Cinci pentru infern și revanșele de luat

Îmi place să plec, atunci când scriu un text, de la un film sau o carte care să-mi fi spus ceva mie, în primul rând, cu un sens la tema aleasă. Iar, de când cu „cine ia campionatul?”, am așteptat să îmi vină rândul la scris, după etapa asta, și să dau un titlu mare, cum am văzut eu la Cinema Volga, Calea Dorobanți colț cu Șoseaua Ilie Pintilie, când eram prin clasa a șasea : „Cinci pentru infern”. Cinque per l’inferno, că era italian. Cu Klaus Kinski și Margaret Lee. În fine.

Cinci pentru infern și revanșele de luat

Mă gândeam, desigur, la primele cinci, Farul, CFR, Rapid, FCSB și Universitatea Craiova, doar că, după ultimele meciuri, cred că oltenii mei ies de pe afiș și schimbă genericul.

Așadar, mai degrabă să vorbim despre „Cei trei muschetari” care, în roman, erau patru! Ceea ce reprezintă și un fapt istoric, dar mai ales literar, întrucât Dumas-tatăl are pentru noi în permanență patru personaje principale, deși frumoasa lui operă se numește așa cum se numește.

Patru, deci. Sau cinci? Farul, liderul, care învinge, în două etape consecutive, FCSB la București și Universitatea Craiova la Constanța. FCSB care pierde cu Farul acasă și bate la CFR, impresionând printr-un joc minunat. CFR care învinsese la Ovidiu cu 3-0, dar care are deja trei înfrângeri pe teren propriu! Rapid, care spulberă tot acasă, în Giulești, și vine cu doar un punct de la U Cluj, jucând pe un teren, e adevărat, pe care nu se poate juca.

De aici se va alege campioana, într-un play-off în care aceste calități, dar și aceste slăbiciuni, vor conta enorm, când vor juca doar între ele, mai mult decât acum. “Între ele”, vorba vine, că va mai fi și Universitatea Craiova, și încă o echipă tare, pe care azi o putem nota cu „X”, ca la matematică, o necunoscută. O probabilă, nu o sigură!

„Ăsta va fi cel mai tare play-off ever! Iar noi vom avea o revanșă de luat. Chiar două!”

„Ăsta va fi cel mai tare play-off ever! Iar noi vom avea o revanșă de luat. Chiar două!”. Sunt vorbele lui MM Stoica, managerul general al echipei care are cele mai teribile revanșe de luat, azi. Dar cine nu are de luat, în viață, revanșe, titluri sau amintiri înapoi?

Ever! Așa cred și eu, și de aceea scriu, pe românește mi se pare încă și mai emoționant: „din toate timpurile!” Cel mai tare campionat din toate vremurile! Și așa este, o luptă în cinci, cu șanse fragil-egale pentru toată lumea, eu nu știu să fi existat în istorie.

Încă un argument, dincolo de puterea fiecăreia dintre cele cinci echipe, de valoarea loturilor, a antrenorilor, a galeriilor. A atacurilor, a celor ce dau golgeterii competiției ori apărările cele mai bune. Iată un clasament în valoare absolută azi, cu punctele împărțite la 2, așa cum ar fi dacă play-off-ul ar începe acum: Farul, 26, CFR, cu 25, Rapid, 23, FCSB, 22.

Universitatea Craiova, chiar și ea ar putea depune un recurs, cu 21 de puncte.

Apelul oltenilor ar putea fi susținut, chiar și așa, dar mai cu seamă dacă ar reuși în aceste ultime șase etape din sezonul regulat să mai reducă, fie și cu un punct-două, din distanța față de cei patru muschetari. Chiar dacă au etapa viitoare acasă cu campioana și imediat după, cu FCSB, în deplasare. Sau, cine știe, poate tocmai de aceea. Pentru ei, play-off-ul ar începe sâmbătă, ceea ce ar putea fi, paradoxal, mic avantaj.

Discuția stă în picioare pentru toate, șase etape nu sunt puține, apoi încă zece, totul se poate strânge chiar mai mult decât atât! Cinci pentru un play-off infernal de frumos, cu puncte întregi, dacă permiteți!

În orice caz, o uriașă presiune va cuprinde jucătorii, antrenorii, conducerile și, mai ales, suporterii acestor, totuși, cele mai puternice, mai valoroase și, de ce să nu o spunem, mai bogate cluburi din fotbalul românesc în Anul Domnului 2023!

Pentru că titlul e relativ aproape de fiecare dintre ele. Pentru că, dincolo de cărți și filme celebre, pe care să ne susținem ideea de incertitudine și chiar de insuportabil suspans, am credința că, în punctul în care am ajuns, nici măcar nu mai e nevoie de afiș. Superliga a devenit cu adevărat super, și până în momentul în care vom avea numele învingătorului, vom trăi ca filozoful, în cea mai bună dintre lumile posibile, unde totul e bine și abia la vară cald.

Și vom înțelege niște momente de maximă tensiune, altfel. Cel al multiplei campioane care își apără coroana, cel al aruncării în arena cu tigri a unor mânji garantați, „made in Hagi”, serviciul suprem al calității, cel al celor o sută de ani ai Rapidului, un centenar mai lung decât viața și mai greu decât orice titlu, presiunea uriașă a celor opt ani fără campionat de la FCSB, apăsătoare memorie a Universității Craiova, care nu poate uita cine a fost și nu înțelege ce i se întâmplă, deși știe ce ar trebui să fie.
Complicat peisaj de suflete! Mai ales că patru vor pierde.

Cine va învinge însă, probabil în ultima secundă a ultimului meci? Nu cunoaștem răspunsul la această simplă și, în același timp, complicată întrebare, dar știm că avem în față un thriller.Și propria revanșă a fotbalului nostru de luat, față de el însuși.

Altfel, vorba lui Fănuș Neagu: cei patru evangheliști erau trei: Marcu.

Publicat: 07 02. 2023, 23:31
Actualizat: 08 02. 2023, 08:45