Am vorbit, vorbesc și voi mai vorbi sau scrie despre necesitatea ca oamenii care au făcut sau fac performanță să fie activi, implicați în viața ”cetății”. Și așa ne pleacă o mulțime de creiere în cazul cărora nu avem nici știința, nici dorința să le păstrăm. Măcar pe cei care aleg din cine știe ce motive să rămână ar fi cazul să-i implicăm, să le dăm șansa de a pune o cărămidă la construcții viitoare.
Mă bucur zilnic că Hagi e aici, că muncește aici și că vorbește aici. Poate ne-am mândri cu el antrenor pe la cine știe ce club european, dar oricât l-am ignora sau l-am lua în derâdere, acestui om nu ai cum să-i reproșezi dorul de muncă sau lipsa pasiunii. Face ceea ce face pentru el, pentru clubul său, dar și pentru un aer mai sănătos în spațiul definit ca fotbal românesc.
Cu toată priceperea lui, atâta câtă e, Hagi e aici, crește fotbaliști și pune umărul. Că mai exagerează (nu, Gică, naționala de tineret din 2019 nu v-a depășit pe voi, oricât ți-ai dori și ne-am dori acest lucru!), că fotbaliștii crescuți de el nu ajung la Barcelona sau Real Madrid, da, îi poți găsi o grămadă de defecte, dar ce-ar fi ca măcar lor, celor care au arătat că sunt buni și foarte buni, să le numărăm mai mult calitățile?
Mă bucur zilnic că David Popovici e aici, că are un discurs de pus în ramă și trag speranța că, atunci când va veni vremea, se va implica pentru ca tot aici, pe la noi, copiii să facă sport într-o apă curată, într-un aer curat, înconjurați de oameni inteligenți, civilizați și aerisiți la minte.
Poate că și Simona Halep, Ana Maria Brânză și alți, și alți mari performeri se vor implica înainte să fie înghițiți și înregimentați de sistem. Poate că vom apuca să trăim vremurile când un geniu în sport își va putea pune ”la bătaie” experiența și priceperea fără să i se bage repede în față un anonim politician și fără condiția înregimentării.
Cred cu putere că e nevoie de implicarea lui Cristi Chivu, măcar la nivel de discurs și de imagine, dacă acum nu se poate mai mult. Cred că e nevoie de bun simț, decență, civilizație. Și toate acestea să fie completate de competență. Sper că a trecut vremea discursului public cu spume la gură și cu ochii bulbucați. Că sunt apuse vremurile în care îmbogățiții ”low-cost” ai capitalismului de junglă se înjurau „live” la televizor.
Un alt vector important în ecuația asta cu zeci de necunoscute poate fi și Adrian Mutu. Acum, până când nu apare vreun purtător de șort care să zică plin de năduf: ”Ce? A jucat și Mutu fotbal?”
Mutu și Chivu sunt cei mai buni fotbaliști români ai secolului 21. Chivu e mai titrat, Mutu mai spectaculos. Chivu are o imagine apropiată de cea a unui model, Mutu a mai călcat în străchini, dar muncește la o schimbare. În primul rând a lui.
La recenta întâlnire de la „Special” am găsit un Adrian Mutu optimist. A vorbit, ”on” și ”off the record”, despre lucrurile bune care încep să se întâmple. Despre performanțe sportive, despre oameni pe stadioane, despre atmosfera mai civilizată în care se vorbește despre fotbal, inclusiv prin studiourile tv. Am descoperit că avem păreri diferite despre multe detalii și m-am bucurat că e așa. După cum m-am bucurat să observ că, în punctele esențiale, Adi gândește ca un om matur, cu proprietatea termenilor și cu conștiința propriei valori.
Mutu de azi este un antrenor echilibrat care nu cade în capcanele declarațiilor interpretabile. Spune ce are de spus, dar e atent să nu deranjeze inutil. Vorbește despre Rapid cu aceeași tandrețe ca despre familie, despre Serie A cu nostalgie măsurată și despre pățanii trecute cu umorul dat de trecerea timpului.
În plus, Mutu vorbește despre schimbare, dar nu doar ca un concept abstract. Încearcă prin propriul comportament să influențeze și lumea din jur. ”Vali, depinde numai de noi. Stă în puterea noastră să mișcăm puțin lucrurile, să arătăm că se poate face ceva frumos și de valoare și la noi”.
Mărturisesc că nu sunt la fel de optimist ca Mutu. Dar mă bucur să mă îmbăt, măcar și pentru o seară, cu optimismul lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER