Documentarul lui Neymar. Ce-am putea învăța din cele 3 ore pierdute

Când reușim să ne desprindem de Insta și TikTok, realizăm că suntem în era documentarelor despre mari sportivi ai planetei. Modele de urmat. Povești care să inspire. ”Inside story”-uri pe care publicul larg să le halească, deseori, pe nemestecate. Sau povești de viață impresionante care să te pună pe gânduri, care să te emoționeze și să te aducă mai aproape de idol.

Îmi pot imagina cât de greu s-a pus la cale documentarul despre Neymar. Probabil că a fost convins de prietenul LeBron James, producătorul miniseriei. Cu siguranță au contat banii. La cât de ”business-oriented” e băiatu’ lu’ tata, n-are cum să fie altfel. Îl poți suspecta pe Neymar că vrea să se deschidă lumii? Poți, dar ”Neymar – Haosul Perfect” te convinge o dată în plus că omul nu are nimic interesant de spus. Și că face filmul doar pentru creșterea propriei afaceri.

Ce am putea învăța din documentarul lui Neymar

Ce am putea învăța, totuși, din cele 3 ore pierdute cu Neymar? Că nu-l interesează ce zic media și, în general, lumea. Că el are drumul lui și că oamenii ”e răi și nu-l înțelege”. Că nu simulează, ci e foarte lovit. Că pleacă de la Barcelona, dar nu pentru bani, oameni buni, ci pentru că acolo nu putea fi cel mai bun, la umbra lui Messi! Nu o recunoaște el, dar ți se dă de înțeles. Apoi, după nici doi ani la PSG, timp în care nu câștigă nimic important, vrea înapoi la Barcelona. Ce să vezi, lumea îl huiduie pe Parc des Princes… Vai, cât de greu i-a fost! Așa cevaaa! Drept pentru care dă un gol într-un meci oarecare de campionat ca să le închidă gura. Și ca să o deschidă el înțelept: ”E clar că aici nu mă voi simți niciodată acasă!”

Apoi, pentru că întoarcerea la Barcelona nu a ieșit (vă puteți imagina acum, după ce a plecat și Messi din cauza dificultăților financiare, că Barca chiar a luat în considerare acum 2-3 ani să dea pe Neymar o sumă mai mare decât cea primită de la PSG, adică peste 220 de milioane de euro?), ce să vezi, Parisul e locul perfect pentru o prelungire de contract. Și pentru o calificare istorică în fața Barcelonei, o remontada cu Atalanta și o calificare în finala UCL, pierdută cu Bayern.

Ce mai învățăm de la Neymar? Că nici măcar într-un film dedicat lui nu vedem niște coechipieri care să-l ridice pe umeri din vorbe. Deși aduși în fața camerei de filmat, pare că Messi, Thiago Silva, Luis Suarez, Di Maria sau Dani Alves se chinuie îndelung să zică două vorbe bune despre Jr. Și ne putem imagina că producătorii au ales doar ce e mai bun din interviuri!

Momentul pe care îl apreciez pentru autenticitatea lui este cel al unei discuții în contradictoriu dintre Neymar și tatăl lui. Nu-mi dau seama cum ar fi decurs fără camere, poate cu ceva mai multe scântei, dar  ”cearta” a fost cât de autentică putea fi. Un real conflict între generații, între tânărul mai mult decât sigur pe propriile forțe și seniorul care i-a programat cariera, care a muncit mult pe lângă ”joaca” fiului său pentru a crea ”brand”-ul Neymar. Un conflict în care, bineînțeles, ambii au dreptate. Impresionantă mi s-a părut deschiderea lui Neymar la o discuție bazată pe argumente. Dar și capacitatea tatălui său de a face pași înapoi, de a ceda, de a înțelege că nu mai poate fi dictatorul de la începuturile carierei fiului său.

Neymar este un talent indiscutabil. Un magician. Dar nu are nici pe departe alura unui Messi sau Cristiano Ronaldo. Nici pe teren, nici în afara lui. Nu am văzut nici un moment de conexiune cu lumea, cu comunitatea (doar promovarea unui așa-zis institut unde copiii din orașul lui natal vin să joace fotbal). Neymar e doar el cu lumea lui, cu împușcăturile în rețea pe computer, cu fiul său la care ajunge doar de Crăciun sau în pandemie, cu prietenii de decor care îl însoțesc la interviul acordat în dormitor și cu social media. Și nici măcar acolo nu reușește să fie cel mai bun.

Partea cea mai bună a miniseriei este că e chiar mini. Are doar 3 episoade de câte 50 de minute. La final, rămâi cu impresia că Neymar și-a greșit sportul, că în entertainmentul și showbizul sporturilor nord-americane s-ar fi simțit ca peștele în apă. Sigur că fanii lui vor izbucni în urale ori de câte ori va apărea cu o nouă freză. Dar dincolo de freză? Dincolo de talentul său imens? Dincolo de credința că e cel mai bun din lume? Cu ce rămâi după ce-l întâlnești pe Neymar, chiar și prin intermediul unui film? Cu gustul amar al unei gândiri binare zero-unu, de genul ”eu vs restul lumii” care nu mă cunoaște personal și nu știe ce băiat bun sunt. Un tip de gândire foarte popular, dar incapabil să producă, să lase ceva în urmă.

De aceea, voi prefera oricând alte povești. De exemplu, pe cea a unui puști pistruiat din Liverpool, bătăuș din fire. Aud că Amazon iese în curând pe piață cu povestea lui Rooney, inclusiv cu problemele sale legate de alcool. ”Mi-a fost teamă că aș putea omorî pe cineva” – spune Rooney, referitor la momentele când viața îi era condusă de băutură. Tot pe Amazon e de câțiva ani un alt documentar, ”Make Us Dream”. Recomand. Conține ingrediente inaccesibile lui Neymar: luptă cu sine, momente de îndoială, credință în valori primordiale, emoție cât casa, empatie, dorință de a răsplăti comunitatea, abilitate naturală de a conduce grupul spre succes. E despre Steven Gerrard.