Editorial Vali Moraru, înainte de inaugurarea noului stadion | Rapid Giulești

E timpul să ne mai și bucurăm. Chiar e. Fiecare timp cu genul lui de bucurie. Dacă nu mai avem victorii mărețe în cupele europene, să ne bucurăm măcar că unele vise se mai și împlinesc. Iar unele vise sunt legate de noi stadioane. De arene moderne care să găzduiască iubirea pentru echipă, pentru fotbal, pentru gloria de altădată și pentru victoriile mărețe dintr-un viitor nu prea îndepărtat.

La aproape 20 de ani de la ultimul mare succes european, sfertul de finală UEFAntastic, Rapid își trăiește bucuria unui nou ACASĂ. ”Sâmbătă ne întoarcem ACASĂ” – zice Dani Coman. ”Mi-era dor!” – mărturisește bunicul Hizo, antrenorul cu 5 mandate la Rapid. ”Și acum aș da câteva ture, să mai apăr, să mă mai prindă-n ofsaid, dar nu mă mai ține antricotu’” – glumește Rică Răducanu. Și ca ei, atâția alții, oameni care au scris istoria Rapidului, vor păși stingheri pe gazonul proaspăt, vor scăpa firesc o lacrimă de nostalgie și se vor bucura de o zi a lor, a Rapidului și a istoriei sale.

Inaugurarea noului stadion al Stelei a avut ceva diferit. Ceva parcă mai protocolar. A fost asociată cu aniversarea performanței de la Sevilla și a fost bine că a fost așa. Dar parcă a lipsit ceva. De fapt, poate că a fost ceva în plus: un zâmbet amar. Provocat de scandalurile din jurul conflictului FCSB – Steaua, de scindarea suporterilor, de toate supărările legate de anomalia trăită de suporterul stelist în ultimii 20 de ani.

3 poze
Vezi galeria foto

„Rapid le-a trăit, le-a omorât și le-a înviat pe toate”

Rapid le-a trăit, le-a omorât și le-a înviat pe toate. Coliva de la tribunal, patronii penibili, falimentul, renașterea, suporterii implicați cu asupra de măsură, certurile dintre legende. Toate astea au născut Marele Dor: să joace în Liga 1 pe un stadion nou. Am văzut bucuria aceea a revederii dintre suporter și echipă pe Arena Națională, la primele derby-uri după promovare. Nu vorbesc de galerie aici. Vorbesc de suporterul obișnuit, tatăl, mama, copilul, cu zâmbete largi, cu ochii mari, să poată cuprinde dintr-odată bucuria revederii după un lung surghiun. De-acum, pe Giulești, cred că va fi și mai profund trăită o astfel de bucurie.

Astfel de bucurii țin de esența fotbalului. De aceea, cred că și tu te poți bucura de sărbătoarea Rapidului, chiar dacă nu ești rapidist. Pentru că în niște vremuri în care toți inteligenții nu mai știu cum să se delimiteze, gen ”nu mă mai uit de mulți ani la porcăria de fotbal românesc, eu mă uit doar la fotbalul adevărat, dar asta nu înseamnă că nu pot să mă bag în seamă cu păreri pertinente pe net”, bucuria asta sinceră a iubirii pentru o echipă duce fotbalul înainte. Din abisul în care se află, al nostru fotbal mai poate ieși doar cu bani. Iar banii vin dacă există acea iubire pentru echipă și pentru joc.

Aș mai remarca ceva. Rapid nu ne propune doar un model de renaștere. Sau un model de sărbătoare a istoriei sale. Ne mai propune și un model de patron, măcar până la proba contrarie. Nu-l cunosc pe Victor Angelescu, ne-am văzut meteoric după o apariție tv. Dar nu pot să nu remarc că, după 30 de ani de patroni aidoma aerului general din societate, adică neghiobi, înfumurați, violenți, prostănaci, agresivi, melteni de-a dreptul sau disimulați în așa-ziși oameni de afaceri de succes gata oricând să pună botul la o jmecherie, fotbalul românesc are și un patron puțin mai altfel. Tânăr, cu discurs coerent, cu opinie argumentată, fără spume la gură, calm și care pare că-i lasă pe cei care se pricep mai bine să ia decizii. Repet, până la proba contrarie.

Altfel, știți teoria aia cu ”da, dom’le, se mai făceau blaturi pe vremea aia, dar aveam fotbal! Acum?”. Așa, și, ce-ar trebui să facem, niște blaturi? Sau aia cu ”cele mai mari performanțe le-am avut cu o primă divizie de 18 echipe, fără play-off!”. Așa, și? Asta înseamnă că trebuie să avem din nou 18 echipe? Când nici 16 nu rezistă financiar în prima ligă?

Mi-e să nu ajungem la o vorbă de genul ”da, dom’le, nu aveam stadioane pe vremea aceea, jucam în noroi, dar aveam performanțe!” iar concluzia directă să fie ”păi, să le dărâmăm pe astea noi și să mai jucăm iar în noroi, poate mai batem și noi pe cineva!”

Vali Moraru / Autor

Și-a început ”junioratul” în presă încă din timpul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării cu colaborări la Radio Delta și Mediafax. Și-a făcut debutul la ”seniori” în ’94 la Ziua Sport, ca reporter de fotbal, după care e ”ademenit” de o ofertă de la Antena 1 ... citește mai mult