Dacă nu am fi învățat la școală, am fi constatat din experiențele personale cât de harnic și primitor este poporul român. Românul nu a fost, nu e și nu va fi vreodată rasist, nici prin gând nu-i trece să-ți aplice metoda „Maradona”, nu am întâlnit nici un caz de furtișag taximetric de la aeroport sau de la Gara de Nord, nota de plată la cârciumă e mai clară ca apa plată, oriunde te duci nu ești scos din „mulțumesc”, „bună ziua”, „mă iertați că vă deranjez”, „vă rog”, „îmi permiteți?” și tot felul de astfel de arhaisme.
Stop, gata cu ironia! Pentru respectarea adevărului istoric, da, există o tradiție pe care o mai găsești pe undeva, pe la țară, pe unde „civilizația” a pătruns mai greu, unde oamenii muncesc din greu, iar dacă le calci pragul nu mai știu cu ce să te omenească. Însă, în România „civilizată” lucrurile nu mai stau demult așa.
Fotbalul nu face excepție. Ba chiar aș zice că e una dintre cele mai fidele oglinzi ale lumii în care ne învârtim. Da, importăm străini, ce să avem cu ei? Dar numai dacă puhoiul ăsta de jucători străini ne ajută să ne mai tragem și noi ceva „pe lângă”. De ce să-l crești pe-al tău? Trebuie timp, răbdare, pricepere, muncă. Noi trebuie să „producem” acum.
Domnul Lukasz Gikiewicz a crezut că a venit la o echipă mare a Europei când a semnat pentru FCSB. Greșeala lui, corect. Jucătorul polonez nu a performat în 4 meciuri conform standardelor acestei mari echipe și a fost luat la bâză, pe românește. Pe „europenește”, cităm din decizia TAS: „A fost supus de club mai multor practici de bullying, intimidare și presiuni psihologice care sunt ofensatoare și abuzive”.
Cel mai mare capitalist dintre traci a inventat-o și pe asta: „bullying la fotbal”. Auzisem de termen la nivel de copii și juniori. Dar uite că am făcut rapid pasul la echipa mare. Măcar la bullying, dacă la națională e atât de greu.
Polonezul a câștigat în instanță, FCSB va plăti. Și-atunci? Ce atâta sfârâială pentru un amărât de pseudofotbalist polonez? Ce, noi nu-i avem pe-ai noștri? Chiar n-ar fi mare sfârâială dacă tot cazul nu ar developa încă o dată un tipar de comportament din partea românului harnic și primitor. Nu e prima dată. S-a mai întâmplat, inclusiv la FCSB. „Hai să-l ardem, e străin, nu e prieten cu nimeni dintre ai noștri, cedează el până la urmă. Îl dăm afară din echipă, din cameră, din mașină. Pleacă singur și mai și renunță la salariu!”
Unii nu cedează. Și abia atunci mai aflăm despre astfel de comportamente. Dar să nu dăm vina doar pe patroni. Să ne uităm și la noi, toți. Suntem mai breji? Vă invit să ne amintim de domnul Cristoph Daum. A încercat FRF și varianta selecționerului străin. Sătui de ai noștri, curioși din fire, am privit cu optimism decizia. „Să vină, dom’le, un neamț, să facă puțină ordine, poate luăm titlul european ca Grecia!” Apoi… au venit „daumismele”. Adică rezultate ioc și declarații ce păreau din sfere prea „high” pentru nivelul nostru. Vă mai amintiți cum am tăbărât cu toții pe el? Antrenori care până atunci ziceau că nu e frumos să vorbești despre alt antrenor i-au sărit la beregată. Foști mari fotbaliști i-au comparat fața cu efectul exploziei unei petarde, l-au băgat prin toate stupefiantele posibile, l-au demolat inclusiv fotbalistic. Nu-i vorbă, neamțul a cam și cerut-o. Dar ne-am fi purtat la fel cu unul de-al nostru? Care îl mai știe pe cutare, care e prieten cu cutare, de care s-ar putea să mai am și eu nevoie la un moment dat.
Mirel Rădoi este sub Daum ca rezultate la ora actuală. E adevărat, corul contestatarilor prinde contur invers proporțional cu scorul naționalei. Cu cât scorul e mai subțire, cu atât corul își mai îngroașă rândurile. Dar nu se compară cu ce-a pățit Daum. Altfel, chiar cred că Mirel nu ar merita un astfel de tratament. Dar să fii nemulțumit de echipa națională după atâtea înfrângeri ține de logică și de bun simț.
Să revenim la domnul Ginkiewicz, ptiu!, după ce că vrea toți banii mai are și un nume imposibil! Băiatul speră că exemplul lui îi va ajuta pe alții. Are dreptate. Altcineva nu va mai păți ca el. Nu pentru că de acum cluburile își vor respecta contractele și-i vor trata pe jucători, fie ei străini sau români, ca pe niște parteneri cu un contract valabil într-un stat de drept. Nicidecum. Nu se va mai întâmpla așa pentru că de acum cluburile își vor lua „măsuri”: le propui două contracte, le mai bagi o clauză că poți rezilia oricând, se găsesc soluții. Dacă nici noi nu suntem doctori „hororis cauza” la fente, atunci cine?
În rest, numai de bine din spațiul carpato-danubiano-pontic aflat la confluența marilor imperii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER