Glumițe de sezon

Axiomă: gradul de plictiseală din spațiul fotbalului românesc este invers proporțional cu nivelul de joc. Altfel zis: cu cât se joacă mai prost, cu atât entertainment-ul e mai vioi. Și cu teme aparent noi. Dar, vorba poetului, „toate-s vechi și nouă toate”.

Era o vreme când ne dădeam de ceasul morții că avem stadioane vechi, că gazonul e prost, că se joacă în noroi sau pe gheață. Lucrurile s-au mai schimbat puțin, doar aparent. Au apărut câteva stadioane noi, dar la ce bun? Nu poți juca pe ele. Sau nu vrei, de vreme ce atât de necesara bijuterie de la Târgu Jiu nu e solicitată nicicând.

Nu fac parte dintre cei oripilați că Arena Națională găzduiește muzică în loc de fotbal. Arena e a Primăriei și e de datoria ei să o facă profitabilă. Gigi Becali ar vrea un referendum pe subiect dar mă tem că ar fi surprins. S-ar putea să fie mai mulți cei care vor Saga Festival pe Arenă decât cei care vor FCSB vs CFR fix acolo.

Editorial Vali Moraru: Glumițe de sezon

De câte ori aud discuția „fotbal vs festival” mă gândesc la celebrele imagini cu Freddy Mercury, în concert la „Live Aid 1985”. Unde? Pe Wembley, firește.

Cu ce ne mai distrăm? A promovat Petrolul și, deocamdată, e mare sărbătoare. Dar cam pe burta goală. În pline discuții despre ce trebuia să facă LPF și FRF pentru a nu ajunge cluburi din Liga 1 în faliment, tocmai vine în aceeași ligă un club care n-ar de nici unele. Doar suporteri. Dar care are licență. Petroliștii așteaptă cu mare interes rata din iulie ca să astupe găurile deja făcute. Urmează apelul la autorități și la celebrii eventuali sponsori, etern potenți financiar. Iar la anul pe vremea asta ne uităm în clasament să vedem dacă și cine mai are minus în clasament.

Mediaș ar fi trebuit exclusă din campionat la 90 de zile de la prima depunctare. Dar de ce să ne mai împiedicăm de regulamente? Lasă, dom’le, să joace și ultima etapă, pentru integritatea financiară a competiției. De ce să-i mai punem Gazului perna pe față când are parte de o moarte naturală atât de spectaculoasă?

Totul sub oblăduirea celor doi candidați unici. De când au ajuns la concluzia că le stă mai bine prieteni decât dușmani, vezi aici și unitatea de care vorbea Burleanu înainte de propria realegere, LPF și FRF se întrec în „calde” și în construcția unui binom zvelt și de neclintit. Stimabilul domn Gino, impresionat de sistemul nord-coreean adoptat la FRF, nu se lasă mai prejos și candidează singur. Unde sunt tânguielile publice de prin 2013 ale aceluiași stimabil domn Gino, când amenda democratic la tv dictatura lu’ nea Mitică de la Ligă? S-au topit în anii de șefie netulburată decât de minore probleme personale.

Vom avea parte de 4 ani de împliniri mărețe. Iar când voi, actorii din fotbal, veți fi cumva nemulțumiți, să vă aduceți aminte cum ați votat. Și să înghițiți.

Altfel, Steaua vrea în Liga 1 cu toate că știa de acum un an că nu e posibil în actuala formă de organizare. Deși a avut parte de întârziere la promovări (o dată cu Rapid, a doua oară cu Carmen), Steaua e prinsă nepregătită. Oamenii de afaceri care dădeau buluc să preia Steaua după ce e gata stadionul au dispărut. Iar Steaua pare nepregătită juridic să se asocieze cu un privat.

Așa că, după un an de zile în care nu a dat cu nimic înainte pe plan administrativ, Steaua încearcă să mizeze pe cărți diferite. Nu ne putem adapta legii? Nu-i nimic, schimbăm legea! Schimbarea legii nu se poate face în timp util? Nu-i nimic, e ca la arbitri, punem presiune. Așa că galeria le zice celor din club: ”Faceți ceva!” Și cei din club depun un dosar inutil la FRF. Iar cei din club îi zic galeriei: ”Faceți și voi ceva!” Așa că se adună câteva zeci de membri ai galeriei în față la FRF să strige că Steaua vrea în A.

Ani de zile am plătit și încă mai plătim datoriile făcute de mari întreprinderi de stat, ținute pe aparate doar pentru interese personale. În timp ce un mic privat are conturile poprite în secunda doi. Cam așa e și la fotbal: statul vrea ca o asociație controlată tot de stat să-i acorde o derogare pentru simplul motiv că el e stat.

Am zărit și o idee în toată zarva asta generală, total neproductivă, dar atât de caracteristică nouă. Massimo Pedrazzini explică problemele fotbalistului român prin Teoria Mamei. Pe scurt, fotbalistul român este prea mămos, depinde prea mult de părinți, nu este încurajat să-și asume responsabilități: mama îi face patul, mama îi pregătește gustarea, mama îi face geanta de antrenament, mama îl duce la fotbal etc. Plecarea din mediul familial și familiar se dovedește de atâtea ori fatal pentru carieră. Sigur, teoria nu explică toate eșecurile, dar ne poate da de gândit. Dacă mai vrea cineva să gândească.

Până atunci, rămâne întrebarea: cine ia titlul? Aflăm curând. Și pentru ce ia titlul? Aflăm în tururile preliminare.