În general, ghinionul presupune o conjunctură nefavorabilă, pe care o ţese un destin capricios şi ostil. Nu te-ai trezit la timp şi ai pierdut trenul – ghinion. Ai plecat pe cer senin fără umbrelă şi după o oră s-a pornit, neanunţat, potopul – ghinion. Ai învăţat 199 din cele 200 de subiecte la examen şi ţi-a căzut singurul pe care nu avuseseşi timp să-l parcurgi – ghinion. Şi tot aşa. Ghinionul presupune o ieşire din făgaş, o rupere dezavantajoasă a tiparului. Cuvântul e atât de folosit – şi când trebuie, şi când nu – , încât ajunge să circule şi pe bulevardele politicii.
Primul preşedinte al României de după 1989 ajunge să fie poreclit Ghinion Iliescu după ce întâlnirea cu el le produce mici episoade neplăcute unuia şi altuia. Preşedintele în exerciţiu răspunde într-o emisiune TV că mulţi profesori nu reuşesc să atingă un nivel ridicat de venituri fiindcă au ghinion. Apariţia funestă a lui Ion Iliescu şi cinismul galopant al lui Klaus Iohannis se asamblează, iată, în jurul acestui cuvânt pândit de pericolul golirii de sens prin suprautilizare.
Latura simpatică a ghinionului ţine de filme şi de muzică. Cu decenii în urmă, la cinematografe rula o comedie cu Bud Spencer intitulată „Toate mi se întâmplă numai mie” – un enunţ care tot prin ghinion se traduce. Din acelaşi trecut vin „Ghinionistul” cu Pierre Richard şi chiar „Norocul ghinionistului”, cu acelaşi Pierre Richard şi cu un Gérard Depardieu aflat departe de sulfuroşeniile ideologice al căror avocat a devenit între timp. Până şi Rod Stewart cânta, cam tot atunci, „Some Guys Have All the Luck”, iar mesajul lui era că norocul altora, al celor cu lipici la bani şi la femei, era ghinionul lui.
Era de aşteptat ca aria ghinionului să fie cântată şi în fotbal. Atâta doar că filmele şi muzica presupun evadarea din realitate, pe când meciul – de la Craiova sau de la Bucureşti – înseamnă realitate pură şi dură. Din ambele locuri menţionate adineauri s-a vorbit despre ghinionul care a blocat victoria. Cronologic, prima evocare a venit dinspre Craiova, unde Sorin Cârţu a pus seceta ofensivă a echipei pe seama ghinionului. Explicaţia cu aer de alibi are ceva straniu, câtă vreme portarul lui Hapoel Beer-Sheva n-a avut nimic de rezolvat. Când ajungi la pauza meciului şi nu tragi pe spaţiul porţii nu înseamnă că ai ghinion, ci că-ţi lipsesc precizia şi capacitatea de concentrare. Faptul că nu ai o minte limpede la mijloc, care să paseze util pentru atacanţi, nu ţine de ghinion, ci de lacunele din lot. Iar faptul că echipa rămâne în zece jucători fiindcă un fotbalist e eliminat în drum spre vestiar se cheamă oricum, numai ghinion nu.
A doua chemare la rampă a ghinionului i-a aparţinut lui Nicolae Dică, după FCSB-Viking. La conferinţa de presă antrenorul român a citat direct din filmul cu Piedone: „Numai eu puteam să am un asemenea ghinion, să iau două goluri din singurele faze ale adversarului”. Enunţul are o parte corectă: da, FCSB a jucat mai mult şi mai bine decât norvegienii. Dar atât. A pune rezultatul pe seama ghinionului înseamnă a te minţi singur. Pe lângă asta, felul în care Nicolae Dică plânge pe propriul său umăr la conferinţa de după Conference face impresie proastă. Mania persecuţiei – căreia îi dă glas când îi vine bine şi Dan Petrescu – nu poate produce decât ranchiună şi frustrări. Faptul că Octavian Popescu joacă prost nu ţine de ghinion. Nici golul încasat dintr-o gravă neglijenţă, la nici două minute după cel marcat. Nici centrările în spatele porţii. Nici al doilea gol, la care apărarea FCSB-ului tatona tehnici hinduse de meditaţie.
În loc să invoce ghinionul (apropo, în această logică, FCSB-Chindia 3-2 după 0-2 în superioritate numerică a ţinut de noroc, nu?), vremelnicul antrenor de la FCSB ar trebui să vadă, printre altele, cum se pot astupa găurile din apărare. FCSB a transferat fundaşi la sugestia diverşilor sfătuitori amabili, iar apărarea arată tot ridicol. În cinci meciuri de campionat, FCSB a primit gol sau goluri de la toţi adversarii, printre care se află ultimele trei echipe din clasament. La rândul lui, vârful de atac e fie firav, fie lovit, fie neadaptat. Altfel spus, echipa vrea să joace ofensiv fără puncheur şi fără să fie Barcelona lui Guardiola. Ghinion? Nici vorbă.
Et encore. Dacă FCU Craiova şi FCSB au avut ghinion aseară în Conference League, Liverpool ce-o fi avut în recenta finală de Champions League cu Real? Dar România lui Lucescu în meciul cu Irlanda de Nord din 1985? Dar alţii şi alţii? Fiindcă „numai eu puteam să am un asemenea ghinion”, fie-i amintită, întru consolare, lui Nicolae Dică finala de Champions League din 1999. Bayern München a jucat formidabil cu Manchester United şi a condus din minutul 6 până în minutul 91. În două minute, United a marcat de două ori, spre stupefacţia lui Hitzfeld şi extazul lui Ferguson. Fiindcă lumea e mică, al doilea gol a fost înscris de un conaţional al Vikingilor din Stavanger.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER