Rapid a învins și pe FCSB și pe CFR Cluj, vicecampioana și campioana en-titre. Într-o săptămănă. A intrat în calculele pentru prezența în Conference League, e la un punct de locul 4 al Universității Craiova, și la 4 de locul 3, al CFR-ului, deocamdată. Și mai sunt 12 puncte în joc, ceea ce presupune o lungă varietate de calcule, variante care pot încă duce, pe oricare dintre ele, oriunde. Se joacă! Din iulie trecut, se tot joacă. SEPSI a reușit o remiză cu Farul, liderul campionatului pierzând două puncte în ultimul minut.
Oboseala, stresul, tensiunea, toate duse câteodată dincolo de puterea de a le putea suporta, nervii, epuizarea, în cele din urmă, echipele de la vârful clasamentului fiind undeva pe la 40 de meciuri bifate, acestea sunt lucrurile care au influențat puternic acest final de sezon și vor continua să determine rezultate tot mai greu de anticipat. Cine va avea nervii tari, sânge rece, și, mai ales, un dram de noroc în plus, își va atinge ținta. Cine nu, nu. E fotbal, dar, mai degrabă e viață comprimată în timp și spațiu.
“Cel mai iubit dintre pământeni” are, către sfârșit, pe lângă celebra frază de încheiere, “dacă dragostea nu e, nimic nu e!”, preluată de Preda de la apostolul Pavel, încă una, demnă de a fi pusă pe frontispiciul unui anumit destin. “Salvarea celor învinși: nici o speranță!” Viață, da? Dar înțelegem oare, noi, cei din tribune, cine e învinsul?
Și așa ajungem la fotbalistul aruncat acum sub un implacabil verdict, la meciul care a zguduit ultima etapă și clasamentul, ba chiar și viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.
Andrei Ivan. El pare a fi învinsul ultimei mari povești de dragoste dintre oameni și fotbal, ca să cităm și clasicii scriitori în viață, cum este Florin Jianu, autorul excepționalului “8”.
Așadar, înapoi în timp. Mai întâi pentru 40 de ani, apoi, pentru doar câteva zile.
Duminică, 30 aprilie 2023. Pe treptele Universității din Craiova calcă ușor, aproape cu precauție, Craiova Maxima. Ea și urmașii ei. Ea există, ei există. Lung, Boldici, Negrilă, Ungureanu, Țicleanu, Beldeanu, Donose, Adrian Popescu, Cioroianu, Geolgău, Ciupitu, Cămătaru, Cârțu, alături de nea Ion “Nemuritorul” Împușcătoiu. Lângă ei, doamna Stroe, soția Magistrului, copiii lui Nae Tilihoi, ai lui Costică Ștefănescu, Zoltan Crișan, Ilie Balaci. Fotografii. Zâmbete. Ochii în lacrimi. Mâini fluturate. “ Vino lângă mine, Cami!”
Râsete, emoții și, din nou, fotografii. Cami, cu nepotul Petru, pregătiri pentru lovitura de începere. “Buni, dacă mingea e la mine, eu îi driblez pe toți. Craci direct!” Are 8 ani.
Autocarul se intersectează, sub pasarela din centru, cu cel al bucureștenilor. Sirene, mașini de poliție, claxoane. Stadionul “Ion Oblemenco”. Culoar de trecere făcut spontan de oameni, de la bulevard la arenă. “Vă iubim! Vă iubim pe toți!”
O dronă ia imagini de deasupra capetelor oamenilor, se cântă Imnul lui Păunescu și Penișoară, se înaintează greu printr-o lume disperată să le spună ceva genialilor.
În sfârșit, pe gazon. Oamenii din tribune le zăresc siluetele și încep să se agite. Culoar, de la gura tunelului către centrul terenului, făcut de juniorii și copiii Universității. Genialii sunt strigați la microfon și trec, unul câte unul. Stadionul ia foc!
În tot acest timp, fotbaliștii de azi ai Craiovei și ai FCSB-ului, se încălzesc. Ies, apoi reintră pe teren. Nimeni nu are însă ochi și timp pentru ei. Genialii se strâng unul lângă altul, ca exact acum 40 de ani, și se îndreaptă către Peluza Nord. Brusc, stadionul explodează, efectiv: “Maxima! Maximaaa! Ma-xi-maaa!!!MAXIMAA!”
Fotbaliștii care urmează să înceapă meciul schimbă ultimele pase. Genialii se duc către tribuna a doua și își aplaudă suporterii. Dar suporterii nu mai sunt suporteri, sunt cei care acum 2000 de ani strigau în Colosseum, la Roma, la intrarea gladiatorilor ori la defilarea legiunilor victorioase, întoarse acasă: “MAXIMA! MAXIMAA! MAXIMAAA!”
Apoi, jocul a început și, spre sfârșitul lui, la 1-0 pentru FCSB, Universitatea a avut un penalty. Moment crucial, meciul și, poate, întreg campionatul se joacă în lovitura asta.
Andrei Ivan ia mingea și așteaptă. Un minut, două, trei, aproape patru minute. “Maxima! Maxima! Maxima!” Eu doar asta aud și, mai mult ca sigur asta aude și el. Maxima!!!
Andrei trage cumplit de rău, iar asta mă face să cred că, în orașul, în locul și în clipa aceea, un singur om ar fi fost capabil să învingă tensiunea, miza și lacrimile acelea: Ilie Balaci. Fix ca acum patruzeci de ani. Așa că, Andrei, capul sus! Nimeni, pe pământul acesta, nu ar fi trecut această cumplită lovitură de pedeapsă și nu ar fi rezistat acestei execuții în direct! Nu în acea seară. Nu acolo. Nu atunci.
De aceea mingea s-a dus cum s-a dus, de aceea ai plâns, de aceea a fost ca altădată.
Într-o zi însă, poate mai curând decât te aștepți, când vă va fi cel mai greu, Ilie, Zoli, Nae, Costică, de Acolo, Sorin, Cami, Aurică și ai lor, de aici, vor face astfel încât să reușești. Să reușiți. Duminică a fost însă, doar despre EI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER