Sigur că titlul nu e jucat, dar premiul pentru excelență, în toate sensurile sale, cred că e dat deja. Sigur că mai sunt șapte etape din play-off, iar un avantaj de 4-5 puncte poate dispărea în două week-end-uri. Sigur că nimic nu e sigur, dar faptul că Farul Constanța joacă minunat, construiește ingenios și dezvoltă idei, ei bine, asta e o realitate!
O echipă frumoasă, estetică, însă extrem de periculoasă, conduce acest campionat încă de la început și pare foarte hotărâtă să-l termine tot acolo. Farul, adică Hagi. Mă uit la fotbal de aproape 50 de ani, trăiesc scriind despre el sau povestindu-l, de peste 30, dar atât de multă pasiune și dragoste pentru acest joc, desigur, mult mai important decât viața noastră ori moartea, nu am crezut să văd și să înțeleg vreodată.
În măsura în care se înțelege ceea ce se vede, ceea ce se întâmplă dincolo de noi. În joc. În ceea ce face Gică Hagi la Constanța cu niște copii, cum le desenează traseele, cum îi așează la locul lor, știind perfect care și unde e locul lor. Și, deși toată lumea, absolut toată, știe ce și cum gândește Hagi, nimeni nu poate contracara nici ideea, nici construcția. O știți, nu-i așa? Aioani dă ușor cu latul spre Larie, apoi Larie schimbă cu Popescu, între timp Artean sau Nedelcu sau Băluță, unul dintre ei, coboară între Larie și Popescu, primește, Kiki și Borza sunt deja mult dincolo de centru, Artean joacă “pe Grameni”, care redublează pentru Alibec, coborât și el, pentru că deja au zburat pe flancuri perechile Mazilu-Sârbu și Borza-Luis Munteanu. Ori Pitu, până să plece. Mingea se întoarce la Alibec, și de aici începe să se semneze indescifrabil pericolul.
Știți, nu? Păi sigur că știți, construcția asta o mai încearcă mulți. Nu-i reușește decât lui Hagi. Oare de ce? Un 4-3-3 care se duce în 3-4-3. Simplu, nu? De ce alții nu pot? Pentru că Hagi întâi o povestește. Le povestește. Că sunt cei mai buni din lume, că sunt în casa campionilor. Și apoi, desigur, din carte, cum campionii creează campioni. Doar campionii creează alți campioni. Iar cu încrederea astfel obținută până la capăt, dă drumul la pase. Și le dezvăluie ce se va întâmpla la capătul lor. Copiii cred. Pasele merg.
Dar asta pentru că Hagi are timp. Cu timpul se joacă el, lor, copiilor, le dă mingea.
De aproape 15 ani, Hagi a pus o joacă în mișcare. De la înălțimea și autoritatea celui mai mare nume din istoria fotbalului românesc, Hagi a cumpărat timp ca să salveze chiar acest fotbal. Terenurile de la Ovidiu, investiția în ele și, mai ales, în oameni, sunt amănunte. Timpul câștigat pentru România e totul. Chiar și faptul că, de ani mulți, se bate cu “ai lui”, alte amănunte. Acum contra lui Florinel Coman și Rădăslăvescu, ieri contra lui Manea ori a lui Cicâldău, a lui Băluță și Mitriță, a lui Bălașa sau contra lui Nedelcu și Alibec, ori Florin Tănase, pe vremuri. Unii au plecat mai departe, alții s-au întors la el, ca fiii risipitori. Sigur, a luat bani buni pe cei care au plecat. Tot meritul lui.
Pentru că La Fabrica merge. E un club pe profit, unicul. Dar nu acesta e subiectul azi.
Ci jocul. Jocul liderului din Liga 1, creația lui Gică Hagi. Simplu în aparență, dar infern pentru adversari. La care se adaugă execuțiile, de ai impresia că Hagi însuși le împrumută pentru o clipă gheata lui fermecată. Poate că așa și face, ce-i de mirare?
Mutu, Neagoe, Dan Petrescu, adversarii lui, nu au timpul lui Hagi. La ei, ca la toți antrenorii lumii, trebuie să se întâmple azi, acum și aici. Antrenori excepționali, sunt obligați să gestioneze prezentul, absențele, crizele de efectiv, presiunea uriașă a rezultatului care trebuie să vină! Hagi, în schimb, a creat Viitorul. De aceea, acolo, sus, pe frontispiciu, scrie Farul Forever, dar se citește HAGI.
Hagi forever.
P.S. Nu pot încheia fără să amintesc de Ianis și Răzvan Marin, de Drăguș, de Ghiță, de cei care au ajuns la echipe importante din Vest, și nu numai. Sigur, nu sunt la Real Madrid și nici la Barcelona. Dar Standard Liege, Genk, Glasgow Rangers, Ajax Amsterdam, Cagliari ori Genoa sunt cluburi de fotbal de uriașă tradiție, campioane. Sunt acolo sau au fost acolo. Vor veni, lângă ei, și ceilalți. Poate Munteanu, la Fiorentina, poate, poimâine, Mazilu, poate Sali. România va fi, într-o zi bună, din nou mare, ca pe vremea lui Gică. Undeva, un alt nume de tăria calibrului lui, care acum repetă pasa cu latul, va zgudui lumea, ca pe Rose Bowl, cândva, cineva. Deocamdată, niște copii, alături de niște băieți mai mari, se bat la titlu și rezistă pe primul loc. Nu știm ce se va întâmpla, până la final, și e bine că nu știm. Dar premiul de frumusețe s-a dat, asta voiam să zic!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER