Cei patru evangheliști sunt trei: Ciobotariu

Am mai spus aceste lucruri, la ProSport Live, invitat fiind. A ajuns tot mai greu să faci parte din manufactura de lux care se numește presă, dacă nu ai o solidă pregătire juridică. Neapărat și financiară. Obligatoriu, administrativă. Și e de lux, da. Pentru că e pe cale de dispariție. Mult nu mai e, în schimb totul devine prea dificil, complicat și inutil. Da, inutil, pentru că argumentele și logica sunt ușor învinse în social-media de tupeu, viclenie și de mutarea mortului de pe Edgar Quinet pe Academiei. Mereu!

EDITORIAL MARIUS MITRAN | Cei patru evangheliști sunt trei: Ciobotariu

Astfel că o zi de joi, precum cea din 27 iulie, trebuie pusă cu cruce roșie în calendarul sentimental al celor pentru care ortodoxia fotbalului înseamnă doar ceea ce se întâmplă pe teren. Și cea de dinainte, miercurea, cum ar veni, pe 26, e tot acolo. Aproape tot acolo. În fine. Patru echipe, patru antrenori, patru povești.

De ce a fost o sărbătoare? Nu doar pentru că, din patru meciuri europene, ai noștri nu au pierdut niciunul, dar au câștigat trei, dintre care două în deplasare, și au făcut un egal. Nu, chiar a fost mai mult decât fotbal, a fost viață! FCSB și SEPSI au învins la Sofia, Farul, acasă, campioana Armeniei, CFR, remiză cu adversarul cel mai dificil, Adana, echipa antrenată de Patrick Kluivert.

Dintre toate însă, singura trupă care e, practic, calificată în turul trei din Conference League este, cu totul surprinzător, SEPSI. 2-0 la Sofia, cu ȚSKA a bună, e mare lucru!

Nu-i așa că vă pregătiți să abandonați textul acum? E deja prea mult să vorbim despre SEPSI, ai? (Mamaie, când întreba ceva și știa răspunsul din capul locului, punea mereu la sfârșit un “ai”. “Nu ți-ai făcut, Mariusică, lecțiile, ai? Nu ai mâncat,  mă mamaie, ai?”)

Celelalte echipe, care conduc în topul popularității, acelea merită reflectoarele, ai?

Iar un ziarist, deh, un editorialist carevasăzică, știe cel mai bine când vine valul, nu?

Știe, dar ar fi păcat, cred, să rateze o clipă și un om care a făcut posibil alt val și altă clipă.

Spun clipă și mă gândesc la geniala carte a lui Adrian Păunescu, “Istoria unei secunde”.

Omul e Liviu Ciobotariu, antrenor de meserie. De meseria de a crede în oameni.

Liviu Ciobotariu, căruia, în tinerețea noastră și chiar și a lui, îi ziceam “Ciobi”. El a reușit într-o astfel de scurtă istorie, aproape cât o secundă, să obțină nu doar calificarea la locul de muncă, inevitabil, vorba lui Andi Moisescu, ci și recunoașterea unor mari merite pe care le tot dovedește și care tind să ne scape. Să nu le lăsăm, așadar.

Pentru că Liviu Ciobotariu nu vorbește mult, poate lăsa impresia că fuge din fotografie.

Pentru că nu mai e la Dinamo, ci e aproape campion cu ASA Târgu Mureș, pentru că ia Cupe și Supercupe, pentru că îl învinge cu trofeul pe masă pe Hagi, pentru că are curaj să se bată cu toți și înțelepciunea de a nu da cu piciorul în ceea ce a fost bun înaintea lui, vezi munca lui Bergodi.

Cum între “Ciobi” care juca la Mondiale stoper, lângă Gică Popescu, și Mister Liviu Ciobotariu nu e decât o diferență în timp, e cazul să ne oprim un pic și asupra meseriei sale, de a crede în oameni, dar mai cu seamă, de a crede în fotbal. Pentru că SEPSI joacă, indiferent de teren, de adversar și de ostilitate, e echipa care nu poate fi învinsă în Giulești, bate la Sofia, propune un desen, un soi de disciplină liber consimțită și fără vorbe mari.

Așa era și ca jucător antrenorul ei. . Am scris, pentru ProSport, parte din meciurile Mondialului din Franța, de acum fix un sfert de secol. Ultimul, da. Ei bine, acel Mondial m-a găsit ocupat cu alte naționale, cu sferturi și semifinale, cu finale, aia mică și aia cea mai mare. Nu am scris despre meciurile României, le-am văzut doar, ca și dumneavoastră.

Îmi amintesc însă perfect, și am spus și la “Replay” acum câțiva ani, că o generație pe care o definim și o lipim, foarte cinstit, de numele lui Hagi, de cel al lui Gică Popescu ori de cel al strălucitorului Adrian Ilie, se va putea legitima mereu și cu cele ale unor băieți care și-au făcut meseria cu discreție și mereu impecabil. “Ciobi” era liderul lor!

Mai țineți minte? România-Anglia, 2-1, la Toulouse, 22 iunie 1998

Goluri: Viorel Moldovan (47), Dan Petrescu (90)/ Owen (83).

Noi: Stelea-Dan Petrescu, Ciobotariu, Gică Popescu, Filipescu- Hagi (74 Ov. Stângă), Gâlcă, Gabi Popescu (84 L. Marinescu), Dorinel Munteanu- V. Moldovan (87 Lăcătuș), Adrian Ilie. Ultima noastră victorie la un Mondial, cu jucători mondiali. De acolo vine Ciobi. Și de acolo, de fapt. Pentru că nu e obligatoriu, desigur, să fi fost un mare fotbalist ca să ajungi un mare antrenor, dar dacă ai fost, e foarte probabil să devii.

Liviu Ciobotariu a bifat, din ce am văzut, ambele căsuțe. Și ne lasă, ce bucurie, să vorbim despre fotbal, nu despre care e adevărata Craiova, despre modestie, nu despre insolvența de la Dinamo, despre curajul de a juca 4-3-3, cu Aganovici fundaș dreapta, și nu despre ce naiba mai are în actele din mapă juristul Talpan.

Pentru toate acestea, pentru refugiul la SEPSI și în fotbalul bun, bravo, Liviu Ciobotariu!

De fapt, “Ciobi”, cu sinceritate, altă vorbă a prietenului Andi, mă-nclin!

Cum spuneam, miercuri, 26 și joi, 27 iulie, a fost o zi bună în calendarul atât de ortodox al fotbalului nostru. De aceea am și îndrăznit, în titlu, să-l parafrazez pe uriașul Fănuș Neagu. Mondial și nea Fane, bineînțeles.