Eugen Neagoe pentru minte, inimă și literatură

O fâlfâire de minge, cât una de inimă răzvrătită, trimisă câțiva centimetri prea sus a făcut ca “U” Cluj să nu intre la pauză cu 3-0 în meciul cu FCSB, de luni seara. Ar fi fost un altfel de semn, dar și așa, victoria care a venit, în cele din urmă, și s-a fotografiat râzând cu autorul ei,(un 2-1 având mai multă emoție, totuși, decât un 3-0 egal cu o sentință),a însemnat enorm. Că, finalmente, tot sentință a fost.

Sper că ați observat că Eugen Neagoe zâmbește când muncește, lucru rar pe la noi.

Doar Mirel Rădoi, la cealaltă Universitate de fotbal, mai are capacitatea aceasta de a-și legitima munca prin zâmbet. “Fotbalul nu e despre viață și moarte, ci despre mult mai mult decât atât”, par a spune cei doi cunoscători ai carierei și vorbelor lui Bill Shankly. În România prind, uneori, citatele mari și oamenii, câteodată, devin personaje implicate, prin propriul destin, în jocul acesta cu propria carieră prin deșertul de cenușă.

Editorial Marius Mitran! Eugen Neagoe pentru minte, inimă și literatură

Fâlfâirea aceea de inimă răzvrătită s-a agățat, acum vreo trei veri, de soarta acestui om și l-a ținut aici, între noi și ai noștri, cei pentru care fotbalul este cum zice Sir Shankly că este. O cursă contracronometru a unui om cu propria lui viață, cauzată de fotbal și nu doar de fotbal. Pentru că Eugen Neagoe a învins atunci, a învins și acum, luni seară.

Totul se leagă în vocația acestui om care crede în el însuși, în propriile puteri, dar mai ales în oamenii lângă care muncește. Cu care muncește. Într-o perioadă tulbure, în care la modă sunt despărțirile și superficialul, Neagoe s-a înhămat la un club aflat pe loc de retrogradare, construind o speranță. E un caz rar în fotbalul românesc, să spui că vei salva echipa de acolo și chiar să o ridici, în câteva săptămâni la nivelul acelui iminent 3-0, care putea fi. Care aproape a fost.
Neagoe e un antrenor care merită mai mult, și își clădește singur acest “mai mult”, acest surplus de forță în echipe care, până să fie pregătite de el, trădau vulnerabilități mari.

Cu el, echipele încep să joace, rotind un angrenaj nici măcar bănuit mai înainte. Chipciu se înhamă la un efort ca pe vremuri, Filip devine play-maker, Pires zici că e Kondogbia, Thiam pare din rezumatele alese din La Liga ori Serie A: să fie Moise Kean sau Inaki Williams? Comparație exagerată? Poate, dar fără un pic de redimensionare a calităților acestor buni fotbaliști nu ajungi la un centimetru de 3-0 cu FCSB, echipa care venea după patru victorii la rând în campionat și un 2-2 la Bruxelles cu Anderlecht.

Campioana ultimilor cinci ani abia a făcut un egal în Cupă cu Universitatea lui Neagoe, apoi a învins-o, e adevărat, cu 2-1, atât de greu încât nici azi nu știm dacă penalty-ul lui Radu Petrescu, al doilea, nu cumva nu e mai puțin decât cel al lui Cătălin Popa, al doilea și el, din Giulești, și care a născut atâtea discuții. Nu mai scriu de eliminarea care nu a mai venit, așa cum era firesc, și care i-ar fi dat echipei lui Neagoe o jumătate de repriză în superioritate numerică. Asta ca să mă refer doar la jocurile din ultimele zile, la cele cu campioana și cu vicecampioana României. Un fel de a raporta pe “U” la cei mai mari.

Am senzația că lui Neagoe îi place asta, lupta cu cei mari. Și e normal să fie astfel, după ce a crescut la clubul exponent al acestei lupte, Universitatea Craiova.
În câteva zile, chiar acolo va merge să joace, cu toate sentimentele la vedere, fostul mare atacant al Științei, campion în ultima versiune de titlu suprem a oltenilor, atunci, în 1991. Eugen Nea-goe, cum îi plăcea marelui Domozină să accentueze…

Olteanul din el va face totul să învingă și să poată zâmbi la final. Rădoi, conducătorul speranțelor Universității Craiova, va încerca și el același lucru. Va fi un U-U, cât un win-win. Doi foști mari fotbaliști care iubesc o meserie crudă, rea, aproape ucigașă, uneori.

Două mari istorii, două galerii cu amintiri și cântece puternice, doi olteni sentimentali.

Dintre ei, cel care vine, de peste munți, acasă, va zâmbi, sunt convins, indiferent de rezultat. Fotbalul său nu mai e, de ceva vreme, unul de etapă, ci unul de viitor, de construcție pentru minte, inimă și literatură. Ca Gazeta de Transilvania, cândva.

Neagoe, un sentimental dur și melancolic, dacă acceptați o astfel de opinie despre un excepțional antrenor, scrie deja o poveste frumoasă la Cluj. Viața lui e un roman?

Poate.

Capitolul la care a ajuns e despre fotbalul cu minte și inimă, de mare esență.

Iar Neagoe nu e greu de citit, dar e aproape imposibil de învins. Iată o axiomă, un refren. Și încă unul:

Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U?