Messi nu a fost fotbalistul anului 2021, deși continuă să fie cel mai bun din lume. Luni, către miezul nopții, a primit însă acest titlu, Balonul de aur, pentru a șaptea oară, și criteriile răsucite încă o dată, și încă o dată, în favoarea lui, au generat mai degrabă nervi decât aplauze.
Să ne înțelegem pe noi înșine: sigur că nu există azi alt fotbalist mai talentat ca Messi. Suspendat mereu la granița dintre geniu și abandon, Messi este cel care completează lista cea mare, cea care începe cu Maradona și pe care se mai află Pele, Cruijff, Garrincha, Ronaldo, Zidane, Ronaldinho și celălalt Ronaldo. Poate și Platini să mai fie acolo, cine știe, poate și Beckenbauer. Cred că și Buffon. Sigur și Di Stefano.
Să ne întoarcem însă la ce s-a întâmplat luni noapte, la Paris. Revista “France Football” are acoperire regulamentară, în ceea ce a făcut în ediția de anul acesta, tot atât de multă cât au avut Churchill și Stalin la Yalta când au scris procentele alea pe bilețel.
Erau însă învingătorii care luau tot și împărțeau tot. Se poate asta în istorie, se poate și în fotbal, vina nu era a celor trași după “cortina de fier”, așa cum, azi, nu e a lui Lewandowski sau, mai ales, a lui Jorginho. Cineva a decis ca anumite destine să se desfășoare altfel decât ar fi fost normal și consecințele vor fi pe termen lung.
Lumea de azi, atât de strâmb construită, își va trage și ea urmările, cât de curând.
Merită un text toată această poveste? Merită, din moment ce de 24 de ore toate ziarele lumii și toate site-urile, nu mai vorbesc de rețelele de socializare, de Facebook și Twitter, nu au alt subiect decât această uriașă mistificare a ierarhiei în fotbalul mondial.
Din păcate, nu e prima, dar ritmul tot mai accentuat al acestor parabole false va schimba, dacă nu cumva a și schimbat deja, nu doar ideea de ierarhie, ci și pe cea de bun simț, pe care sportul, politica, arta s-au sprijinit cândva pentru a construi o anumită civilizație. Civilizație i se spune și acesteia, dar i se adaugă, mereu atributul: “de consum”. Messi, cu marele lui geniu la purtător, e “de consum”. Nu e rău, nu e nici bine. E doar o realitate cu care trebuie să ne obișnuim, și ca să o înțelegem, și ca să-i supraviețuim. Pentru că și viața noastră a devenit “de consum”. Al altora.
Și nu, nu Franța a influențat această decizie. Dacă Franța ar fi avut vreo putere în acest sens, ar fi avut în Griezmann laureatul Balonului de Aur în 2018, și nu în Modric, învinsul la scor al lui Antoine în finala Cupei Mondiale din acel an. Ca să nu mai spun că, dacă atunci atingeam celălat criteriu, performanța la echipa de club, muncitorul Modric nu merita nici să intre în fotografiile din care râdea Cristiano Ronaldo, colegul lui, altfel. Nu Franța, ci ceea ce e în spatele lui Paris Saint-Germain. Și nu, nu e catedrala Notre-Dame din Île de la Cité .
Pentru Messi, cel mai talentat fotbalist al ultimilor zece ani, hai doisprezece, toate s-au judecat în favoare, așa cum geniului unic care a fost Diego Armando Maradona, i s-au pus de-a-mpotriva. În 2014, Messi nu a fost cel mai bun fotbalist al finalei pierdute de Argentina, fără nicio reacție din partea lui, dar a primit și acolo un balon. De aur, desigur. Nu numai că nu a luat niciun titlu mondial, precum Mario Kempes sau Paolo Rossi, pe persoană fizică, dar nu a reușit să marcheze, măcar o dată, într-un meci eliminatoriu de campionat mondial. A strâns și strânge însă premii.
