Patruzeci de ani de la Revoluția Română

Pe când verile erau veri, vacanțele erau vacanțe și școala începea chiar pe 15 septembrie, fotbalul european pornea la drum cam în același timp cu școala. În jur de 15 septembrie erau primele tururi în Cupa Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA.

Totul era mai simplu, nu neapărat mai bun, dar mai simplu. Toate meciurile se jucau miercurea, în CCE erau campioanele, în Cupa Cupelor întâlneai câștigătoarele de Cupă sau finalistele, iar în UEFA, logic, găseai echipele de pe locurile 2, 3 sau 4.

Acum ne trebuie un manual de utilizare până și pentru Cupa României: 3 tururi, play-off, apoi grupe și tot așa până la izbânda finală. Fotbalul se complică pentru că e nevoie de bani. Ca să evolueze fenomenul e nevoie de media, de meciuri în fiecare zi, de pariori, de orice poate aduce bani.

EDITORIAL DE VALI MORARU | Patruzeci de ani de la Revoluția Română

S-au făcut 40 de ani de la începutul Revoluției Române în fotbalul european. Universitatea Craiova își începea pe 15 septembrie 1982 cea mai frumoasă aventură din istorie. Nu-i vorbă, echipa lui Balaci ajunsese între primele 8 ale Europei cu un sezon înainte, în Cupa Campionilor, 0-2 și 1-1 cu Bayern. Dar totul s-a ”copt” cu adevărat în 82-83, când Universitatea (ce ușurare că măcar când te referi la acele vremuri nu trebuie să te întrebi, ca acum, dacă e Universitatea, e CSU, sau e FCU!) a aprins imaginația tuturor cu vise de trofeu european.

Exact acum 40 de ani, Craiova făcea o a doua repriză de vis cu Fiorentina lui Passarella, căpitanul campioanei mondiale din 78, și a lui Antognoni, campion mondial chiar în acea vară. Conduși cu 1-0 la pauză, oltenii fac 3-1 până la final, goluri Ungureanu, Cârțu și Balaci. Să mai vedem și alte rezultate din acea zi? Grazer AK – Corvinul 1-1, FC Baia Mare – Real Madrid 0-0, Dinamo – Dukla Praga 2-0. Cum să nu viseze un copil de 10 ani, ca mine, că munții pot fi mutați din loc? Din cele 4 confruntări, doar Baia Mare nu a mers mai departe. N-avea cum, prinsese o finală de Cupa României, pierdută în fața campioanei Dinamo, și retrogradase în B între timp. Totuși, la 0-0 a avut o bară, iar la retur a condus cu 1-0 pe Santiago Bernabeu.

Dar adevărata poveste aveau s-o scrie Constantin Oțet și vrăjitorii din teren. Lung – Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu – Balaci, Donose, Țicleanu – Crișan, Cămătaru, Cârțu. Dar Universitatea nu avea atunci un prim 11, avea un prim 13, în care mai intrau Irimescu și Geolgău. Așa-i cu marile echipe: le știi pe de rost și după 40 de ani!

Greu de crezut, dar și atunci ne credeam la fel de mici în fotbalul mare. Abia treceam de primul tur, rar de al doilea în UEFA. În primăvara europeană nu ajunsesem decât o dată, atunci, în martie 82, cu Craiova vs Bayern. Eram mici-mici, și-i vedeam pe ceilalți mari-mari. Cum să nu-i vezi așa când noi ratasem deja 3 Mondiale de la Guadalajara încoace?

Nu mai știu meciul retur, poate că s-a transmis la TV și l-am uitat. Trebuie să fi suferit mult: Antognoni a deschis scorul din penalty încă din minutul 11 iar la 2-0 se calificau ei. Dar am rezistat, așa cum aproape aceiași jucători aveau să reziste și câteva luni mai târziu, tot pe Stadio Comunale din Florența, la 0-0 cu campioana mondială, Italia, primul mare rezultat al lui Lucescu la națională.

Universitatea n-a avut probleme în turul doi cu anonimii irlandezi de la Shamrock Rovers (5-0 la general) așa că a mai scris o poveste frumoasă contra semifinaliștilor mondiali de la Girondins des Bordeaux, Tigana și Tresor. A fost nevoie de nebunia lui Geolgău, din prelungiri, pentru o calificare miraculoasă.

Nu aveai cum să nu-i iubești pe acei fotbaliști. Nu-i puteai urmări pe Insta sau pe Tik-Tok, nici măcar paparazzi nu-ți puteau dezvălui nimic pentru simplul fapt că nu existau. Dacă erai din oraș îi puteai întâlni întâmplător, dar altfel nu-i puteai admira decât în puținele meciuri de la televizor. Și îți puteai pune imaginația la treabă urmărind relatările radio.

Performanța Craiovei a ajuns rapid și în programul Revelionului 83, în celebrul monolog al lui Nea Mărin. Adevăratul Nea Mărin, adică Amza Pellea, pentru a evita orice confuzie în mințile mai proaspete. La urma urmei, Craiova eliminase echipe din Italia și Franța. Urma RFG, cu Kaiserslautern, în minutul 51 era deja 3-0 pentru nemți. Dar n-a durat mult, a marcat repede Geolgău, iar Crișan a făcut 3-2, un scor cu care mai vii de-acasă. Sau vii acasă 😊

Ce nebunie a fost la retur! Vorba lui Nea Mărin, s-au aruncat căciulili la golul lui Negrilă din minutul 82 de se făcu întuneric pe Central! Universitatea era în semifinale, unde nu mai călcase picior de echipă românească!

E 6 aprilie 1983. Benfica – Universitatea nu se dă la tv și se joacă foarte târziu pentru standardele vremii, pe la 11 noaptea. Singura legătură cu meciul e Sebastian Domozină. Părinții dorm deja, au serviciu a doua zi, eu stau cu frate-miu pe întuneric și ne imaginăm Estadio da Luz. Ironic, nu?

Oare ne-om descurca fără Ștefănescu? Face față Ciupitu? Cu ochii cârpiți de somn, aproape de 1 noaptea, zâmbesc fericit că Balaci și ai lui au rezistat, s-a terminat 0-0.

Pe 20 aprilie e returul. Meciul e acum prea devreme, în timpul orelor de școală! Profesoara de română are un birou dotat corespunzător cu televizor, undeva aproape de clasa noastră. Se aude un vuiet! Doamna Bîrzu merge până la birou și se întoarce triumfătoare: ”E 1-0, gol Balaci!” ”Yeeeeey! – urlăm spontan, fără aprobare!

Terminăm școala când începe a doua repriză. E 1-0, cine știe, poate mai dăm unul, Doamne, cum ar fi să ajungem în finală! Ajung acasă, fețele-s plouate. E 1-1. Cum? Aoleu, la 1-1 Benfica merge mai departe! M-am dezumflat, așa cum a făcut și Craiova, chiar dacă am mai avut o bară.

La un gol de finală, atât de aproape… Am mai sperat ceva în săptămâna care a urmat, revista ”Flacăra” a făcut o campanie prin care să demonstreze că suedezul Stromberg de la portughezi nu avea, de fapt, drept de joc, dar pe-atunci nu știam că șansele sunt utopice.

Performanța Craiovei a fost startul unei revoluții greu de anticipat. Sportul și fotbalul au devenit politică de partid și de stat. Dacă nu puteam la altele, măcar la fotbal și la medalii olimpice să le dăm peste bot viciaților capitaliști. A urmat Dinamo, chiar în sezonul următor, semifinală de Cupa Campionilor. Apoi, Steaua a dus Revoluția până la victoriile finale de la Sevilla și Monte Carlo.

Pentru orice performanță e nevoie de un prim pas. Acela a fost la Craiova, pe 15 septembrie 1982. Începutul marilor povești cu Balaci și Cămătaru, cu Mulțescu și Augustin, cu Lăcătuș și Tudorel Stoica. Am avut parte de frig, foame și întuneric în acei ani. Dar poveștile nu ni le putea lua nimeni.