Lecțiile de viață ale Fotbalului. De la Euro la Rapid

Lecțiile de viață ale Fotbalului. De la Euro la Rapid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Danemarca

Ne-a dat o lecție despre cum să înfrunți demn moartea, cum să lupți pentru viață cu fiecare celulă, cum să nu renunți, cum să faci un zid al inimilor în jurul unei inimi la nevoie. (Expresia ”zidul inimilor” referitoare la acel eveniment nu-mi aparține. Aș cita autorul inspirat, dar, din păcate, nu l-am reținut.)

Italia

Ne-a învățat că, uneori, ratarea unui Mondial e doar primul pas spre titlul european. Depinde cum gestionezi eșecul. Dacă faci ce trebuie (adică demisia președintelui federației și apoi numirea unui priceput ca selecționer) și mai ai și acel noroc obligatoriu, poți sărbători împreună cu o națiune și nu numai cu ea. Camaraderia italienilor e încă o lecție importantă. E meritul lui Mancini, marele camarad al lui Vialli.

Lecțiile de viață ale Fotbalului. De la Euro la Rapid

Anglia

Ar trebui să învețe singură din lecția penibilului dat de omniprezentul ”It’s coming home”. Nu se mai întoarce nimeni acasă, nici chiar fotbalul. Au folosit ”Football Is Coming Home” și la Euro ‘96. N-a venit. Nici atunci, nici acum. Englezii trebuie să înțeleagă că Fotbalul a venit acasă în ’66. Și a mai venit acasă la fiecare Cupă a Campionilor sau Champions League câștigată de echipele englezești. Poate că și obsesia asta națională cu întorsul acasă „le dăunează” englezilor la loviturile de departajare.

Rapid

Au trecut ani grei. De agonie, de dispariție, de surghiun. Toți acești ani au catalizat trăiri și sentimente. Revărsate duminică seară peste Arena Națională și în casele telespectatorilor.

Acesta e fotbalul dorit. Cu stadionul plin, cu cântece, cu dor de apartenență la o anume identitate, orice culoare ar avea ea, alb-albastră, alb-roșie, roș-albastră, galben-verde sau alb-vișinie. A fost nevoie de toți acești ani pentru ca rapidiștii să se adune și să se bucure împreună, cu mame, cu soții, cu copii.

Mulți și-au adus aminte ce frumos e să iubești o echipă ”a ta”, trăire învelită cu grijă și adăpostită într-un seif sentimental ani la rând, în așteptarea vremurilor mai bune. Ba, de multe ori, înlocuită cu iubiri de împrumut. În lipsa ”alor tăi”, cauți alte repere, alți idoli. Și mai zâmbești uneori amar când vine vorba de ”ai tăi”. Măcar pentru vreo 15.000 de oameni a venit momentul duminica trecută momentul să deschidă seiful, să-și ia biletul de meci, să-și îmbrace tricoul favorit și să strige din tot sufletul: ”Hai, Rapidu’!”

Copiii vor descoperi că tații nu vorbeau prostii prăfuite de vreme. Că s-a jucat fotbal tare și pe aici, pe la noi. Că Dan Coe, că Motroc, că Lupescu, că Rică Răducanu… Că Lucescu, că Lupu, că Pancu, că Niculae… Și că se mai poate juca. Și că o fi Messi mare, o fi Ronaldo imens, o face Neymar trucuri imposibile, o da Haaland o căruță de goluri… dar tot mai aproape te simți de ”ai tăi” și abia aștepți să-i ridici pe brațe pe Sefer și Hlistei sau să-l îmbrățișezi strâns pe ”Săpun” pentru că s-a întors acasă, la tine, după ce s-a luat la trântă prin Europa inclusiv cu Cristiano Ronaldo.

Greul de-abia începe! Rapid te învăluie în farmecul vieții, te îmbată cu poveștile boeme, te seduce iremediabil. Pentru ca apoi să dea inexplicabil cu tine de pământ, să te rănească adânc după o înfrângere neluată în calcul, să te tortureze cu suferințe duse la infinit, la fel ca bucuriile. Copiii veniți pe stadion la întoarcerea Rapidului în prima ligă merită să mai poată veni și pe noul Giulești. Să-și crească iubirea pentru Rapid, pentru Fotbal. Și să aibă de ce să vină. Sper să li se dea șansa asta.

 

Vali Moraru / Autor
Și-a început ”junioratul” în presă încă din timpul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării cu colaborări la Radio Delta și Mediafax. Și-a făcut debutul la ”seniori” în ’94 la Ziua Sport, ca reporter de fotbal, după care e ”ademenit” de o ofertă de la Antena 1 ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×