Dorinţa agentului Măldă

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Dorinţa agentului Măldă
  • Publicat:
  • Actualizat:

„The truth is out there”, a postulat agentul Mulder din „Dosarele X”, iar traducătorul a stabilit, ceva mai puţin fidel decât s-ar fi impus, că „Adevărul e dincolo de noi”. Pesemne că asta e soarta generală a adevărului – să fie ba dincolo, ba dincoace de noi, iar uneori la mijloc, dar de foarte puţine ori la noi. Ne ocupăm rareori cu deţinerea utilă a adevărului, iar cu a celui absolut, din fericire, niciodată. Dacă puterea absolută corupe absolut, după vorba lordului Acton, te şi întrebi ce-ar păţi omul care ar ajunge să deţină, prin cine ştie ce vrajă mistică, adevărul absolut. Probabil că ar înnebuni – în primul rând, din cauză că i-ar fi cumplit de greu să constate că nu-l crede nimeni.

Dosarele X ale fotbalului din ultima vreme scot la iveală ciudăţenii în lanţ. Prin campionatele Europei bate vânt de răzmeriţă. Supuşii ies cu furci şi topoare la sus-puşi. Werder câştigă cu 3-2 la Dortmund, după ce Borussia are 2-0 în minutul 88. Almeria bate Sevilla, care pregăteşte asaltul pentru Liga Campionilor. AS Monaco face 1-1 pe Parc des Princes cu PSG şi e batjocorită acasă de Troyes (2-4). Lazio o învinge cu 3-1 pe Inter şi nu bate Sampdoria (1-1), care tocmai încasase un 4-0 de la Salernitana. Newcastle scoate un 3-3 la Manchester City, pe când Chelsea pierde la Leeds şi la Southampton. Până şi Bayern pompează şapte goluri la Bochum, dar nu trece acasă de Mönchengladbach. Muritorii zgâlţâie zdravăn statuile zeilor pe ale căror chipuri dăltuite se aştern stupoarea şi mefienţa. Iar lumea se bucură. E privilegiul ei, mai cu seamă dacă nu are favoriţi.

Radu Parachivescu scrie despre dorința agentului Măldă

Ciudăţenii există şi în fotbalul nostru, nu-i vorbă. Dan Petrescu se plânge mai nou că echipa lui marchează prea mult, după ce fusese nemulţumit de două zile de pauză pe care el însuşi le dictase. O eventuală ecranizare după „Cănuţă, om sucit” nu ar trebui să-l ocolească pe acest antrenor – priceput, nu încape dubiu – care, în dezacord cu sine, imploră amânarea unui meci miercuri pentru a înfiera decizia de amânare vineri. Candidata de serviciu la titlu FCSB, un fel de Haruki Murakami care e mereu favorit la Nobel, dar uite că (încă) nu-l ia, anunţă vitejii de poveste şi se împiedică acasă de Universitatea Cluj, U Craiova 1948 şi Hermannstadt, iar afară de Mioveni, pentru a fi lichidată scurt de Rapid şi Farul.

Aceasta din urmă dovedeşte că orice fin îşi are naşul, dar nu poate marca, tot acasă, cu Chindia şi Hermannstadt. Nici Petrolul nu câştigă cu Mioveni, deşi bătuse Rapidul care râsese de FCSB. Nepătrunse sunt căile domnului fotbal, mai ales când ele duc spre poarta adversarului teoretic inferior.

Şi ca şi cum n-ar fi destule bizarerii, iată încă una: cu vântul suflând prin buzunare, cu capul vâjâindu-i de promisiuni neonorate, abia întoarsă din Liga 2 şi jucându-şi toate meciurile în deplasare, Hermannstadt traversează campionatul fără s-o răpună nimeni. Marius Măldărăşanu, alias „agentul Măldă”, antrenorul ei, iese după fiecare meci la declaraţii şi încearcă să explice misterul cu un surâs melancolic. Ar fi vorba, spune el, de o combinaţie de entuziasm pe burta goală, sfidare a celor cu bani şi fără griji, disperare fructuoasă şi etică bine aplicată a muncii. Hermannstadt nu are acces în oraşul unde s-a născut „lucrul bine făcut”, din lipsă unui stadion a cărui reconstrucţie e tergiversată „pas cu pas”. Faptul e valabil şi pentru Chindia, care tocmai a jucat meciul considerat acasă cu Petrolul la Ploieşti. De fiecare dată, Măldărăşanu vorbeşte cuviincios şi încearcă să-şi ţină firea, deşi tare i-ar veni să explodeze. De fiecare dată emoţionează auditoriul şi nu comoţionează sursele de putere financiară din localitate.

În fine, după meciul de la Bucureşti cu FCSB, când lui Hermannstadt îi lipsesc două-trei minute pentru victorie, Marius Măldărăşanu vine la declaraţii şi spune un lucru pentru care n-ai cum să nu-ţi scoţi pălăria. „Aş vrea să-i văd că zâmbesc”, rosteşte el cu gândul la jucători şi buzele îi tremură abia perceptibil. Peste toate surprizele, peste toate poticnelile româneşti ale VAR-ului, peste toate declaraţiile sforăitoare sau consternante, dorinţa lui Măldărăşanu e splendoarea fotbalistică a sezonului. „Aş vrea să-i văd că zâmbesc”. Adică aş vrea să intrăm şi noi în rândul plătiţilor, aş vrea să recuperăm normalitatea, aş vrea să ni se recunoască rezultatele şi altfel decât prin aplauze, fiindcă aplauzele nu-ţi cumpără cartofi din piaţă. Aş vrea să nu mai fim batjocura nimănui, fiindcă noi nu numai că nu batjocorim pe nimeni, dar ne impulsionăm şi ne motivăm singuri, în mediu ostil. Aş vrea să fim beneficiarii unpor raporturi de muncă oneste, fiindcă munca noastră e onestă şi de bun nivel.

Şi David Popovici zâmbeşte, ba chiar se distrează, fiindcă e un copil cum scrie la carte şi un sportiv ieşit din canoane. Şi baschetbaliştii americani sau fotbaliştii englezi zâmbesc şi se distrează („Go out and have fun”), fiindcă ştiu că meritul şi performanţa nu se tratează cu amăgiri şi răbdări prăjite. Cum ar fi să fie ascultată şi dorinţa agentului Măldă? Cum ar fi ca adevărul ăla care ba-i aici, ba nu-i aici, să-i ajute pe jucătorii lui Hermannstadt să redescopere surâsul?

Radu Paraschivescu / Editorialist
Radu Paraschivescu este scriitor şi traducător. A scris aproape treizeci de cărţi, dintre care şase romane şi cinci cărţi de proză scurtă, şi a tradus o sută douăzeci. Printre scriitorii din care a tradus se numără Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, Jonathan Coe, William Burroughs, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×