În primul rând, bună seara! Ăsta-i fotbalul!
Scurt extras din viața de la flash-interviu. Acest text se dorește un mic omagiu adus celor care reușesc să mai și spună lucruri atunci când vorbesc.
Bună seara, domnule antrenor! Ați câștigat trei puncte importante. Care ar fi primele concluzii după meci?
În primul rând, bună seara! A fost o victorie meritată, le-am spus jucătorilor că va fi un meci dificil, am anticipat că vor juca așa. Am reușit să controlăm jocul, să avem o tranziție pozitivă adecvată, să avem posesie și să punem presiune pe careul lor. Fotbalul te răsplătește când nu-l păcălești.
Gigel a dat două goluri. Cum apreciați evoluția lui?
Gigel e un jucător important pentru noi, la fel ca toți ceilalți. Știam că trece printr-o perioadă bună și i-am și zis înainte de meci că va înscrie.
Patronul a dat zilele trecute câteva declarații mai tăioase. Depindea mandatul dvs de acest meci?
Patronul poate să spună ce vrea. Dacă vrea să ne despărțim, e simplu, ne despărțim. Nu țin de scaun, am clauză. Dar eu nu am simțit nimic de genul celor pe care le spuneți dvs. Eu, oricum, nu mai citesc demult presa.
Arbitrajul? Au fost câteva decizii discutabile.
Ce vreți să spuneți, că nu am meritat victoria? Așa vreți tot timpul să băgați fitile. Din respect pentru telespectatorii voștri nu plec din interviu. Eu nu am comentat, nu comentez și nici nu voi comenta niciodată arbitrajul.
Cum va fi meciul următor?
Să nu uit, vreau să le mulțumesc suporterilor, au fost incredibili și mă bucur că le-am putut oferi o seară fericită. Altfel, va fi un meci greu, am văzut că ei au pierdut, și-au schimbat antrenorul, sunt ultimii în clasament, știți cum e, noul antrenor poate aduce entuziasm, altă atmosferă. Ăsta-i fotbalul!
Mulțumesc!
Cu drag!
***
Editorial de Vali Moraru: În primul rând, bună seara! Ăsta-i fotbalul!
Domnule antrenor, bună seara! Ce nu a mers? V-a surprins adversarul?
În primul rând, bună seara! Nu, nu avea cum să mă surprindă. Știam cum joacă. Le-am și spus elevilor mei că vor veni cu acțiuni pe flancuri, exact așa s-a întâmplat. Noi nu am știut cum să contracarăm pe tranziția negativă, deși le-am atras atenția jucătorilor mei toată săptămâna asupra acestui aspect. Ăsta-i fotbalu’!
Credeți că a fost penalty acolo?
Am vorbit cu mai mulți specialiști și mi-au zis că am avut cel puțin două penalty-uri! Nu au vrut arbitrii. Nici cei de pe teren, nici cei de la VAR! Suntem o echipă mică, de obicei nu comentez arbitrajul, dar s-au adunat prea multe! Și noi muncim, și noi transpirăm. De ce nu ne dai? Altfel se scria istoria acestui meci!
Au fost cam multe greșeli în defensivă…
Păi dacă nu ne dă penalty, normal, apare nervozitatea, apar greșelile, altfel joci dacă primești penalty și conduci cu 1-0.
Adversarul spunea că e o victorie meritată, că echipa sa a controlat jocul…
Treaba lui, opinia lui. Nu vreau să intru în polemică, e un coleg, ar trebui să existe mai mult respect. În afară de goluri nu au mai avut nici o ocazie. Iar noi am avut trei ocazii numai prin Ionel.
Suporterii v-au cerut demisia. Mai rămâneți?
Eu nu am auzit, mă concentram la meci. Dacă patronul va dori, bineînțeles, vom avea o discuție, să vedem cum putem scoate echipa din situația asta dificilă. Dacă va trebui să plătesc eu, voi plăti, antrenorul e primul care plătește, ăsta-i fotbalu’!
Mulțumesc!
Cu mare drag!
***
Bună seara, Gigel! Felicitări pentru dublă! Cum a fost?
În primul rând, bună seara! A fost extraordinar. Nu mai marcasem de 5 luni de zile. Ăsta-i fotbalu’! Se poate schimba totul în câteva minute.
Cum ai gândit la faza de la golul al doilea?
Păi… cum să gândesc, mi-a venit mingea pe stângul, am făcut preluare și am tras cu dreptul.
Care mai e situația financiară la echipă. S-a vorbit despre restanțe…
Nu vreau să vorbesc despre bani. Mă bucur că am marcat și că am învins astăzi. O să vină și banii, avem promisiuni.
Atmosfera?
Vreau să le mulțumesc suporterilor, au cântat mai ales de la 2-0. Avem cei mai frumoși suporteri.
Mulțumesc!
Cu drag!
***
Bună seara, Ionel! Ai avut câteva ocazii mari, dar nu ai reușit să înscrii…
În primul rând, bună seara! Ăsta-i fotbalu’! Când e să nu intre, nu intră. Sper că o să intre data viitoare.
Ați luat destul de ușor golurile. Ești dezamăgit?
Ne apărăm împreună, atacăm împreună. Nu le reproșez nimic colegilor. Trebuie să analizăm unde am greșit și să nu mai repetăm greșelile la meciurile următoare.
Vine bine pauza pentru voi?
Da, o să avem timp să mai reglăm unele lucruri. Promitem suporterilor că vom munci mai mult și vom redresa situația.
Suporterii i-au cerut demisia antrenorului. Ce părere ai?
Nu e treaba mea. Eu mă simt bine cu domnul antrenor. Mai departe, întrebați conducerea. Suporterii noștri sunt buni cunoscători și așa-i la fotbal, când n-ai rezultate se strigă ”Demisia!”.
Mulțumesc!
Cu mare drag!