După 20 de ani de implicare a lui Gigi Becali la ceea ce atunci se chema Steaua și acum se cheamă FCSB, încă mai există antrenori care vin cu o astfel de perspectivă: „Eu cred că se poate vorbi cu Gigi, dacă îi explici cu argumente nu are cum să nu înțeleagă ce vrei tu să faci!”
De unde vine o astfel de naivitate? Din foame? Foamea la propriu și / sau foamea de glorie? Din magia a ceea ce a fost cândva Steaua? Din mult prea naturala poziție a ghiocelului în spațiul carpato-danubiano-pontic? Greu de distins.
În acești 20 de ani, Gigi Becali a fost de toate: măscărici, bufon, salvator, binefăcător, mecena, patron, politician, condamnat, comediant, mincinos, stăpân pe plantație, trend-setter, deținător al adevărului absolut, birjar, cioban, mecanic de Maybach cu ranga, inovator, aruncător de cash, dirijor de mulțimi roș-albastre, creștin, cântăreț, personaj de televiziune, bișnițar, negustor, furnizor de audiență, justițiar pe cont propriu și, în primul rând, antrenor.
A mai crede în 2023 că poți să-ți faci meseria de antrenor, de jucător sau pe cea de manager la un club ca FCSB ține de patologic. Și totuși… Domnul „Ilie Haralamb” crede că el va decide totul din punct de vedere tehnic. Numirea lui a durat câteva săptămâni, parcă să dea impresia că și-a negociat „libertatea” la sânge și nu a semnat până nu a obținut ce-a vrut. „Altfel nu eram aici!” – tranșează Haralamb falsa problemă.
În timpul negocierilor, Gigi a „jucat tare” și a asigurat publicul că cel ce va veni va trebui să se supună regulii de bază: aceea de a fi slujitorul stăpânului. Mai exact slujitorul slujitorului stăpânului, adică al lui Pintilii. Așa că, de unde toată tevatura? De ce au apărut toate mesajele care să contrazică stăpânul? E democrație la FCSB?
Explicația e foarte simplă. Gigi poate fi oricând contrazis public de un slujitor de-ai săi dacă e îndeplinită în prealabil o singură condiție: să fie și el de acord 😊 Ne putem imagina dialogurile din Pipera sau din Aleea Alexandru după ce Gigi a insistat că el va face totul și de acum înainte și că nu-i dă Burchel ordine în propria ogradă.
„Gigi, hai să-l punem pe cipriot! E băiat inteligent, nu ca Strizu și a lui față, și e și ascultător. Dacă Burchel și ai lui sar pe noi că și-a închiriat licența Pro, de unde să-l suspende? Îi plătim omului banii și-și vede de treabă pe alte meleaguri. În plus, cine știe, poate chiar ne ajută cu ceva idei. Doar că ar fi bine și pentru noi să nu mai trâmbițezi aia cu stăpânul, cu slujitorul… Hai să zicem că el se ocupă, că el face totul, ca să nu aibă Burchel de ce să se lege.”
„Bine, bă, dar o ziceți voi pe aia că el face, că el drege… Hăhăhă, că eu nu pot, fac cancer la limbă dacă zic așa ceva…”
Ceea ce auzim de la instalarea lui „Ilie Haralamb” încoace este doar un mesaj pentru FRF și „nea Burchel”, nimic altceva. Nu e cazul să ridicăm din sprâncene, să ne mirăm teatral de schimbarea la față a stăpânului. Teatrul e al lui. Ca un contraatac la regulile samavolnice impuse de ferefistul Burchel. Un lucru nu mi-e prea clar, deocamdată: domnul Haralamb știe că joacă o piesă de teatru sau chiar crede ce zice? O să ne prindem curând.
Măcar atât să fi reușit „legea Burchel”: să nu ne mai batem joc de antrenori la televizor. Ne batem joc, dar în incintă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER