Florin, uite como si dice!

Jumătate din omenirea fotbalistică s-a oripilat când l-a văzut pe Leo Messi la munca de jos. Adică întins pe iarbă, cu nasul în jambierele colegilor, în spatele zidului, încercând să blocheze un eventual șut la firul ierbii. Cu alte cuvinte, ce să caute cel mai mare fotbalist al lumii să se umilească așa? Sau cine l-a făcut să se înjosească în halul ăsta?

Gestul în sine și reacțiile venite în urma lui dezvăluie perspective, duce la comentarii, care merită vorbite. Discuția e amplă. Ține de educație. De modul în care te raportezi la cine ești azi, dar cu condiția să nu uiți niciodată cum ai ajuns până aici. E atât de degradant să faci și munca de jos într-o echipă?

Sau e nevoie de exemplul argentinianului pentru a înțelege că faima, valoarea și caracterul au nevoie de un soclu solid. De o educație corectă. Au nevoie de o percepere dreaptă a realității. Pentru că abia așa sumele fabuloase câștigate de Messi capătă o și mai mare valoare.

Munca nu mai înnobilează pe nimeni

Revenind, gestul lui spune tocmai invers, că n-a uitat cum s-a făcut mare. Că marile cariere se construiesc amintind permanent de trecut. De felul în care ai înțeles să-ți respecți munca, dar mai ales colegii. Crede cineva că marele Djokovici s-a umilit atunci când i-a ținut umbrela la un turneu de Mare Șlem unui copil de mingi într-o pauză în care ploua torențial? Nu. Din contră. Pentru cei cu bun simț și caracter a devenit și mai iubit. Și mai popular.

Vi-l amintiți pe Rafa Nadal în 2018? A sărit în ajutorul sinistraților din Baleare. Cu cizme până mai sus de genunchi a scos noroiul din casele unor oameni pe care nu-i văzuse vreodată în viața lui. Exemplele pot continua. Și de o parte, și de cealaltă. Nu mi se șterge din minte imaginea unei doamne de la noi, Raluca Turcan. Politician. Cu o mimă gravă aleargă prin ploaie cu mâinile sub braț, în timp ce un angajat al SPP îi ține umbrela.

La fel, adică tot pe o ploaie torențială, am văzut o imagine cu Regina Angliei. Își ține sigură umbrela la o adunare din fața Palatului Buckingham. Fac toate eforturile să șterg din memorie imaginea cu Ponta și Dragnea îmbrăcați la costum, aflați în barca pneumatică, navigând pe noroaie. Și atunci? Ce pretenții putem avea? Când vorba managerului de la FCSB: „educația e un factor perturbator pentru un fotbalist”.

Tot el a reacționat și la întâmplarea cu Messi: „Mă gândeam să-l dau în judecată pentru că nu mă mai pot uita la Barcelona, iar decât să țin cu PSG, mai bine mă înscriu în DDB. Doar că l-am văzut umilindu-se cu nasul în jambierele colegilor, în spatele zidului. Pentru mine a fost cel mai mare. Acum e numărul 30”. Așadar, munca nu mai înnobilează omul. Ce facem dacă Messi alege să care pianul? Și nu să cânte la el. Dacă vrea într-o bună zi să degajeze el toate autuurile de poartă dintr-un meci. Pentru că așa are nevoie echipa atunci. Îl scot suporterii din inimile lor?

Așa e când uiți de unde ai plecat

Culmea, cel mai șocat dintre romani după această întâmplare cu Messi a fost Florin Răducioiu.

„O să-i dau un telefon lui Pochettino, să văd dacă el a cerut asta sau așa au stabilit între ei. Nu-mi vine să cred că văd așa ceva!”. Florin a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari fotbaliști din țara asta, dar tot el, adică omul Răducioiu, e cel de care o Românie întreagă s-a crucit să constate că în doar câteva luni de stat în Italia, după primul transfer în străinătate, a uitat pur și simplu limba romană. Sau îi era rușine s-o folosească. Omul uitase pur și simplu de unde a plecat. Avem în memorie celebra replică dată la microfon: Como si dice? A rămas ca o definiție de parvenitism peste timp.

În fapt, chiar în zilele noastre, sintagma e folosită într-o reclamă la TV și mai mult ca sigur că fostul mare atacant n-a sesizat că, de fapt, e o ironie la adresa lui. Aminteam mai devreme de gesturile lui Nadal sau Djokovici. Ni l-am putea imagina pe Radu că scoate apa cu găleata dintr-o gospodărie inundată? Cred că mai degrabă ar pune mâna pe un telefon să-l sune pe Zeul Ploii și să-l întrebe de unde atâta apa, decât să se înjosească în halul ăsta încât să pună mâna pe-o lopată.