Micuțul Beckham
Peste puține zile, pe 2 mai, David Robert Joseph Beckham va încinge grătarul pentru a sărbători împlinirea frumoasei vârste de 46 de ani. Ofițerul Ordinului Imperiului Britanic va împărți cumpătat cu fleici și mici, că doar e pandemie. În schimb, va avea ocazia să arunce în invitați sau în membrii familiei cu povești despre o carieră extraordinară.
Poveștile fotbalului nu răspândesc viruși, nu dau diabet. Poate doar măresc puțin tensiunea, dar, vorba specialiștilor, beneficiile sunt mult mai mari decât riscurile.
O carieră de povestit nepoților
David va putea povesti despre cei 20 de ani de carieră în care a cucerit 19 trofee importante, despre cele 3 Cupe Mondiale la care a jucat (oh, luptele cu Argentina, cu cartonaș roșu luat în 98 și cu golul revanșei din 2002!), despre Euro 2000 (inclusiv bătaia luată de la România în ultimul meci din grupe) și 2004, despre cum a ratat Balonul de Aur din 1999, despre celebrul gol cu Grecia, despre cum s-a bătut pe burtă cu marii fotbaliști ai lumii la Manchester United, Real Madrid, Milan și Paris Saint Germain, cum a jucat peste 100 de meciuri în Champions League și atâtea altele.
După 2-3 berici se va hăhăi copios la poveștile mai interesante: cum a bătut penibil un penalty într-un meci cu Turcia, cum a pupat-o prima oară pe Victoria, ce traiectorie aveau ghetele propulsate de Sir Alex prin vestiarul de pe Old Trafford, cum își schimba frecvent „look”-ul ca să mai vândă câte-un aftershave sau șampon și câte și mai câte.
Cupa „Little Rabbit”
Foarte probabil, nu a fost totul lapte și miere în viața lui David al nostru. O fi avut și el, ca toți oamenii, momente de cumpănă în viață. Mai ales la începuturi, atunci când visele sunt mari, dar când nu știi dacă ai tot ce trebuie ca să ajungi în vârf. O fi fost și el dezamăgit când, după doi ani la copiii lui Tottenham, a ajuns la copiii defunctei Brimsdown Rovers. Însă de acolo a ajuns la naționala U15 a Angliei și, apoi, la 16 ani, la Manchester United.
O fi mâncat și el pe fugă, o fi făcut și el un pipi în boscheți pe la vreo Cupă „Little Rabitt”, dar o fi avut și antrenori și organizatori responsabili, și echipament potrivit, și mingi ca lumea și un stat care are legi și încearcă să le și aplice. Și sigur nu a avut un gard de beton care să se prăbușească peste el. A avut noroc. De exemplu, coechipierul lui de la națională, Steven Gerrard, a avut un accident când era copil și una dintre variante era să i se taie un picior. Cariera lui nu ar mai fi existat. A avut și el noroc. Spre deosebire de vărul său, fotbalist la copiii lui Liverpool, care a murit strivit la Hillsborough. El nu a avut noroc.
David din Londra vs David din Bârlad
Cum nu a avut noroc nici David din Bârlad. Pentru el, un gard dărăpănat din beton a fost fatal. Avea 10 ani și, probabil, tatăl lui îi povestise de un mare fotbalist cu același nume. Iar poveștile nasc noi povești și noi vise în mintea unui copil de 10 ani. Poate că David din Bârlad auzise și de „micul Beckham” de la Steaua, Florentin Dumitru, cel care își primise porecla de la centrările bune pe care le dădea de pe dreapta, asemănătoare cu cele ale lui David de la Londra. Sau poate că nu a auzit de nimeni și nici nu-l interesa, poate că voia doar să cucerească lumea cu fotbalul lui, să dea golul victoriei în finala Cupei Mondiale și să-l știe toată lumea pe el, pe David din Bârlad.
David de la Londra nu a auzit și nu va auzi vreodată de accidentul fatal al lui David, în timpul Cupei „Iepurașul” de la Galați. Dar știe cât e de norocos pentru că e implicat în foarte multe acțiuni caritabile și sigur i-au ajuns la urechi o sumedenie de cazuri grave. Aici, după moartea unui copil îndrăgostit de fotbal, toată lumea ridică din umeri. Iepurașul a venit cu o tragedie la care noi, oamenii mari, ridicăm din umeri: antrenorul dă vina pe organizator, organizatorul pe antrenor, autoritățile locale pe cele centrale, dar mai ales pe cei prezenți fizic acolo, SMURD n-are timp de explicații.
Între timp, trăim liniștiți, ba chiar convinși că suntem buricul Pământului, într-o țară din Uniunea Europeană în care tatăl privește de pe marginea terenului cum copilul său nu e strivit de bucuria coechipierilor după marcarea unui gol ci de o fatală placă de beton. N-am avut noroc.