Premiile de aur, baloanele de aur, primite de acest talent de aur, țin însă tot mai mult de alt aliaj și,din ce în ce mai puțin, de performanță. Ceea ce se prefac că nu înțeleg cei care dau dreptate France Football, e că talentul trebuie să producă performanță, să miște sufletele, desigur, dar mai ales tabela de marcaj, trofeele, competițiile mari.
Messi anului acesta este autorul unei singure performanțe, mijlocie mică și aceea, ca și categoria. Copa America, unde a strălucit, e drept. Punct mare pentru el, dar singurul.
Copa del Rey, 4-0 cu locul 10 din La Liga în finală, Athletic Bilbao, e o glumă în acest clasament al valorii absolute. Iar aici, în luna iulie, se termină orice gând de performanță pentru Messi, chiar și golgheter în La liga. Urmează penibilul cu batista în lacrimi de la conferința de presă și apoi penibilul, rușinea de joc, etapă de etapă, într-un campionat slăbuț spre ridicol. Un gol într-un tur de campionat, asta e marca Messi în Ligue 1.
Dar important e ca Messi să fie premiat, chiar dacă nu poate câștiga nici măcar grupa de Champions. Dar a dat multe cu Elche și Eibar, e de ajuns pentru el, a fost Pichichi, ce comedie! Când, cu trei etape înainte de final, El Pichichi a avut Atletico pe Nou Camp, iar o victorie ar fi dus Barcelona la titlu, nu a mișcat. 0-0. Alb, alb, alb…
Vom vedea ce va fi cu acest fotbal de magazin. Poate că prea multe nu, cine știe. Messi e o industrie într-un fotbal ciudat și nedrept. Așa cum e arbitrat PSG, așa sunt arbitrate Madridul și Barcelona, așa e arbitrată Juventus, așa e lumea. Messi e o industrie și într-un fotbal normal și drept. Messi e o industrie, e un tricou și o cifră.
Lewandowski ar fi meritat anul trecut Balonul, nici naiba nu înțelege de ce nu s-a acordat. Jorginho, turnul de control al Italiei, campioana Europei și al lui Chelsea, campioană și ea a Europei, ambele cu el la pupitru, lider la zi în cel mai dificil campionat din lume, cu el la pupitru, trebuia să fie Balonul de Aur 2021. End of story. Ba încă un lucru! Aceste criterii încurcate și sentințe nedeslușite pe Messi îl vor lovi cel mai rău, în cele din urmă. Într-o zi, vom asista la dispariția statuii sale din Parc (des Princes) și înlocuirea ei cu alta mai productivă, nu neapărat mai talentată.
P.S. Amuzanților care afirmă că talentul trebuie laureat întotdeauna, le reamintesc că Hagi a fost de o mie de ori mai talentat decât Gică Popescu. Și Adrian Ilie la fel. Popescu, care a jucat cu ei în echipa națională, ba chiar, cu Hagi, și în aceeași echipă de club, fie ea Steaua, Barcelona sau Galatasaray, are șase trofee de “cel mai bun fotbalist român al anului”, dintre care patru consecutive: 1989, 1990, 1991, 1992, 1995 și 1996.
Toate au fost corect acordate. Pentru că efort, performanță, titluri, abnegație.
Iar Balaci, în 1983, când învinge Italia, campioana lumii, elimină pe Briegel și Brehme, când cu Kaiserslautern, bate Suedia la Stockholm și dă gol Benficăi în prima semifinală europeană a fotbalului românesc, nu prinde nimic, după titlurile din ’81 și ’82.
Pentru că în vara lui 1983, se accidentase grav, la Paris, într-un turneu al echipei naționale, cu PSG și Botafogo. De brazilieni râsese pe teren. În Decembrie însă, la Anchetă, Rednic, Cămătaru, Ștefănescu, Lung și Bölöni, în ordine inversă, terminau înaintea lui. “Nu a jucat în toamnă” a explicat atunci ziarul de specialitate. Uite că Messi a jucat toamna asta. Dar i s-a și cântat!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER