. Că nu avem un plan, o strategie. Lucruri pe care le știm despre noi nu numai de la fotbal. Nu știm să ne adunăm, să ne unim, să fim împreună în numele unei idei, fie ea și echipa națională.

Răspunde la toate întrebările. Nu are nici un secret când e vorba de metodologie, ba chiar e bucuros când întrebarea îl provoacă. Nu are nimic de ascuns. A detaliat și în carte, o spune oricând e întrebat cum crede el că trebuie lucrat cu tânărul fotbalist român.

La vreo oră distanță de la sfârșitul emisiunii se întâmplă inevitabilul. Coborâm spre ieșire. ”Crezi că eu mi-am imaginat la început că o să ajung aici? Că o să-mi fac echipă de seniori, că o să iau titlul? Știam doar că vreau să dau fotbalului ce mi-a oferit și el mie.”

Ne despărțim. O luăm fiecare spre casă. El – după o seară obișnuită în care a făcut ce face de obicei: fotbal. Eu – după încă o întâlnire răvășitoare cu Hagi. E greu să mi-l compun în minte, să mi-l descifrez.

Hagi e și cel de atunci, din adolescența mea, când ne fascina cu golurile, driblingurile și pasele sale. Hagi e și cel de acum, un nebun de fotbal. Capabil – și atunci, și acum – să ne înnebunească pe toți.

”Ce-o face Brazilia?” – îmi zic pe drum. Încă 0-0, dar Richarlison își începe imediat recitalul. De parcă și Brazilia a ținut să dea drumul la joacă abia după ce-l ascultă pe Hagi.