Rapid e Turnul Eiffel
Rapid e un carnaval. A trecut pe primul loc, după trei victorii la rând, și Giuleștina a început să dea ritmul nu doar în clasament, ci, așa pare, în întreg fotbalul românesc.
Totul merge acolo într-un anumit sens, și corect, și emoționant, iar victoriile au devenit o consecință a lucrurilor făcute cu minte, curaj și suflet. Nimic nu e întâmplător, așa se spune, în viață. La Rapid, ediția centenară, sigur astfel stau lucrurile. Și iată de ce!
Pentru că se respectă o rețetă, o știință de carte a fotbalului occidental puternic. Patronii, acționarii, mă rog, oamenii care asigură finanțarea, construiesc la ideea de club mare după modelul pe care îl știm toți: bani, adică liniște, liniște, adică profesioniști pe posturile corect asumate, profesioniști, adică performanță. Declarațiile sunt perfect acoperite de fapte, cuvintele duse în spațiul public au decență, responsabilitate, ba chiar și o doză, nu mică, de provocare, care face bine competiției, oricare ar fi ea.
Editorial de Marius Mitran: Rapid e Turnul Eiffel
Stadionul cel nou face mai mult decât se poate intui la prima vedere, punând oamenii în valoare și în tribune și, ceea ce este esențial, pe gazon. O atmosferă de Sud America este fix ca un piston care izbește în orice apărare adversă, totul e să dai, din când în când la poartă! Echipa joacă, are trasee, are și noroc, dar are, mai cu seamă, o valoare dată de propria ei ambiție, ceea ce nu-i puțin lucru. Concret, Adrian Mutu a întors, în puținele luni de când e la echipă, energii care plecaseră din Giulești, cum ar fi convingerea că nimeni nu e mai bun ca Rapid. Campionii creează campioni, zice Hagi. Campionii creează și atmosfera și culoarele care să te ducă spre titlu, ceea ce este evident azi că reușește Mutu. Și totuși, în ciuda acestei colecții de lucruri bune, trebuie devoalat un paradox. Deși galeria e unică și spectaculoasă, deși Mutu e cel care anul trecut era, cu România U-21, egalul Germaniei și al Olandei și învingea Ungaria la ea acasă, la turneul final al Euro, deși Săpunaru e cel mai bun apărător din țară, iar Horațiu Moldovan cel mai bun portar, Daniel Niculae un președinte cu charismă și fler, nimeni, absolut nimeni de acolo nu depășește dimensiunea clubului.
E ca la Paris, indiferent ce bulevarde te așteaptă, indiferent ce muzee sau cafenele celebre îți apar în față, emblema existenței orașului rămâne Turnul Eiffel. Cred că ați observat că, indiferent de producție sau timp al peliculei, nu există film cu acțiunea în Paris fără ca dintr-un unghi măcar al camerei să nu se zărească un colț al grandiosului Turn! Nimic nu e mai convingător că ești acolo decât poza cu Trocadero în față și cu Tour Eiffel în spate! Sena, Domul, Louvre-Rivoli, Notre-Dame, Saint-Germain, Tuileries, Grand Palais, Petit Palais, Les Jardins de Luxemburg, Moulin Rouge, toate înseamnă Paris, dar certificatul de identitate e dat, totuși, de uriașul turn de oțel.
Cred că povestea care se va sfârși la primăvară cu atacarea înverșunată a titlului, și probabil și cu obținerea lui, are aceste coordonate care o vor duce la un triumf. Și anume acelea care spun că peste ideea de Rapid nu e nimic. Nici patronatul, nici Adrian Mutu, elevul lui Prandelli și al lui Mourinho, nici Săpunaru, inima și nici măcar ritmul de tobă în care bate ea. Dacă va fi să fie un succes, ceea ce eu cred, va fi al ideii în care toate personalitățile geografiei și istoriei rapidiste acceptă că Turnul e Rapid, clubul.
Rapid, ideea. Rapid, povestea. Rapid, imnul. Rapid, Păunescu, Pittiș și Dan Grigore.
Rapid, Rică, Sandu Neagu și Culae Lupescu, eroii Guadalajarei!
Ei, și încă mulți alții, au construit acest club, acest Turn care se vede de oriunde, se simte, se presupune a sta în spatele oricărei vorbe a lui Angelescu ori Șucu, ori în esența oricărei discuții a lui Mutu cu Sefer, despre trasul la poartă din orice poziție!
Rapid e Giulești, nu e Paris, desigur. Dar a devenit în peisajul fotbalului românesc un centru care a reușit să subordoneze toate energiile proprii și să pună, peste alta, într-un turn până la cer, toate fotografiile care spun, de 99 de ani, aceeași poveste de inimă.
Cum că, la nevoie, e un tun.
Să nu ziceți că nu ați știut despre ce e vorba, atunci când va trage. De fapt, deja a început să tragă! Nu-i numărați neapărat punctele din clasament acestui Rapid, cât pașii!